22 octombrie 2025, 10:02 (actualizat 22 octombrie 2025, 10:06)
La data de 22 octombrie 1964, scriitorul, filosoful și eseistul francez Jean-Paul Sartre a refuzat Premiul Nobel pentru Literatură. Instituția suedeză a insistat, însă Sartre a răspuns politicos că, deși este onorat, nu poate accepta distinția, deoarece aceasta ar putea influența integritatea sa. În plus, el considera că un creator artistic nu ar trebui să fie transformat în simbol institutional și nici glorificat în timpul vieții.
„Motivațiile personale sunt următoarele: refuzul meu nu e un gest spontan. Am evitat constant onorurile oficiale. După cel de-al Doilea Război Mondial, în 1945, când mi s-a oferit Legiunea de onoare, am refuzat, chiar dacă aveam prieteni în guvern. La fel, nu am dorit niciodată să devin membru al Collège de France, așa cum mi-au sugerat unii dintre apropiați. (…) Nu este același lucru dacă semnez Jean-Paul Sartre sau dacă semnez Jean-Paul Sartre laureat al Premiului Nobel. (…) Un creator trebuie să refuze să fie transformat în simbol al instituției, chiar dacă această decizie vine sub forma cea mai onorabilă, precum în cazul de față.” (Scrisoarea prin care explică motivul refuzului Premiului Nobel).
Sartre a fost un spirit nonconformist. Ca autor nu era extraordinar de talentat, dar se remarca prin gândire filosofică profundă. Cu toate acestea, piesele sale, de la Muștele până la Diavolul și Bunul Dumnezeu, sunt extrem de captivante.
Mulți critici au susținut că avea tendințe teziste. Însă, ce ar putea fi mai potrivit pentru un creator care explorează idei, nu narațiuni? Și de ce ar trebui ca tezismul să fie incompatibil cu talentul?