Este posibilă o reconfigurare a ordinii mondiale fără un conflict major? Și dacă da, cum? Poate diplomația să găsească un compromis între democrații și autocrații, între libertate și constrângere, între deschidere și închidere? Se întreabă profesorul universitar Valentin Naumescu.
Punctul de vedere:
- Sistemul internațional, stabilit în mare parte după 1945 și reconfigurat în Europa după 1989, se confruntă cu un impas tot mai profund. Organizațiile internaționale, principiile și normele internaționale, mecanismele și procedurile internaționale sunt încălcate, neputând gestiona problemele și tensiunile actuale.
- Acest impas este amplificat de un curent revizionist la nivel internațional (conducând la o alianță anti-occidentală între regimuri autoritare precum China, Rusia, Coreea de Nord și Iran, la care se alătură și o parte din Sudul Global) și intern (contribuind la contestarea democrațiilor liberale din Vest, atât prin populisme de dreapta, cât și de stânga).
- Un punct de reper istoric (mai degrabă didactic decât riguros științific) îl reprezintă atacul terorist asupra SUA din 11 septembrie 2001. Această confruntare a exacerbat și extins nemulțumirile, furia, dezinformarea și abordările ideologice post-adevăr, în special în ultimii 24 de ani, în America de Nord, Europa, Orientul Mijlociu, Asia și Africa. Aceste tendințe s-au amplificat odată cu globalizarea tehnologică, în special în ultimii 10-15 ani, o dată cu ascensiunea rețelelor sociale.
- Succesiunea de crize majore și minore (criza terorismului, criza financiară globală, criza din Orientul Mijlociu, criza datoriilor suverane, criza Zonei Euro, criza migrației, ascensiunea naționalismului, pandemia COVID-19, invazia rusă în Ucraina) au slăbit, dar nu au distrus ordinea mondială bazată pe reguli.
- Schimbările interne din SUA și redefinirea rolului extern ca putere globală par a sta la baza acestui proces istoric de dezoccidentalizare, de-liberalizare, izolare și închidere. Se pare că epoca Pax Americana din secolul XX se apropie de final, iar securitatea devine din nou un factor crucial. În paralel cu dezechilibrele din Vest, China și Rusia s-au aliat pentru a încerca să demoleze hegemonia SUA și influența multiseculară a Occidentului. Încă nu se știe dacă echipa politică americană actuală contribuie la obiectivele revizioniste ale Chinei și Rusiei, dar o revenire la vechile abordări strategice rămâne o posibilitate.
- La 80 de ani de la ultima confruntare directă majoră a marilor puteri globale, apare întrebarea dacă lumea poate evita un război extins de reconfigurare a sistemului internațional, fără a ajunge la un război total.
- Dacă se va evita un nou război mondial, o reconfigurare a lumii dorită de puterile revizioniste poate avea loc „pașnic” doar prin 3 scenarii: fie democrațiile acceptă înfrângerea în fața autocrațiilor, fie regimurile autocratice se prăbușesc, fie este atins un compromis între Vest și Est, care va sacrifica anumite zone geopolitice și renunță la principiile de universalitate ale drepturilor și libertăților individuale. S-ar ajunge astfel la o perioadă lungă de închidere, protecționism și restricționare a libertăților, cu creşterea violenţei, nesiguranţei şi intimidărilor din partea puterilor autocratice.
Istoria nu dovedește nimic și nu se repetă
Istoria nu dovedește nimic și nu se repetă, dar procesele istorice oferă perspective relevante. Nici o modificare majoră a ordinii politice mondiale, de la Revoluția Franceză încoace, nu s-a realizat fără războaie de amploare, războaie civile sau revoluții. Modificările politice majore – fie ele interne, fie externe – au fost întotdeauna violente și disruptive.
Franța, SUA, Rusia și China au trecut prin revoluții și războaie civile care au marcat istoria, în timp ce sistemul internațional a fost marcat de peste 15-20 de războaie regionale și două Războaie Mondiale, un Război Rece și actuala confruntare a lui Putin. Restabilirea ordinii mondiale este, în mod consistent, rezultatul acțiunilor puterilor învingătoare.
…80 de ani fără confruntare militară directă între marile puteri este o perioadă lungă și un rezultat remarcabil.
După 1945, teama distrugerii nucleare a impus o pauză în confruntările directe între marile puteri, fiind înlocuite cu războaie prin intermediari.
Omenirea nu a renunțat la război ca mijloc de schimbare
Nu există motive să credem că omenirea a renunțat definitiv la război. Avem parte de o situație critică, în care puterile autocratice revizioniste doresc modificări majore ale ordinii mondiale, reducând capacitatea lor de negociere.
Iesirea din acest impas politic profund nu va fi ușoară sau rapidă. Suntem într-o tranziție periculoasă, într-un intersticiu istoric, între un sistem cunoscut dar imperfect și unul nou, încă nedefinit.
Tensiunea globală crește, dar nu a ajuns la pragul de „explozie mondială”. Poate fi evitata, dar nu este iminenta.
Posibile soluții sau schimbări majore ale ordinii politice se pot aștepta în deceniul viitor, după 2030. Schimbările nu se vor limita doar la persoanele la putere, fiind impuse de presiunile de modificări ale raporturilor de putere intre sistemele deschise și cele închise, între statu-quo și revizionism.
Este probabil să asistăm la o continuarea a impasului, până când o parte va prelua inițiativa, se va produce un eveniment major (sau se vor produce mai multe) sau o soluție salvatoare.