Înainte de a-l cunoaște personal, Simona Popescu îl întâlnea deja pe Gellu Naum în biblioteci. A scris despre opera sa o lucrare de licență amplă, pe care chiar Naum o va citi. A urmat o relație ce s-a transformat într-un dialog continuu pe parcursul unei vieți.
În acest an se împlinesc 110 ani de la nașterea lui Gellu Naum. FOTO: arhiva Simona Popescu
În timp de 14 ani, Simona Popescu l-a vizitat săptămânal pe poetul suprarealist și pe soția sa, Lygia Naum, într-o relație de admiratie, prietenie și învățare reciprocă. Din această apropiere au luat naștere două volume neconvenționale: „Salvarea speciei. Despre suprarealism și Gellu Naum“ (2000) și „Clava. Critificțiune cu Gellu Naum“ (2004).
Autoare a romanului „Exuvii“ și a mai multor volume de poezie, profesoară la Facultatea de Litere a Universității din București, Simona Popescu a îngrijit ediția de „Opere poetice“ ale lui Gellu Naum, apărută în patru volume la Editura Polirom. Într-un interviu acordat revistei „Weekend Adevărul“, ea își amintește întâlnirea care i-a marcat profund traiectoria, atmosfera din casa Naum, legătura poetului cu visul, filosofia și generațiile tinere, dar și ce înseamnă, de fapt, a trăi „suprarealismul ca mod de viață”. În acest an, scriitoarea coordonează și cea de-a zecea ediție a Festivalului „Gellu Naum“, organizat pe 1 și 2 august la București și Comana. Evenimentul reunește poeți debutanți și autori consacrați anterior anului 1990, iar lecturile, discuțiile de grup și dialogurile vor avea loc în grădina Muzeului Național al Literaturii Române și la casa din Comana unde a locuit Naum.
„Weekend Adevărul“: Când i-ați întâlnit pe soții Naum?
Simona Popescu: I-am cunoscut pe Gellu și Lygia Naum imediat după absolvirea Facultății de Filologie, la sfârșitul anilor ’80. Am realizat o lucrare de licență despre el, sub îndrumarea profesorului Paul Cornea. Era o mică monografie, cu peste 130 de pagini. Domnul profesor i-a propus să o citească. Și, după scurt timp, am primit un telefon… Vocea lui Gellu Naum, joasă și gravă: „Bună seara! Aici Gellu Naum!”. Am rămas fără cuvinte. Câteva zile mai târziu, am făcut prima vizită la ei. Era 1987. Și ne-am văzut de atunci în fiecare săptămână, timp de 14 ani, până în 2001, când el a decedat. Și apoi, doar cu doamna Lygia, până în 2006, când și ea a plecat. M-au acceptat, m-au inclus în familie. O perioadă minunată și extrem de importantă.
Fericirea de a fi
Ați petrecut multe ore în casa familiei Naum. Cum era atmosfera acestor întâlniri și ce v-a marcat cel mai mult?
Îi vizitam des în apartamentul lor mic, dintr-o casă de pe Strada Aviator Petre Crețu. Stăteam cu orele, discutând despre „fapte poetice”, mediumnitate, arheologia mediumnică, despre animale de companie, cărți rare, filozofie, poezie, despre poeți renumiți, ca Lautréamont și Rimbaud, sau despre nealiniere și neadaptare. Îmi amintesc felul în care doamna Lygia ne pregatea mâncare, iar domnul Gellu avea meniuri speciale pentru diabet, uneori împărtășind ciocolata sa. Amintirile mele cele mai senzuale despre acel mediu sunt, uneori, înregistrate în volumele mele, dar mult mai valoroase sunt amintirile care se contopesc cu cele din suflet, fără a fi memorate.
… (restul textului, formatat similar)