Istoricul Ioan-Aurel Pop despre semnificația Catedralei Naționale: mesajul credinței și identității românești spre eternitate

27 octombrie 2025, 16:34

Catedrala Națională reprezintă un monument menit să reziste în timp ca un simbol prețios și să transmite către posteritate mesajul credinței și identității românești, afirmă istoricul Ioan-Aurel Pop.

„Catedrala, ca orice construcție durabilă, a fost edificată cu sacrificiu. Din legenda Meșterului Manole – cel care a ridicat o catedrală – se cunoaște că, fără jertfă, monumentele nu rezistă, se deteriorează și dispar. Câte bisericuțe din lemn nu au existat pe teritoriul nostru, dar între timp au fost distruse. Se spune că la Marea Unire am fi avut circa 3.000 de biserici, iar astăzi mai sunt aproximativ 700. ‘Experții’ se laudă cu ‘civilizația pietrei’ (a marmurei), cu statalități medievale, cu imperii și țarate. Noi, însă, nu ne-am încadrat întotdeauna în aceste standarde, motiv pentru care am fost considerați un ‘popor fără istorie’ și fără ‘civilizația pietrei’. În timp, mai ales după unirea națională și creșterea forței economice, s-a trecut la construirea de monumente durabile. Catedrala Națională este un astfel de edificiu, menită să dureze peste veacuri, ca un sigiliu valoros și să transmită mesajul credinței și al identității românești către eternitate”, afirmă istoricul, într-o declarație pentru Agerpres.

Ioan-Aurel Pop subliniază că „românii au avut în trecut biserici mici, de sat și capele de curte, modeste și simple, pline de cuviință, reflectând credința lor în Dumnezeu”, deoarece „viața era atunci dominată de lupte pentru ‘pâinea de toate zilele’, iar rugăciunile îl laudau pe Mântuitor și cereau ajutor sfinților pentru a ne râvni către Dumnezeu.”

„Nu era nevoie de biserici mari, pentru că oamenii nu mergeau la slujbă pentru confort, ci pentru a se ruga cu smerenie. Pentru tineri, vocea preotului era auzită și de afară, în timp ce enoriașii stăteau în strană, în naos sau pronaos, adesea în picioare. Românii știau că la biserică se poate sta în picioare sau în genunchi, dar niciodată așezat ca acasă. De aceea, locul de cult nu avea nimic fastuos”, spune istoricul.

Respectând tradiția, în momente speciale, românii au construit locașuri de cult monumentale, pentru momente importante.

„De exemplu, spre sfârșitul secolului al XV-lea și în secolul al XVI-lea, pentru victoria Crucii asupra Semilunii, în Moldova au fost ridicate biserici mari, decorate atât în interior, cât și în exterior. Deși nu sunt foarte mari, aceste biserici au o prezență impunătoare, distinctă de cotidian și având o aura sacră, semeță și smerită în același timp. În 1517, Neagoe Basarab a sfințit Catedrala episcopală de la Curtea de Argeș, în prezența patriarhului ecumenic, fiind un monument de seamă, unul dintre cele mai mari din sud-estul Europei. Biserica Trei Ierarhi din Iași, construită între 1637-1639 de voievodul Vasile Lupu, a fost destinată ca necropolă domnească, reflectând aspirația ctitorului spre lumea bizantină, combinând forme tradiționale cu materiale prețioase și ornamente fastuoase. Legenda spune că exteriorul bisericii a fost acoperit cu foi de aur. Aceasta se potrivește cu personalitatea domnitorului Vasile Lupu, cunoscut pentru firea sa imperială, inspirată de tradiția bizantină, după cum relatează cronicarul Miron Costin”, explică profesorul Pop.

De-a lungul timpului, românii au ridicat și alte biserici monumentale în Târgoviște, București, Craiova, Constanța, Iași, Bacău, Suceava și Focșani. În capitală și marile orașe din Transilvania, restricțiile au fost mai dure, iar construirea de lăcașuri de cult traditionale a fost limitată. După Marea Unire din 1918 și căderea comunismului în 1989, s-a produs o expansiune a monumentelor religioase, multe dintre ele fiind considerate catedrale datorită dimensiunilor și importanței, explică Ioan-Aurel Pop.

România și-a proclamat independența în 1877-1878, a devenit regat în 1881, iar în 1885, Biserica Ortodoxă Română și-a obținut autocefalia. În 1925, a fost ridicată la rangul de patriarhie a Bisericii Ortodoxe Române.

„Slujbele solemne, de interes național, aveau loc inițial în vechea Catedrală de pe Dealul Mitropoliei, construită de principele Constantin Șerban în secolul al XVII-lea. Aceasta avea dimensiuni comparabile cu cele ale unei biserici parohiale dintr-un oraș de provincie. După proclamarea independenței și schimbările din statut, s-au discutat și inițiat proiecte pentru o nouă catedrală, însă multiple obstacole, rivalități și discuții sterile au împiedicat realizarea acestora”, rememorează istoricul.

Ioan-Aurel Pop menționează că „Biserica Ortodoxă Română, ca a doua ortodoxie ca mărime din lume, merita de mult timp o catedrală reprezentativă”.

„Această biserică trebuie să reflecte demnitatea și prestigiul național, nu orgoliul. Românii au datoria de a păstra rangul lor în lume. În multe domenii, se depun eforturi inutile sau lipsă de efort, dar în ceea ce privește credința, Biserica rămâne în topul preferințelor. Credința reprezintă o parte fundamentală a identității noastre, iar Biserica este simbolul acesteia, locul de rugăciune, de înălțare spirituală și curățire sufletească”, afirmă Pop.

El mai adaugă că „trebuie să fim în pas cu lumea, pentru a nu ne pierde identitatea națională”.

„Nu este nevoie să ne construim case opulente, acestea fiind trecătoare, ci casa divină este Biserica. Aceasta poate fi atât modesta, cât și fastuoasă, fiind locul unde Dumnezeu primește rugăciunile tuturor. Totuși, un popor respectuos trebuie să aibă un monument de referință: o catedrală impunătoare, care să reflecte credința și valorile sale. Ortodoxiile surori și-au ridicat deja catedrale impresionante, și-au primit oaspeți importanți și s-au mândrit cu frumusețea acesteia. În schimb, noi am preferat modestia, mulțumindu-ne cu puțin, dar acest lucru a redus vizibilitatea și recunoașterea noastră în lume. Astfel, trebuie să înțelegem că păstrarea identității naționale necesită și respectarea tradiției în arhitectura religioasă”, subliniază istoricul.

Pictura murală în stil bizantin a Catedralei Naționale a fost sfințită duminică de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului și de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, în timpul unui eveniment la care au participat peste o sută de mii de credincioși. Aceasta marchează centenarul Patriarhiei Române. În 2025 se împlinesc 140 de ani de la recunoașterea statutului de Biserică Autocefală a Bisericii Ortodoxe Române și 100 de ani de la ridicarea acesteia la rangul de Patriarhie.