Unul dintre cei mai recunoscuți artiști politici contemporani vorbește, într-un interviu pentru publicul HotNews, despre creația sa artistică care aduce în atenție publicului unele dintre cele mai mari tragedii ale epocii noastre. „A fi informat reprezintă o modalitate de a-ți menține umanitatea în viitor. A ignora suferința altor oameni înseamnă a manifesta o lipsă de compasiune”, afirmă Alfredo Jaar, artist originar din Chile, stabilit în New York, care expune în locații centrale notează realități din zone adesea trecute cu vederea.
„Ai fost prezent la discursul meu de aseară? Și atunci, cum crezi că-mi poți solicita un interviu? Te-ai documentat, ai citit despre cine sunt eu?”, afirmă artistul la începutul dialogului.
Cine este el? Alfredo Jaar este un creator contemporan care a expus, comercializat, scandalizat și a cucerit diferite publicuri în marile metropole ale lumii — de la New York la Londra. Jaar cunoaște foarte bine acest lucru și nu încearcă să-l ascundă.
Oamenii i-au răspuns cu aplauze prelungite. Pentru a acoperi tăcerea lăsată de discursul său, dar mai ales pentru că au perceput mesajul ca pe o viziune clarvăzătoare, artisticul exprimându-se fără filtre, spunea o situație de actualitate.
Alfredo Jaar este una dintre cele mai proeminente voci ale artei politice moderne. Este artist, arhitect și cineast, stabilit în New York, renumit pentru intervenții și instalații despre politică, memorie și reprezentare vizuală.
- The Rwanda Project (anii ’90): serie de intervenții și memoriale dedicate genocidului din 1994, un proiect de durată ce explorează limitele reprezentării violenței.
- A Logo for America (1987; reamenajat în 2014): mesajul „THIS IS NOT AMERICA” în Times Square, criticând uzul excesiv al cuvântului „America” pentru SUA;
- The Sound of Silence (2006): instalație despre fotografia lui Kevin Carter din Sudan și etica fotojurnalismului, invitând publicul să se lase orbit de imagine înainte de a înțelege povestea ei;
- Skoghall Konsthall (2000): muzeu temporar din hârtie și lemn, ridicat într-un oraș industrial din Suedia și distrus după 24 de ore, provocând discuții despre cultură și infrastructură;
- Inferno & Paradiso (2025): proiect în care au fost alăturate imagini ce reprezintă „infern” și „paradis” selectate de 20 de fotojurnaliști, invitând publicul să petreacă egal timp cu fiecare set de imagini.
Alfredo Jaar a discutat pentru editionotextul HotNews.ro despre metodele sale de a capta atenția publicului, accentuând faptul că operele sale sunt lecții despre lumea în care trăim, fără a o evita partea mai întunecată. De asemenea, a vorbit și despre propria sa artă, pentru cei nefamiliarizați cu creațiile lui.
Misiunea unui artist în fața „oamenilor insensibili la realitatea contemporană”
HotNews.ro: Pentru cei care analizează lucrarea dumneavoastră azi: înainte de a vedea orice imagine, ce trebuie să înțeleagă despre modul în care concepeți o prezență publică și o creație artistică — și ce diferențe percepeți față de alte abordări?
Alfredo Jaar: Lumea artei nu este un bloc monolit. Este un ansamblu de sisteme diferite, iar cea mai mare parte a activităților în domeniu sunt ficțiune. Însă, o mică secțiune este mai concentrată pe realitate și reacția la aceasta, și aparțin acestei categorii.
Opera mea a fost întotdeauna în funcție de context. În întreaga carieră, nu am creat niciodată o lucrare pur imaginară, pentru că nu am studii în artă tradițională, ci sunt arhitect. Pentru arhitecți, contextul este fundamental. Tot ce realizez răspunde mereu la situația în care mă aflu.
