Nu doar că ne refugiem în idealismul trecutului, ci chiar considerăm că acel trecut trebuie reaprins în prezent, într-o formă instituționalizată, iar „aici este pericolul”, afirmă Daniel Șandru, directorul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoriei Exilului Românesc, într-un interviu pentru publicația HotNews.
- Președintele IICCMER, profesorul Daniel Șandru, oferă o interpretare pentru rezultatele unui sondaj realizat de INSCOP Research, în colaborare cu IICCMER, care indică faptul că peste jumătate dintre români consideră că regimul comunist a fost „mai degrabă benefic pentru România”, în timp ce doar 35% îl percep ca fiind predominant negativ.
- El explică modul în care este alimentat „discursul simbolic” despre un trecut glorioasă al României: narative vechi reambalate de foști angajați ai Securității, acceptate de anumite zone din cultura și religia națională și amplificate de mass-media.
- „Atunci când este folosit în scop politic, nostalgia pentru trecutul comunist poate deveni o amenințare pentru democrație.”
- Daniel Șandru discută și despre slăbiciunea statului în gestionarea memoriei regimurilor totalitare din România și afirmă că „unele cadre juridice au o cultură umanistă insuficientă, având un adevărat analfabetism istoric”.
- „Scopul meu este ca și procurorii, și magistrații, să înțeleagă că este necesară o asumare sinceră a trecutului. Dacă instituțiile statului nu o fac, nu putem cere cetățenilor care idealizează regimul comunist să accepte altceva.”
„Aici e pericolul pe care îl percep eu”
HotNews.ro: De ce cred oamenii că viața era mai bună în comunism?
Daniel Șandru: Consider că există o linie subțire între percepție și realitate. Realitatea arată că, cel puțin de la aderarea la Uniunea Europeană, România a înregistrat progrese semnificative. Indicatorii economici și culturali depășesc acum perioada comunistă.
Însă, beneficiile aderării la Uniunea Europeană și ale democratizării din după 1989 nu au fost distribuite egal. În jurul acestei percepții au apărut nemulțumiri și frustrări, create de raportul cu clasa politică și deciziile care i-au dezamăgit pe oameni. Majoritatea se raportează la o memorie idealizată, care favorizează perioada în care erau tineri și plini de putere.
Aceasta generează nemulțumire deoarece nu au avut acces la resursele aduse de democratizare și europeanizare. Astfel, caută refugiu în un trecut idealizat.
– Sunt doar responsabilitatea oamenilor pentru această percepție?
– Nu. Există multiple cauze. În afară de cele economice și sociale, o componentă majoră o constituie discursul simbolic folosit în ultimii 35 de ani.
Acesta s-a transmis până a ajuns la un punct în care nostalgia, fie că o numim psihologică sau reflexivă, este folosită politic pentru a câștiga capital electoral, devenind un mecanism manipulator și o nostalgie restaurativă.
Adică nu ne refugiem doar în idealizarea trecutului, ci credem că acel trecut trebuie reluat și implementat astăzi, într-o formă instituționalizată. Aici se află riscul major. Problema nu este că opinia publică are această percepție – care poate fi schimbată prin educație – ci reacția noastră ca stat, într-un context de război informațional de durată.
– Ce rol are IICCMER în această situație?
– Rolul instituției noastre este de a documenta crimele regimului comunist, iar în cazurile în care apar abuzuri sau acte de crimă împotriva umanității, de a sesiza autoritățile competente. Nu funcționăm ca un institut de cercetare academică, ci avem și politici educaționale și programe editoriale.
Investigații judiciare neprofesionale?
– În ce cazuri se fac încă sesizări pentru crimele comunismului, chiar dacă torționarii au murit?
– Începând din 2017, am investigat incidente precum copiii uciși sistematic în căminele-spitale ale regimului Ceaușescu, cazul frontieriștilor sau mutări forțate, precum cazul cartierului Uranus, unde 54.000 de familii au fost afectate. Aceste evenimente necesită clarificări și recunoaștere simbolică a suferinței lor.
