„Nu am venit aici pentru a mă prezenta ca victimă sau pentru a oferi justificări. Am venit să explic un context necunoscut de mulți, care a afectat nu doar o singură companie, ci sute de angajați și mii de călători”, a declarat Dragoș Anastasiu.
Anastasiu a relatat cum, între anii 2005 și 2009, una dintre firmele sale de transport internațional a fost supusă unui control amănunțit al Poliției Economice, după ce la frontieră s-au observat discrepanțe între numărul de pasageri și biletele prezentate pentru mai multe autocare operate de subcontractanți.
În 2009, ANAF a inițiat o verificare aprofundată, pe o perioadă de cinci ani, prin intermediul unei persoane învinuite în dosarul actual. Această verificare a durat patru luni. La un moment dat, colegii mei mi-au spus că situația contabilă era în regulă, dar existau probleme cu plățile. Adică, sumele plătite către ANAF existau, dar nu se corelau cu evidențele acestora. Inspectoarea ne-a spus că situația este gravă, dar are o propunere „constructivă”.
Propunerea era simplă: fie să suspendăm controlul și să refacem toate evidențele (mii de plăți, pentru cinci ani), fie să închidem dosarul și să apelăm la o firmă specializată pentru „corecții”. Această firmă urma să rezolve problema în câteva luni. Inspectoarea avea încredere în această firmă, a declarat Anastasiu.
Autoritățile au solicitat toate biletele emise timp de cinci ani – aproximativ 500.000 – pentru comparare cu evidențele Poliției de Frontieră. „Trei persoane au lucrat timp de trei ani la Poliția Economică. TVA-ul nostru a fost blocat, acumulându-se o sumă de peste un milion de euro. Totodată, criza din 2009 determina ca autocarele noastre să funcționeze în pierdere”, a explicat el.
La încheierea anchetei, Poliția Economică a concluzionat că nu există dovezi de evaziune fiscală. Cu toate acestea, dosarul a fost trimis spre urmărire penală „pentru că nu putea fi închis pur și simplu, după trei ani de muncă”.
O propunere de „rezolvare” oferită de ANAF
În 2009, o nouă verificare ANAF vizat aceeași firmă, concentrându-se pe documentele de plată. Anastasiu a afirmat că inspectorii au propus două opțiuni: oprirea controlului pentru a reface documentele sau angajarea unei firme recomandate de ANAF, care „să rezolve discrepanțele”.
Ulterior, partenerul său de afaceri a semnat contractul cu firma intermediară, care a fost ulterior menționată în rechizitoriul DNA. Anastasiu susține că au urmat diverse tentative de rezolvare, dar, în final, compania a fost obligata să refacă toate documentele de plată, descoperind că „au plătit mai mult decât era necesar”.
Ulterior, am înțeles că detaliile sunt clare în rechizitoriu, deși nu l-am citit atunci. Partenerul meu de afaceri a ajuns la DNA și a depus plângere după câteva luni. În această perioadă, s-au încercat diverse soluții, s-au purtat discuții, dar fără rezultat. Între timp, colegii mei au refăcut toate documentele de plată, meticulos. La final, am observat erori de înregistrare, dar sumele plătite către stat erau mai mari decât ar fi trebuit. După o vreme, au apărut solicitări de deplasări (excursii) din partea funcționarilor ANAF și ai firmei menționate anterior. Acestea s-au concretizat în facturi neplătite, pe o perioadă de câțiva ani. Aceasta este povestea, a mai spus acesta.
Facturi neachitate și solicitări de excursii din partea funcționarilor
El a subliniat faptul că nu a avut acces la rechizitoriu la momentul redactării acestuia, dar este gata să își asume deciziile luate atunci, chiar dacă au fost luate „sub presiune și cu gândul de a salva compania și angajații”.
Am fost nevoit să iau o decizie. Riscul era falimentul: sute de angajați și familiile lor, 15 ani de muncă, zeci de mii de călători europeni care nu s-ar mai fi putut întoarce în țară. Am ales să accept propunerea, în condițiile în care restul controlului era în regulă. Partenerul meu a semnat contractul cu respectiva firmă, pentru una dintre companiile pe care le gestiona.