Daniel David a reafirmat, în weekend, angajamentul României de a menține un angajament ferm în susținerea și promovarea agendei UNESCO în toate domeniile de competență: educație, știință, cultură și comunicare. România va continua să se implice activ în inițiativele UNESCO, inclusiv prin aprofundarea colaborării cu organizația și cu statele membre, valorificând bunele practici pentru a construi un viitor bazat pe pace, securitate și durabilitate, precum și prin candidatură la alegerile pentru Consiliul Executiv.
Mesajul a inclus și o viziune clară asupra educației și cercetării:
1. Societățile moderne se fundamentează pe cunoaștere.
2. Cunoașterea rezultă din cercetare științifică și se răspândește prin educație și cultură, comunicarea având un rol esențial în diseminare.
3. Societățile axate pe cunoaștere asigură nivelul cel mai înalt de bunăstare pentru cetățenii lor.
Există trei vulnerabilități majore care pun în pericol societățile bazate pe cunoaștere:
a. Analfabetismul funcțional facilitează infiltrarea pseudoștiinței, generând teorii conspirationiste și abordări extremiste ce pot compromite coeziunea socială și pot diminua valoarea adevărului, devenind un potențial virus mortal al societăților moderne, afectând securitatea națională. Acest an asimilat trebuie combătut atât prin măsuri remediale directe, cât și prin educație de calitate.
b. Integrarea spațiilor „fizic-cyber” și facilitarea accesului la informații (de exemplu, prin internet și rețele sociale), ca elemente fundamentale ale celei de-a V-a revoluții industriale, deschid atât oportunități pentru știință, cât și pentru pseudoștiință. Esențial este ca știința să fie implentată activ în aceste sfere, odată cu combaterea pseudoștiinței, prin educație formală, nonformală și informală. În acest sens, informațiile devin cunoaștere adevărată prin analiza critică, iar gândirea critică devine o componentă transversală a educației moderne.
c. Cetățenii, tot mai emancipați, așteaptă noi tipuri de instituții sociale, unde să participe activ în procesul decizional care îi privește. În acest context, abordarea „știință civică” și integrarea educației în ecosisteme complexe reprezintă direcții relevante, menținând rigurozitatea științifică și implicând cetățeanul în cultura științei, fără a diminua rolul distinct al diferitelor niveluri educaționale (ex. elev, profesor, părinte, autorități locale).