Golirea totală a lacului Vidraru: motivul Hidroelectrica

0
35
hidroelectrica-incepe-golirea-controlata-totala-a-lacului-de-acumulare-vidraru,-pentru-prima-data-in-peste-o-jumatate-de-secol.-care-este-motivul
Hidroelectrica începe golirea controlată totală a lacului de acumulare VIDRARU, pentru prima dată în peste o jumătate de secol. Care este motivul

Cel mai mare producător de energie electrică din România va iniția, vineri, procesul de golire controlată a lacului de acumulare Vidraru, pentru a crea condițiile tehnice necesare lucrărilor de modernizare a amenajării hidroenergetice. Aceasta este prima golire completă din istoria barajului Vidraru de la 1974, și se estimează să dureze până la 28 februarie a anului viitor.

Amenajarea hidroenergetică Vidraru, inaugurată acum 58 de ani, va beneficia de un amplu proiect de modernizare inițiat de Hidroelectrica.

Potrivit companiei, acest proces este o operațiune tehnică majoră, necesară pentru evaluarea și modernizarea barajului și a echipamentelor sale după aproape 50 de ani de funcționare continuă.

“Golirea controlată reprezintă un prim pas esențial către modernizarea AHE Vidraru. Proiectul va aduce beneficii semnificative pentru următorii 40 de ani. Vorbim practic de o nouă viață pentru capacitățile noastre de producție. Lucrăm cu tehnologie modernă, eliminând restricțiile actuale și producând mai multă energie, contribuind în mod strategic la echilibrarea întregului sistem energetic”, a declarat CEO-ul Hidroelectrica, Kàroly Borbèly.

Procesul în etape

Specialiștii subliniază că această operațiune este esențială pentru intervențiile tehnice asupra echipamentelor hidromecanice ale barajului, asigurând securitatea întregii amenajări hidroenergetice pentru un nou ciclu de viață.

Golirea controlată a lacului se va realiza prin turbinare și evacuare prin uverjele barajului, în mai multe etape succesive, între 1 august 2025 și 28 februarie 2026. În fazele finale ale procesului, debitul va fi evacuat în albia râului Argeș, cu valori cuprinse între 20 și 47 mc/s.

Activitatea respectă prevederile legale, iar Hidroelectrica a obținut toate avizele necesare de la instituțiile competente.

Contractul, în valoare de 188.382.000 euro fără TVA, pentru modernizarea Amenajării Hidroenergetice Vidraru, a fost semnat în iulie 2024 și face parte din strategia de investiții a Companiei.

Centrala hidroelectrică Vidraru, pusă în funcțiune în 1966, valorifică potențialul hidroenergetic al Argeșului pe un sector de 28 km, între Cumpăna și Oiești, cu o cădere totală de apă de 324 de metri. Lacul de acumulare are un volum total de 465 milioane metri cubi, din care 320 milioane metri cubi sunt utili.

Amplasată la 104 m sub nivelul albiei râului Argeș, centrala dispune de 4 turbine Francis verticale de câte 55 MW. Barajul Vidraru, cu o înălțime de 166,6 metri și o lungime la coronament de 307 metri, s-a clasat, la inaugurare, pe locul cinci în Europa și nouă în lume.

Hidroelectrica, deținută în proporție de 80,06% de statul român, prin Ministerul Energiei, este principalul producător de energie verde din România și furnizează servicii esențiale pentru sistemul energetic național.

Compania operează 188 de centrale hidroelectrice cu o capacitate de 6,4 GW și are și o fermă eoliană la Crucea, cu o capacitate instalată de 108 MW.

Sursa foto: Hidroelectrica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.