Antrenorul lui Poli Iași, Tony da Silva, despre meciul cu Metalul Buzău
Miercuri, 17 septembrie 2025, 13:51
Poli Iași, aflată pe locul 13 în Liga 2, cu 8 puncte, se confruntă cu o perioadă dificilă, după 3 partide fără victorie. Obiectivul echipei este revenirea în Superliga.
Tony da Silva: „Am acceptat o provocare, nu o simplă sarcină”
„Am preluat conducerea echipei într-o situaţie complexă şi am reuşit să o stabilizez. Acum, din păcate, mulţi au renunțat, dar eu continuu. Aș putea munci pentru o echipă de top din Europa sau chiar în Premier League, dar am preferat provocarea de aici. Știam că clubul se confruntă cu probleme, dar am decis să rămân și să construiesc o echipă de la zero. Sunt convins că voi reuși.”
„Nimeni nu renunță. Eu însumi am trecut prin momente dificile, am jucat la CFR cu leziuni grave. Această situație nu este o criză, criza e mai departe, în altă parte. Suntem uniți și încrezători. Suntem pregătiți a 100% pentru victorie împotriva Metalului Buzău.”
„Meciul trecut ne-a afectat orgoliul. Am avut o discuție constructivă cu jucătorii. Sunt talente tinere, dar au nevoie de maturitate. Înfrângerile sunt frustrante, însă nu accept scuze legate de probleme de sănătate sau de absența mea pe bancă. Succesul se construiește prin muncă și dăruire, nu prin scuze.”
„Fiecare echipă are momente de glorie și perioade dificile. Important e modul în care ne ridicăm. Jucătorii trebuie să-și dezvolte calitățile și să corecteze eventualele greşeli. În meciul cu Metalul Buzău, vom căuta să corectăm situația, să arătăm ceea ce ne definește – muncă, ambiție și determinare.”
„Înțeleg că există greşeli, dar nu accept lipsa ambiţiei. Sunt foarte ambițios și muncitor. Sunt la stadion de dimineață până seara, sacrificând timp prețios, și am plătit un preț personal din punct de vedere familial pentru acest ideal. Fotbalul mi-a adus multe, însă mi-a luat și lucruri importante”, a declarat Tony da Silva.














