
Helen Mirren la Festivalul de Film de la Cannes 2025
27 iulie 2025, 13:47 (actualizat 27 iulie 2025, 21:01)
Actrița britanică Helen Mirren provoacă din nou, încălzindu-și stilul pe covorul roșu de la festival – fie prin ținute, fie prin coafuri – nefiind influențată de convențiile impuse de vârstă. La vârsta de 80 de ani, ea se detașează de așteptările unei societăți care preconizează grație în rândul femeilor în vârstă. „Îmbătrânesc cu bucurie și devotament, dar nu cu grație. Cui îi pasă de grație?”, a spus ea într-un interviu acordat unei publicații de profil.
Mirren a declarat că se simte ofensată atunci când oamenii îi spun că arată bine „pentru vârsta ei”, o considerație care îi pare aroganță.
„Nu îmbătrânesc deloc cu grație. Urăsc acest termen. Pare că ar trebui să fii elegantă și resemnată, iar eu nu sunt așa”, a explicat Mirren.
„Pur și simplu îmbătrânim, nu poți să fugi de asta. Trebuie să evoluăm odată cu propriul corp, chip, și schimbările prin care trecem. (…) Nu este mereu ușor, dar este inevitabil. Trebuie să înveți să accepți situația”, a subliniat actrița.
Cu această ocazie importantă, Mirren a împărtășit sfaturi pentru o stare fizică și mentală bună.
„Este important să ai grijă ca interiorul să fie la fel de sănătos ca și exteriorul. Oriunde merg, îmi iau vitaminele. Este probabil cel mai important element din trusa mea cosmetică”.
„Ce consumi, ce bei, renunțarea la fumat este foarte important pentru sănătatea pielii în timp ce îmbătrânești”, a explicat ea.
„Este extrem de important să-ți hrănești pielea atât din interior, cât și din exterior”, a mai spus vedeta.
Helen Mirren joacă rolul Maeve Harrigan alături de Pierce Brosnan în filmul „MobLand”, regizat de Guy Ritchie.
Actrița mai apare și în viitoarea adaptare Netflix „Thursday Murder Club”, bazată pe o serie de cărți scrise de Richard Osman. Mirren interpretează, alături de Brosnan, Celia Imrie și Sir Ben Kingsley, unul dintre cei patru pensionari care îşi petrec timpul liber rezolvând cazuri de crime.
Premiată cu un Oscar, actrița este cunoscută pentru interpretarea Reginei Elisabeta a II-a în filmul „Regina”, precum și pentru rolul detectivului Jane Tennison în serialul „Cel mai suspect”.
Sursa: Agerpres














