Cu o capacitate de producție de 5,15 gigawați, Marele Baraj Hidroelectric al Renașterii Etiopiene, situat pe Nilul Albastru, reprezintă cea mai mare centrală hidroelectrică din Africa și una dintre cele mai mari 20 din lume. Această construcție, marcată de o istorie complexă și controversată, prezintă potențialul de a transforma Etiopia în cel mai important exportator de energie din Africa, dar intensifică totodată tensiunile dintre statele traversate de Nil.
Un proiect preconizat încă din anii ’50, amânat timp de zeci de ani
Lucrări de construcție la baraj, în 2022.
Potențialul zonei alese pentru baraj, la doar 14 kilometri de granița Etiopiei cu Sudanul, fusese identificat încă din timpul domniei împăratului Haile Selassie, între 1956 și 1964, de către o agenție americană de gestionare a resurselor de apă, în timp ce cerceta cursul Nilului Albastru.
Însă, loviturile de stat din 1974, invazia etiopiană de către Somalia în 1977-78 și conflictul civil îndelungat de 15 ani au împiedicat orice progres substanțial până la începutul anilor 2000.
Guvernul etiopian a analizat amplasarea în octombrie 2009 și, ulterior, în august 2010. În noiembrie 2010, a fost prezentat proiectul pentru baraj.
La 31 martie 2011, la o zi după publicarea proiectului, un contract de 4,8 miliarde de dolari a fost acordat firmei italiene Salini Impregilo, fără un proces de licitație, iar piatra de temelie a barajului a fost depusă pe 2 aprilie 2011 de către prim-ministrul Meles Zenawi.
Cele cinci miliarde de dolari necesare pentru proiect au rezultat în principal din fonduri provenite din contribuții publice atât din Etiopia, cât și din comunitatea etiopiană din diaspora.
Inițial, barajul a fost denumit „Proiectul X”. După anunțarea acordării contractului, proiectul a fost numit Barajul Mileniului. La 15 aprilie 2011, Consiliul de Miniștri l-a redenumit Marele Baraj al Renașterii Etiopiene.
Construcția a fost finalizată în iulie 2025, cu opt ani întârziere față de termenul inițial.
Cu un rezervor de 74 de miliarde de metri cubi, proiectul își propune să genereze 5.000 de megawați de energie electrică, mai mult decât dublul capacității actuale a Etiopiei.
Prioritățile divergente ale statelor riverane Nilului
Prim-ministrul Etiopiei, Abiy Ahmed, în timpul ceremoniei oficiale de inaugurare a Marelui Baraj al Renașterii Etiopiene din Guba, pe 9 septembrie 2025.
Tensiunile privind gestionarea și utilizarea apelor Nilului persistă de ani de zile, agravate de schimbările climatice și creșterea cererii de apă și hrană.
Cele 11 țări prin care curge Nilul au diverse obiective de dezvoltare. Printre acestea se numără Etiopia, Egiptul, Sudanul, Rwanda, Tanzania și Kenya.
Egiptul și Sudanul se află în aval de baraj, primind apele fluviului după ce traversează cele nouă state din amonte.
Tratatele coloniale, o sursă importantă de tensiune
Cadrul legal privind alocarea apei Nilului este dominat de acorduri din epoca colonială, cele mai relevante fiind din 1929 și 1959.
Aceste acorduri au fost acceptate de Sudan și Egipt, dar contestate de cele nouă state din amonte, inclusiv Etiopia, care susțin că nu au fost parte la tratatele coloniale și, prin urmare, nu sunt obligate să le respecte.
Printre altele, aceste tratate au acordat Egiptului puterea de veto asupra oricăror proiecte de construcție pe Nil sau afluenții săi. Analiștii internaționali au remarcat că tratatul din 1959, de exemplu, contrastează puternic cu principiile internaționale contemporane privind utilizarea apei transfrontaliere.
Inițial, statele din aval, mai ales Egiptul, s-au opus construcției barajului, argumentând că amenință drepturile lor de acces la apă.
Etiopia a ignorat protestele și a continuat lucrările, determinând Egiptul și Sudanul să opteze pentru negocieri pentru un acord privind umplerea și exploatarea barajului.
Statele din aval considerau că umplerea barajului ar fi trebuit să dureze între 12 și 21 de ani pentru a proteja alimentarea cu apă, însă autoritățile de la Addis Abeba au optat pentru o perioadă mai scurtă.
În plus, Egiptul și Sudanul au susținut că umplerea rezervorului fără un acord juridic le-ar încălca interesele și drepturile.
Egiptul: Barajul este o amenințare la securitatea națională
Imagine din satelit realizată pe 2 iunie 2025 de Copernicus Sentinel Data 2025.
Egiptul continuă să susțină că barajul etiopian este o amenințare la securitatea națională și că, dacă este necesar, va lua măsuri pentru a proteja ceea ce numește „drepturi istorice” privind apele Nilului.
Egiptul depinde de Nil pentru peste 90% din resursele sale de apă dulce. Necesitatea țării de apă a crescut odată cu creșterea populației și dezvoltarea economică.
Totuși, în loc să modernizeze infrastructura de apă, să minimizeze practicile de irigații ineficiente și să îmbunătățească în general utilizarea apei, Egiptul s-a concentrat pe proiecte grandioase care pun o presiune semnificativă asupra resurselor limitate de apă.
Sudanul, afectat de un devastator conflict civil în 2023, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la impactul barajului asupra propriilor operațiuni de gestionare a apelor.
Acest lucru complică planurile de dezvoltare ale Khartoumului.
În ciuda intervenției Uniunii Africane și a guvernului SUA, precum și a solicitărilor Egiptului către Consiliul de Securitate al ONU, cele trei țări nu au reușit să ajungă la un acord.
Ce înseamnă barajul pentru etiopieni?
Pentru etiopieni, Marele Baraj este un simbol al unității și mândriei naționale.
Construcția a fost realizată în principal cu resurse proprii, fără finanțare externă extinsă.
Generarea de energie ar putea transforma dezvoltarea Etiopiei.
Aceasta ar oferi o sursă de energie pentru industrializarea rurală, reducând defrișările.
Ar contribui la reducerea poluării.
Ar îmbunătăți accesul la educație prin iluminare nocturnă și răcirea sălilor de clasă.
Ar spori accesul la internet rural.
Barajul ar putea ajuta la gestionarea inundațiilor și protejarea împotriva secetei, dar numai prin colaborare.
Foto: Profimedia