
Imagine ilustrativă, autor: Andrey Kekyalyaynen | Dreamstime.com
Autoritatea Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) a anunțat, sâmbătă, că programul de sprijin pentru persoanele vulnerabile, destinat ajutorului pentru încălzire și suplimentului pentru energie, va fi disponibil și în perioada 2025-2026.
Pentru accesarea acestuia este necesar să se depună o solicitare.
„Sprijinul financiar se oferă pe întreaga durată a sezonului rece (1 noiembrie 2025 – 31 martie 2026) pentru ajutorul pentru încălzire, iar suplimentul pentru energie se acordă pe tot parcursul anului”, a declarat ANPIS, sâmbătă, într-un comunicat de presă.
Conform instituției, beneficiarii vulnerabili pot primi:
• ajutor pentru încălzire, acoperind integral sau parțial cheltuielile de încălzire a locuinței în perioada 1 noiembrie 2025 – 31 martie 2026;
• suplimentul pentru energie, acordat lunar, pe tot parcursul anului.
ANPIS a menționat că „ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă în conformitate cu dispoziția primarului.”
„Se adresează familiilor sau persoanelor singure fără alte bunuri sau proprietăți, conform solicitării, cu venit mediu net lunar de până la 1.386 lei/persoană pentru familii sau până la 2.053 lei pentru persoane singure”, se arată în comunicat.
Solicitarea trebuie depusă la primărie
Declarația pe proprie răspundere trebuie depusă la sediul primăriei din localitatea unde se află locuința solicitantului. Formularele pot fi obținute de la primărie sau online, de pe site-ul oficial al administrației locale sau al agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială / al municipiului București.
„Autoritatea Națională pentru Plăți și Inspecție Socială va realiza plățile pentru acest beneficiu social prin intermediul agențiilor teritoriale, începând cu luna decembrie 2025”, a precizat instituția.
ANPIS informează că în sezonul rece anterior s-au distribuit peste două milioane de ajutoare și suplimente, în valoare totală de aproximativ 1,03 miliarde lei.
Cele mai numeroase beneficii au fost pentru încălzirea locuinței cu combustibili solizi și petrolieri (peste 1,5 milioane de plăți, echivalent cu aproximativ 911 milioane lei), urmate de:
• gaze naturale (peste 160.000 de beneficii, în valoare de circa 35 milioane lei);
• energie electrică (peste 270.000 de beneficii, în valoare de aproximativ 76 milioane lei);
• energie termică (aproximativ 38.000 de plăți, în valoare de circa 10 milioane lei);
ANPIS a precizat că pentru ultimele patru sezoane reci (2021-2024), numărul total de plăți și suplimente distribuite a depășit 6,7 milioane, iar suma totală acordată s-a ridicat la circa 3,67 miliarde lei.
Sursa foto: Andrey Kekyalyaynen | Dreamstime.com














