Statele Unite și Pakistanul au convenit asupra unui acord care va facilita extragerea resurselor petroliere în Pakistan.
Înțelegerea prevede și reducerea taxelor vamale pentru produsele pakistaneze. Volumul schimburilor comerciale dintre cele două țări a atins 7,3 miliarde de dolari în 2024.
„Am semnat un acord cu Pakistanul pentru dezvoltarea vastului potențial petrolier al țării”, a declarat președintele american Donald Trump pe o platformă de socializare.
„Suntem în curs de selectare a companiei care va coordona acest parteneriat”, a adăugat Trump. „Cine știe, poate vor vinde petrol și Indiei într-o zi!”
Prim-ministrul pakistanez Shehbaz Sharif a salutat acordul „mult așteptat”, mulțumindu-i lui Trump pentru implicarea decisivă în realizarea acestuia.
Principalele rezerve petroliere din Pakistan sunt concentrate în Balochistan
Se estimează că majoritatea zăcămintelor petroliere ale Pakistanului se află în provincia Balochistan, sud-vest, unde există o mișcare separatistă care acuză guvernul central de exploatarea resurselor provinciei.
Balochistanul a fost afectat de violențe, atribuite în mare parte unor grupuri precum Armata de Eliberare a Balochistanului (BLA), considerată organizație teroristă de SUA din 2019.
Separatiștii din Balochistan se opun exploatării resurselor de către companii pakistaneze și străine, atacând forțele de securitate și cetățenii chinezi implicați în proiecte importante pentru Coridorul Economic China-Pakistan.
Se presupune că resurse petroliere se pot afla și în provinciile Sindh (sud), Punjab (est) și Khyber Pakhtunkhwa (nord-vest).
Pakistanul a urmărit negocierea acestui acord comercial încă din mai, când Trump a intermediat o încetare a focului între Pakistan și India, după incidentele din Kashmir.
Foto: Profimedia















