Mama unei adolescente grav arse descrie cele 48 de ore de luptă pentru viață ale fiicei sale, până la transferul acesteia într-un spital din Belgia. Cazul evidențiază problemele majore ale îngrijirii pacienților cu arsuri grave din România, la un deceniu de la tragedia de la Colectiv. Lipsa centrelor specializate la standarde internaționale și suspiciunile de corupție persistă și după 10 ani.
- În relatarea mamei Nataliei, Irina Mateescu, se regăsesc asemănări izbitoare între cazul fiicei sale și cel al Laviniei, o pacientă cu arsuri extinse, transferată în Belgia după mai multe săptămâni de internare la un spital din București.
- Specialiștii pun în evidență modul în care resursele necesare pentru îngrijirea pacienților cu arsuri grave ale spitalului bucureștean au fost subdimensionate, împiedicând transferurile în străinătate. „Ne prefacem că avem resursele necesare, dar ele nu există”, afirmă Irina Mateescu.
- În țară există puține paturi de terapie intensivă pentru arsuri severe, atât pentru adulți, cât și pentru copii, care în realitate sunt destinate pacienților cu arsuri moderate, conform specialiștilor.
Sâmbătă, 25 mai 2024, familia Nataliei a primit un apel de la poliție.
A urmat vestea tragică: fiica sa, Natalia, în vârstă de 17 ani, s-a electrocutat într-un depo de trenuri din Chitila, fiind grav afectată.
Natalia a fost transportată la spitalul Grigore Alexandrescu, după ce a fost inițial preluată de un alt spital la București. După 48 de ore, familia a reușit să o transfere în Belgia, la un spital specializat din Bruxelles.
Acolo, Natalia a urmat șapte intervenții chirurgicale și o lungă perioadă de recuperare, incluzând kinetoterapie, nutriție adecvată și sprijin psihologic, timp de patru luni.
După externare, Natalia a rămas în Belgia pentru continuarea recuperării, cu ședințe zilnice, excepție făcând weekendurile.
În octombrie, tânăra va participa la o tabără pentru persoanele cu arsuri, unde va beneficia de terapie fizică și psihologică.
Mama Nataliei, despre transferul către Belgia: „Mi s-a spus că este duminică și secretariatul este închis”
Irina Mateescu, activă în domeniul asistenței medicale și drepturilor omului, mamă a patru fete, a povestit detalii despre dificultățile întâmpinate pentru transferul fiicei sale.
Relatarea sa descrie, de asemenea, lupta pentru accesul la îngrijirile medicale necesare în sistemul medical românesc pentru pacienții cu arsuri grave.
Scrisoarea Irinei: „Cum adică spitale neputincioase?”
Fragmente din scrisoarea Irinei Mateescu evidențiază decepția față de incapacitatea sistemului medical românesc de a răspunde adecvat necesităților pacienților cu arsuri extinse, precum și aparenta contradicție între promisiuni și realitate.
Textul continuă cu explicații suplimentare despre situația dificilă a pacienților cu arsuri și critici la adresa sistemului de sănătate român.
„Avem tot ce ne trebuie”
Textul continuă cu observații despre complexitatea și lipsa de transparență a situației, precum și despre dificultățile întâmpinate pentru tratarea pacienților cu diverse afecțiuni.
Mai multe detalii despre experiența personală a Irinei Mateescu și relația acesteia cu sistemul de sănătate.
„Am știut un singur lucru: trebuie să o duc de aici”
Relatarea Irinei încheie cu concluzii despre situația dificilă a pacienților cu arsuri grave în România și lipsa de opțiuni.
Umanitatea, compasiunea sunt excepția, nu regula
Textul continuă cu alte detalii despre experiența mamei si incercarii sustinute de a transfera fiica in Belgia.
Textul finalizeaza cu descrierea evenimentelor.
Relatarea completă a Irinei Mateescu poate fi găsită pe [Nume platforma de publicare].