În discursurile mele, povestesc despre lumea în care trăim și îmi împărtășesc reacțiile față de diverse situații globale, iar lucrările mele sunt mereu ilustrări ale acestor teme, prezentate în contextul lor inițial. Pentru a explica o lucrare, trebuie să arăt antecedentele și motivațiile din spatele ei.
De exemplu, dacă prezint o operă despre migrație, întâi vorbesc despre problema migrației, folosind imagini și clipuri video relevante, apoi introduc lucrarea. Spre deosebire de un pictor, care poate expune mai multe pânze și să explice stări de spirit variate, eu urmez o metodă secvențială: context—lucrare—și tot așa, într-o prezentare care poate dura peste o oră și jumătate.
– Cum reacționează audiența la această abordare?
– Majoritatea se sperie, fiindcă vin la o discuție cu intenția de a vedea opere de artă vizuală. Dar, deodată, eu dedic aproximativ 80% din timp discuției despre situația globală și doar 20% prezentării propriei creații. Nu utilizez termenul de „educație”, ci mai degrabă un mod de a provoca conștientizarea.
Este posibil ca unii să devină mai conștienți sau mai educați în urma discursului meu. Simt că ating un nerv sensibil, pentru că oamenii de astăzi sunt adesea indeciși și neputincioși față de evenimentele globale. Când privesc realitatea, iar cineva le arată adevărul și le explică de ce se simt astfel și cum pot reacționa, reacția este în general pozitivă. Sper că și în cazul de față se întâmplă așa.
O relatare despre „Infern și Paradis”
– Fiecare tragedie determină o reacție emoțională. Dar de ce reveniți constant la cele mai negre aspecte ale lumii?
– Pentru că nu cunosc precis ce reprezintă „binele” lumii noastre. Sunt orb, nu-l percep clar. Permiteți-mi să fac o paralelă: recent, am organizat o expoziție numită „Inferno and Paradiso” — Infern și Paradis. Pentru acest eveniment, am invitat 20 de fotojurnaliști din întreaga lume, din generații și etnii diferite, care au furnizat câte o fotografie pentru fiecare categorie.
Le-am cerut să-mi ofere câte o imagine despre Infern — o fotografie care le-a provocat coșmaruri, surprinsă din arhivă. Și câte o imagine pentru Paradis — una plină de frumusețe și bucurie, care le-a adus alinare și fericire.
Aceste imagini au fost proiectate simultan, pe 20 de ecrane, într-un spațiu vast și întunecat, timp de 20 de minute fiecare: o secvență de Infern, apoi, după un decupaj, imagini de Paradis, tot pentru 20 de minute. Practic, am forțat vizitatorii să petreacă timp egal cu fiecare set, într-un exercițiu de empatie, în contextul în care timpul mediu de privire pentru opere vizuale în galerie este de doar câteva secunde.
„Partea infernală a existenței noastre, a lumii, apasă prea tare comparativ cu momentele de fericire”
De ce spun asta? Pentru că, întreaga experiență a arătat că toți fotojurnaliștii, în diversity-ul lor cultural și profesional, au putut identifica rapid imaginea infernului, dar au avut dificultăți în a selecta o fotografie de paradis. Pentru fiecare, răspunsul a fost acela de a căuta în arhivă, într-o realitate saturată de tragedii, probabilul „moment de fericire” pe care l-au capturat.
Astăzi, trăim vremuri întunecate, dominate de brutalitate și suferință. Partea de „inferno” a existenței globale domină peste puținul de fericire reală. Dacă ființa conștientizează aceste realități, nu poate fi în totalitate fericită, cu excepția acelor motive personale sau familiale.
Asta explică și alegerea celor două imagini în proiectul „Inferno și Paradis”: evidențiază contrastul și dificultatea de a găsi torțe de lumină în întuneric.
„Pentru generația mea, prezentul e marcat de o gravitate profundă”
– Credeți că momentul actual este mai sumbru decât alte epoci sau a fost mereu așa, doar că altfel am perceput?