De exemplu, în 2022, am preluat mandatul și am fost martor la excavări de arheologie forensică la Păstrăveni, unde au fost scoase schelete de copii pentru analize. Încă nu avem răspunsuri definitive, situație pentru care am contestat decizia de neîncepere a urmăririi penale și am solicitat reluarea anchetei.
„Situația din căminele-spitale ceaușiste, similară cu regimul T4 nazist”
Pe 12 decembrie 2023, am depus o nouă sesizare la cazul căminului-spital din Plătărești, unde mortalitatea infantilă a fost extrem de mare și există rapoarte certificate de medici, care indică o exterminare sistematică a acestor copii, similar cu politica nazistă T4. Se estimează circa 15.000 de victime din toate căminele.
După analiza istorică, acest proces amintește de regimul nazist, unde copiii erau considerați „unități productive” sau „neperformante”, fiind eliminați din motive ideologice. Astfel, acești copii sunt victime ale unor excese de exterminare statală.
„Unii magistrați au un fel de analfabetism funcțional istoric”
– Este responsabilitatea justiției dacă peste 15.000 de copii au fost uciși sistematic în anii ’70-’80, în timp ce mai mult de jumătate dintre români regretă regimul comunist?
– Situația este complexă, deoarece am constatat că unii magistrați au o cultură istorică și umanistă insuficientă, devenind analfabeți funcționali în aceste domenii. Ei nu înțeleg importanța condamnării crimelor comunismului și a regimurilor totalitare, și lipsa de educație în domeniu afectează justiția.
– Există intenții ale justiției de a aborda aceste teme?
– Da, unele cadre, precum procurori militari, au manifestat interes, cum ar fi Irinel Rotariu, și au colaborat cu Institutul Elie Wiesel pentru cercetări. Totuși, astfel de cazuri sunt rare, iar solicitările de suport pentru investigații rămân adeseori fără răspuns.
„Recunoașterea faptului că români de-ai noștri au comis crime”
– Care sunt perspectivele IICCMER în acest context?
– La nivelul autorităților judecătorești, este nevoie de cursuri despre totalitarism, crime și abuzuri pentru procurori și magistrați, pentru o conștientizare corectă a urmelor trecutului. Este esențial ca și instituțiile statului să-și asume onest istoria, chiar și cu aspecte negative, pentru sănătatea mentală și progresul societății.
Societatea noastră nu a reflectat profund asupra trecutului, a internalizat ideea unei istorii ideale și a ignorat complexitatea realităților noastre. Și trebuie acceptat că și români de-ai noștri, cu bune și rele, au comis crime. Chiar dacă mulți care au lucrat în instituții sau cămine au fost martori, nu i-a împiedicat această tăcere sau dezinteres să perpetueze o imagine idealizată a trecutului.
Această atitudine a condus la o societate divizată, în care discursurile favorizează chiar și legitimizarea regimurilor totalitare, fiind apoi exploatate politic, atât intern, cât și extern.
Este un pericol major pentru o democrație fragilă, mai ales în contextul global în care tendințele autoritare și populiste se amplifică în țările cu tradiție democratică. Există o atractivitate pentru extremism, iar în această situație, România poate repeta modele istorice periculoase, cum a fost regimul lui Ceaușescu.
„Discurso-ul ideologic instrumentalizat, cheie a propagandei totalitare, derivă și din anumite cercuri ale Academiei Române”
– Cum a fost construit acest tip de discurs?
– După 1990, în special de către foști membri ai securității, care au susținut că există o „diferentiere între comunismul rău, al torționarilor din anii ’50-’60 și „comunismul bun”, al lui Ceaușescu, în care populația a trăit bine. Această interpretare a fost vehiculată de reprezentanți ai fostei Securități, precum și de anumite zone ale culturii și religiei, și promovate prin media și simboluri propagandistice.
