Crima de război nu a fost perpetrată doar de conducători, ci și cu complicitatea a milioane de oameni care au acceptat, crezut sau tăcut în fața doctrinei promovate.
Programul Lebensborn a fost fondat de șeful SS, Heinrich Himmler. FOTO: Profimedia
Scriitoarea belgiană Caroline de Mulder, profesoară universitară la Universitatea din Gent și membră a Academiei Regale de Limbă și Literatură Franceză din Belgia, prezintă în romanul său captivant „Copiii lui Himmler“ o analiză profundă a Germaniei naziste. Cartea, apărută la Editura Nemira, explorează programul Lebensborn, o parte întunecată și adesea ignorată din istorie. Prin destinele a trei personaje complexe, De Mulder creează o narațiune puternică, provocând reflecții asupra naturii umane și a consecințelor ideologilor extreme.
Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, scriitoarea explică motivațiile sale pentru alegerea ficțiunii pentru a evidenția această realitate brutală. Ea își propune o analiză detaliată a modului în care femeile au fost manipulate într-un sistem ideologic pervertit, aparent beneficiind de facilități excelente și un mediu prietenos. Aceasta deschide o perspectivă adesea neglijată în istoriografie: dimensiunea feminină a celui de-al Doilea Război Mondial.
„Weekend Adevărul“: „Copiii lui Himmler“ nu este doar o carte, ci o analiză profund umană a unui capitol adesea ignorat din istorie – programul Lebensborn și impactul său asupra copiilor și familiilor. Ați reușit să dezvăluiți o realitate plină de nuanțe, în care victimele și moștenirea unui sistem terifiant se intersectează. De ce ați optat pentru ficțiune?
Caroline de Mulder:Am considerat important să prezint cel de-al Doilea Război Mondial din perspectiva femeilor. Există multă literatură despre război, dar puține abordări dedicate dimensiunii feminine. Femeile au jucat un rol crucial în comunitățile și societățile implicate în conflict, chiar dacă nu au fost constant pe câmpurile de luptă. Îmi propuneam să exploreze această latură. Pe de altă parte, existau lucrări ample despre lagărele de exterminare, iar această carte arăta cealaltă față a aceleiași monede: încercarea de a crea viață într-un univers al morții, o abordare a creației într-un mediu extrem de periculos. Am găsit interesant acest contrast.
Această creație nazistă de maternități destinate purificării rasei ariene, surprinde o altă perspectivă a complexității războiului și a Germaniei naziste. Cum ați reprezentat această realitate?
Am ales să utilizez trei voci narative, trei personaje, pentru a explora această realitate din mai multe perspective. Astfel, pot crea o prezentare nuanțată și complexă, contrastând percepția unor personaje implicate în program și cu a unor deținuți politici care participă într-un fel la acest proiect, dar de la o distanță.
„Raiul“ din fabrica de carne umană
Cum ne poate ajuta acest exemplu istoric să înțelegem mai bine rolul femeii în societate, presiunea externă și normele sociale?
Aceste femei au fost instrumentalizate, însă, corpul femeilor a fost instrumentalizat pentru a produce viitori conducători. Ele au acceptat participarea, fiind mulțumite de condiții bune de trai și un mediu plăcut.
Caroline de Mulder.
Romanul explorează relația dramatică a femeilor cu propriul corp, instrumentat pentru un scop politic pervertit. Cum ați abordat această dezapropriere a corpului feminin?
Ne confruntăm cu o fabrică de carne umană, aparent pașnică, dar foarte violentă. Instrumentezarea uterului, deși consimțită în majoritatea cazurilor, este foarte evidentă. Unii cititori au făcut paralela cu lucrări precum „The Handmaid’s Tale“. Însă, situația este mai complexă aici, deoarece femeile s-au simțit confortabil în acel mediu.
„Copiii lui Himmler“ prezintă o neliniște și o admirație simultană. Ce v-a provocat în a explora psihologia acestor persoane într-un sistem menit să creeze perfecțiunea, dar care, de fapt, a produs traume profunde?
Am fost surprinsă de faptul că multe femei, chiar și după război, nu erau conștiente de implicațiile acțiunilor lor. Unele mărturii menționează că aceste perioade au fost cele mai fericite din viețile lor. Am avut dificultatea de a prezenta aceste aspecte contradictorii: bucuria aparentă alături de perspectiva întunecată a acestor femei implicate în program, conștientizând sau nu. Ele au devenit parte a acestui „rău obișnuit”, fără a fi neapărat personajele antagoniste propuse inițial.
Care este rolul identității în roman și impactul originilor asupra individului?
Personajele sunt dezrădăcinate de război. Lipsa sentimentului de apartenență la un loc, sentimentul de exil, este o temă centrală pentru toate aceste personaje.
Fragilitatea care ne poate salva
În lumea noastră, în care căutăm răspunsuri clare între bine și rău, romanul vă invită la reflecție asupra nuanțelor. Se poate vorbi de inocență condamnată prin naștere?
Nu e vorba de responsabilitate directă, ci de fragilitatea umană și de modul în care indivizi normali pot contribui la acte monstruozități. Al Doilea Război Mondial nu a fost opera unor monștri, ci a unor persoane similare nouă, care au acceptat sistemului.
Mulți copii Lebensborn au descoperit târziu adevărul despre originile lor. Se poate vorbi despre traumă transgenerațională?
Recent, în Franța, au apărut lucrări despre programul Lebensborn, incluzând piese de teatru, un roman grafic și un roman. A fost poate timpul ca acest subiect să fie mai mult discutat, atâta vreme cât copiii și descendenții lor au suferit stigmatizarea.
Un personaj cât o istorie
Cartea vă invită să vedeți istoria ca o entitate vie care modelează destinele individuale. Personajele sunt purtătoare ale unei istorii?
Personajele mele sunt fictive, dar inspirate din mărturii și documente. Am utilizat informații despre infirmiere, deținuți politici și experiențe.
Prima casă Lebensborn a fost deschisă în 1936.
Există o particularitate anume în crearea personajelor feminine?
Mă interesează și violența, latura întunecată a femeilor. E important să recunoaștem și această parte a umanității feminine.
„Provocarea romanului istoric: să poți lăsa deoparte latura documentară și să intri în ficțiune“
Ce vă permite ficțiunea să explorați despre programul Lebensborn pe care o lucrare non-ficțională nu o poate aborda cu aceeași profunzime?
Istoria menține distanța față de evenimente. Romanul, dimpotrivă, permite antrenarea empatiei la cititori.
Cum ați transformat aceste idei într-o narațiune coerentă și puternică?
Am consultat documente și mărturii, dar am avut nevoie să mă detașez de documentare pentru a crea o narațiune ficțională puternică.
A scrie un roman cu toate cele cinci simțuri
Procesul de cercetare a fost tulburător. A existat o informație sau mărturie care v-a marcat profund?
Am fost marcată de informații despre copii cu deficiențe fizice care au fost trimiși în altă parte pentru a fi eutanasiați.
Stilul dumneavoastră este cinematografic, descriptiv. Cum ați folosit simțurile pentru a descrie acțiunile personajelor?
Scrierea implică toate simțurile umane. Am încercat să le redau cât mai complet, având un plan flexibil pentru un roman complex cu mai multe perspective care se intersectează în narațiune. A fost necesară o muncă importantă de organizare pentru a uni diversele aspecte ale poveștii.