
„După succesul deschiderilor din Focșani și Râmnicu Vâlcea, suntem mândri să anunțăm inaugurarea magazinului Homelux din București. Această etapă semnificativă evidențiază încrederea continuă în economia românească și demonstrează că acum este momentul oportun pentru extinderea afacerilor și investițiilor în țară”, a menționat antreprenorul pe Linkedin.
Susli a vândut în 2014 rețeaua de magazine de bricolaj Praktiker către Kingfisher. În 2018, antreprenorul a fondat rețeaua de magazine Homelux.
Recent, Praktiker Real Estate România, deținută de Omer Susli, a anunțat semnarea unui antecontract de vânzare-cumpărare cu Allianz Triac pentru o clădire de birouri în București, în care fusese sediul vânzătorului.
Praktiker Real Estate România, componenta principală a grupului de companii controlat de Omer Susli, activează pe piața imobiliară locală, axându-se pe achiziționarea, gestionarea și dezvoltarea de spații comerciale și imobile de birouri.
Omer Susli mai deține centre comerciale precum Vitantis din București și River Plaza din Râmnicu Vâlcea, precum și un parc de retail în Bistrița.