Alfredo Jaar: Nu pot spune cu certitudine ce au trăit oamenii în alte epoci, însă pot relata experiențele mele: am avut 12 ani în 1968, o perioadă în care mișcările studențești erau în plină expansiune mondială, proteste masive în diverse țări. Apoi au fost evenimente precum lovitura de stat în Chile în ’73, genocidul din Rwanda, conflicte și războaie în Orientul Mijlociu, totul într-o succesiune de tragedii globale. În prezent, trăim față în față cu multiple crize geopolitice: Gaza, Ucraina, Congo, Myanmar. Pentru mine, această succesiune de conflicte și crize face ca timpurile actuale să fie extrem de întunecate; cred că întreaga mea generație percepe acest moment ca având o gravitate deosebită.
„Astăzi, fascismul revine și e peste tot”
– De ce trebuie să ne tulbureți liniștea, totuși? Este necesar să fim mereu conștienți de fiecare criză globală și de toate necazurile? Chiar și despre minerale rare?
Alfredo Jaar: Pentru că totul este interconectat. Să presupunem că nu ne interesează mineralele rare; telefonul pe care îl folosiți acum înregistrând acest interviu necesită astfel de resurse. În cazul unui conflict pentru aceste elemente, dispozitivul poate deveni inutil. Dacă se declanșează un război legat de resurse, nu vor mai exista telefoane, computere sau vehicule electrice. Ignorând această realitate, ne putem pune în pericol propriul confort și siguranță.
Este esențial să înțelegem conexiunile globale, pentru că nimic nu se întâmplă în izolare. Istoria a demonstrat că fenomenele de extremă violență și represalii se vor regăsi în forme multiple, iar fascismul, de exemplu, nu a dispărut: s-a întors și se manifestă în multe forme, în multe colțuri ale lumii. Conștientizarea acestor tendințe și mecanisme ne poate ajuta să prevenim conflictele și să păstrăm umanitatea în viitor.
Dincolo de toate, a fi uman înseamnă să-ți pasă sincer de lume și de bunăstarea celorlalți. Ignorarea suferinței altora reprezintă o lipsă de empatie și de compasiune.
– Dar noi suntem neputincioși…
– Chiar dacă pare așa, nu este adevărat. Fiecare persoană are o voce. Oamenii pot fi auziți și ascultați. Într-un sistem democratic, vocea colectivă poate influența decizii și poate schimba lumea. Deși poate părea utopic, arta și cultura pot demonstra că o schimbare e posibilă. Protejând și promovând aceste valori, putem încuraja creația unei lumi mai bune.
„Vedeți genocidul în timp real, în fiecare zi, pe telefoanele noastre”
– Precizați exemple concrete, precum „The Rwanda Project”: care au fost scopurile inițiale?
Alfredo Jaar: În „The Rwanda Project”, am dorit mai întâi să ofer informații reale despre genocidul din 1994, într-o perioadă în care internetul și social media nu erau răspândite. În al doilea rând, am exprimat solidaritate față de poporul rwandez și am creat memoriale pentru victime. În al treilea, am vrut să-i implic pe oameni să își facă vocea auzită și să le ceară politicienilor să intervină.
Cred că am reușit să informez și să memorializez, însă genocidul fusese deja în desfășurare.
Astăzi, în era digitală, genocidul este vizibil în timp real pe ecranele telefoanelor noastre. Dacă avem vreo umanitate, motivația trebuie să fie să presăm conducătorii să acționeze și să prevină astfel de tragedii.
De ce lumea devine tot mai sumbră? Nu doar din cauza conflictelor, ci și pentru că instituțiile create de omenire pentru menținerea justiției și păcii — precum Națiunile Unite sau Curtea Internațională de Justiție — eșuează. La origine, aceste organisme au fost fondate pe legi și angajamente de a preveni genocidul și alte crime împotriva umanității. Însă, în practică, stelele nu se aliniază întotdeauna, iar sistemul devine vulnerabil din cauza corupției și a tiraniei.