De asemenea, discursul totalitarist s-a consolidat și în alte cercuri intelectuale, în unele secții ale Bisericii Ortodoxe și din peisajul academic, unde anumite idei și posturi reflectă această retorică. Mecanismele de propagare includ mass-media, filme, evenimente culturale și manifestații publice, toate contribuind la perpetuarea unei imagini idealizate a unei Românii „autarhice” și „suverane”, în contradicție cu realitățile istorice.
„Monopolizarea discursului anticomunist de către grupări legionare și naționaliste”
– Cum trebuie interpretată rezistența montană, personalitățile precum Ioan Gavrilă Ogoranu și asociațiile care promovează această memorie?
– Sigur că această temă a rezistenței din munți a fost monopolizată de o anumită componentă legionară și neo-legionară. Experții precum Dorin Dobrincu sau Mihai Demetriade menționează că după 1990, anumite grupări, precum Fundația Gavrilă Ogoranu, au dat tonul discursului oficial, iar altele, precum Asociația Frăția Ortodoxă sau Gogu Puiu, continuă să susțină această interpretare.
Ceilalți luptători împotriva regimului comunist provin din rândurile Frățiilor de Cruce sau Mișcarea Legionară, dar participarea lor în rezistență nu le exonerează de responsabilități morale sau politice pentru crimele fascismului legionar. Ideea lor nu a fost o Românie liberă, ci o „Românie sfântă precum soarele”, reprezentând un alt tip de totalitarism cu conotații negative și o mentalitate totalitară de durată.
„Nota de subsol în operele lui Eliade, Cioran și Noica”
– Dacă distingem activitățile membrelor Frățiile de Cruce și rezistența montană, putem separa, la rândul nostru, calitatea de militant legionar de cea de victimă a comunismului? Inclusiv în cazul unor intelectuali precum Mircea Vulcănescu?
– Ei au fost victime ale comunismului, dar trebuie analizate și cauzele juridice, precum condamnarea lui Vulcănescu pentru crime împotriva umanității, sentință menținută după 1990. Este nevoie de o abordare integrată: istorică, memorialistică și juridică. Nimeni nu contestă statutul de victimă al lui Vulcănescu, dar nu trebuie să separăm causesmentele și implicațiile, începând de la opțiuni politice și ideologii, precum cele promovate de Eliade, Cioran sau Noica, sau de legionarismul lui Nae Ionescu.
Intelectualii noștri, cei care publică în tiraje mari, trebuie să includă și notele explicative: opțiunea politică și implicarea lor trebuie clarificate pentru a evita interpretări doar estetice, ci și contextualizate istoric și moral.
Ce a făcut Cehia cu simbolurile comuniste
– Ar trebui să aplicăm și noi măsuri similare pentru a gestiona simbolurile comuniste, precum ce au făcut în Cehia sau în alte state baltice?
– Da. Cehia a promulgat o lege în 2023 care interzice simbolurile totalitare, iar Uniunea Europeană, prin rezoluții, a subliniat necesitatea combaterii promovării propagandei comuniste și a simbolurilor regimurilor opresive. În România, această problemă rămâne încă nerezolvată, fiind nevoie de o abordare legislativă și societală care să clarify aceste aspecte.
Trebuie să punem în context și să analizăm modul în care unele personalități, precum Sadoveanu sau Călinescu, au beneficiat de apropierea de regim, și să comunicăm aceste informații în mod deschis, pentru o înțelegere completă a istoriei noastre.
„A avea o cană cu Nicolae Ceaușescu, chiar și în mod ironic, poate fi considerat o încălcare a legii”
– Puteți explica ce implicații juridice are discursul nostalgiei și influența rusească asupra acesteia?
– În primul rând, propagarea simbolurilor comuniste, chiar și în mod ironic, poate intra sub incidența legii, precum Ordonanța 31/2002, care interzice cultul persoanelor condamnate pentru crime împotriva umanității. Așadar, achiziționarea unei măști sau a unui obiect simbolic, chiar dacă pare ironic sau ironic, poate avea consecințe legale.