Baby Boomers, generația cea mai bogată din istorie, potrivit unui studiu

0
33
baby-boomers-este-cea-mai-bogata-generatie-care-a-trait-vreodata,-arata-calculele-unei-mari-firme-de-asigurari-–-hotnews.ro
Baby Boomers este cea mai bogată generație care a trăit vreodată, arată calculele unei mari firme de asigurări – HotNews.ro

Investiții

Generația „baby boomers”, născută între 1946 și 1970, deține cea mai mare avere din istorie, conform unui nou raport al companiei financiare Allianz. Și se pare că generațiile următoare nu vor reuși să le depășească în curând.

Analiza Allianz evidențiază că succesul financiar al generației baby boomers este mai puțin legat de discipline financiară și mai mult de conjunctura favorabilă.

„O perioadă economică unică — o creștere economică puternică, piețe imobiliare accesibile și piețe financiare în expansiune — le-a permis să acumuleze o avere substanțială”, au menționat experții Allianz.

Cum au reușit „baby boomerii” să acumuleze atâta avere?

În linii mari, generația baby boomer a beneficiat cel mai mult de prosperitatea economică a ultimelor decenii, fiind mai puțin afectată de crizele financiare. Aceasta se observă, în special, la nivelul populației din Statele Unite, potrivit Money.com.

Până la sfârșitul lunii iunie, americanii din generația baby boomer aveau o avere impresionantă de peste 80 de trilioane de dolari, conform datelor Rezervei Federale. Această sumă reprezintă mai mult de jumătate din averea totală a gospodăriilor din țară, deși această generație reprezintă doar aproximativ 20% din populația SUA.

În comparație, Generația X (persoanele născute între 1965 și 1980) deținea aproximativ 40 de trilioane de dolari. Millennials, născuți între 1981 și 1996, dispuneau de aproximativ 15 trilioane de dolari.

O parte semnificativă a averii generației baby boomer provine din investiții în acțiuni și active imobiliare. Chiar și valoarea investițiilor în acțiuni a acestei generații – de peste 23 de trilioane de dolari – depășește mult averea totală a tuturor milenialilor.

Allianz a simulat evoluția averilor diferitelor generații, presupunând decizii financiare similare.

Simularea a presupus aceleași condiții: un raport de capital propriu de 45%, o rată anuală de economisire de 10% și o perioadă de economisire de 40 de ani, începând la vârsta de 20 de ani.

În aceste condiții, generația baby boomer a avut un randament mediu anual de 9,1% și a reușit să acumuleze economii pe durata vieții ce depășesc cu mult cu peste 850% venitul lor disponibil. Generația X, în aceleași condiții, a avut un randament anual de 6,7% și o acumulare de 606% din venitul lor disponibil. Generația Millennials prezintă un randament mai redus – 6,5% anual și o acumulare de 430% din venitul lor.

Desigur, comportamentul financiar personal joacă un rol important. O creștere a ratei de economisire peste nivelul de referință de 10% și/sau o alocare mai mare a investițiilor în instrumente cu risc ridicat ar putea duce la un randament mai bun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.