„Instituțiile de salvare a umanității se prăbușesc”
– Ce se întâmplă în prezent?
Alfredo Jaar: În ultimele douăște ani, lumea asiste pasivă la genociduri, cu doar câteva initiative de intervenție. De exemplu, țara Yemen, una dintre cele 189 de state membre ale Organizației Națiunilor Unite, a fost singura care a reacționat, prin blocarea anumitor nave militare. Restul planetelor, inclusiv SUA și Israel, au răspuns prin bombardamente sau alte forme de violență, ceea ce denotă o decadere a mecanismelor de apărare a dreptății.
Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare, dar reacția globală a fost limitată la sancțiuni și blocaje. Sistemele create pentru a proteja umanitatea sunt slăbite, iar ordinea globală se destramă, conducând spre o lume lipsită de reguli și de justiție, dominată de tirani și interese de putere.
„Limba și simbolurile reflectă cultura dominantă”
– Cum ați reinterpretat proiectul „A Logo for America” în contextul actual? Mai are relevanță?
Alfredo Jaar: „A Logo for America” a fost creat ca răspuns la modul în care cultura americană și-a asumat cuvântul „America”, fără a include și celelalte țări ale continentului. În 1987, am proiectat un semn vizibil în Times Square, prezent în forma unui singur panou publicitar, reafirmând că latitudinea „America” include întreaga coaste a continentului. În 2014, am reușit să îl expun pe aproape toate ecranele din Times Square și în alte orașe din lume.
Chiar dacă proiectul a avut o largă răspândire și a fost prezentat în multe țări, limbajul și percepțiile utilizate pentru continentul american continuă să reflecte feminiformul SUA, în detrimentul pluralității și diversității continentale.
Din perspectiva mea, limbajul nu e inocent; el oglindește o cultură majoritară și geopolitica dominantă. Când această cultură și această realitate vor suferi schimbări, și limbajul se va modifica, devenind mai precis și echilibrat. Așteptăm această evoluție pentru a putea vorbi de o utilizare corectă a termenului „America”.
De ce afirmă: „Nu voi acționa în lume înainte de a înțelege lumea”
– Care este primul test pe care trebuie să-l treacă o idee pentru a deveni proiect public?
Alfredo Jaar: Curiozitatea este motorul meu principal. Nu pot acționa în lumea fără a cerceta și înțelege contextul în care mă aflu. În cercetare, implică studiu, lectură și reflectare, toate fiind esențiale pentru a ajunge la o creație validă și relevantă. Acest proces de învățare și analiză mă face să dezvolt o înțelegere profundă a fenomenelor și a ideilor filosofice.
Metoda mea se bazează pe un principiu arhitectural: pentru a proiecta, trebuie mai întâi să analizez și să comprehind contextul în care voi interveni. Nu am studii în artă clasică; am adaptat metodologiile arhitecturii pentru a crea artă, pentru a răspunde și a interacționa cu lumea noastră. În această logică, cercetarea și cunoașterea sunt fundamentale, și toate operele mele reflectă această abordare.
„Când comparăm relația SUA – Europa, percepția este una de uluire”
– Dacă ar trebui să selectați cele mai relevante „mementouri” pentru Europa în contextul actual, care ar fi acestea?
Alfredo Jaar: Fiecare continent are propriile traume istorice. Pentru Europa, aceste amintiri sunt de mult timp în memoria colectivă. Însă, în actualitate, aș dori ca Europa să fie mai independentă și mai responsabilă în politica externă, nu doar să urmeze automat modelul și influența Statelor Unite. Mă îngrijorează faptul că politicienii europeni par vulnerabili și dependenți, ceea ce constituie o problemă pentru stabilitatea și autonomia europeană.
Sper ca liderii europeni să poată deveni mai lucizi și mai autonomi, construind o politică externă proprie și mai echitabilă, în interesul păcii și dreptății globale.