Articol de Andrei Crăiţoiu – Publicat miercuri, 05 noiembrie 2025, la 11:43 / Actualizat miercuri, 05 noiembrie 2025, la 11:43
Cu câțiva ani în urmă, în Oradea a fost lansată o carte dedicată figurii lui Emeric Ienei, intitulat „A fi sau a nu fi antrenor”. Un volum de 180 de pagini, editat de scriitorul și jurnalistul Mircea Bradu, fost director al Teatrului de Stat din Oradea. Bradu a fost primul primar ales liber în Oradea după Revoluție și un prieten apropiat al antrenorului, care a împlinit 80 de ani. Iată trei dintre cele mai semnificative episoade:
- Emeric Ienei a încetat din viață astăzi, la 88 de ani, din cauza unei hemoragii cerebrale, la domiciliul său din Oradea
1. CIORAPII MAMEI TRANSFORMAȚI ÎN MINGE
„Târziu, destul de târziu, am descoperit adevărata bucurie a jocului cu o minge. Am petrecut mult timp jucând cu o minge de cârpă, pe terenurile de pe maidan… Nu poți să-ți imaginezi cât de mult m-a încântat o minge confecționată din ciorapii de nylon ai mamei!
Ceva similar a fost depășit doar de momentul când am primit prima minge adevărată, din piele, din cartier. Am intrat pe teren cu dribling prelungit, am tras cu curaj spre poarta goală și am marcat un gol spectaculos. Toți băieții au rămas uimiți! Timp de doi ani, eu am dominat terenul! Eu aveam mingea, domnilor!
Emerich Ienei, antrenorul echipei Steaua, foto: Gazeta Sporturilor
Imi luam mingea sub braț și mergeam de fiecare dată cu insistență, fiind rugat să o înapoiez! Ghetele se rupeau în spatele bisericii catolice, iar picioarele noastre se sângerau, pregătite pentru provocările de pe stadioane mai târziu
2. PANTOFII ȘI PRIMELE LACRIMI
„Părinții mei, tatăl comerciant și mama casnică, au decis să mă surprindă de Paște și mi-au cumpărat o pereche nouă de pantofi. Era important pentru mine să fiu respectat! Astfel, am vrut să împărtășesc colegilor o demonstrație de privilegiu sportiv.
Strămoșul meu era viticultor, iar la vie, în zone mai înzăpezite, era o iarbă mai înțesată și mai primitoare. M-am descălțat și, din mândria pantofilor nepurtați, am realizat două goluri minunate. Lumea s-a strâns să vadă și a fost un adevărat spectacol, am învins cu două goluri marcate de mine.
Atunci, un domn, care era parte din cei trimiși de antrenorul echipei UTA pentru a descoperi talente, s-a apropiat de mine. Acest om, pe care îl păstrez în suflet, mi-a deschis calea către fotbalul adevărat.
Era atât de fericit încât am avut nevoie să stau singur pentru ceva timp pe iarbă. Când am vrut să-mi iau pantofii, au dispărut… Un adevărat dezastru! Nu mă puteam prezenta acasă fără încălțămintea prețioasă. Am așteptat până seara târziu, sperând ca cineva să mi-i aducă înapoi.
3. ȘPRIȚURILE CU DINICĂ
„Venirea mea la București a însemnat apropierea de marile personalități ale teatrului românesc, în special de actorii de la Teatrul de comedie. Îmi plăceau atât de mult spectacolele lor încât frecvent mergeam de la meci direct la reprezentanție.
Dinică, marele meu prieten! Câte momente frumoase nu am petrecut împreună! Premierele sale, meciurile decisive pentru mine și șprițurile de după. După un campionat intens, mă întâlneam cu el. «Hai la Melody!». Gigi, când vorbea, nu scoatea niciun cuvânt!
Pe la 2 noaptea intra Titi Rucăreanu, la 4 Besoiu și, la 5, Dinică întreba: «Ceasuri aveți? Puneți-le pe masă. Ceasurile rămân la mine! Mâine dimineață ne vedem la micul dejun la Sinaia, la Casino!». Chiar dacă unii nu mai aveau ceasuri, niciunul nu lipsea. Gigi avea o metodă excelentă de a elimina stresul, mai eficient decât un concediu montan
SUPERSTIȚII. Numărul 13, unul cu noroc!
Emeric Ienei vorbește despre superstiții, iar numărul 13 a fost un simbol care i-a purtat noroc pe tot parcursul vieții: „Eu sunt excepția care confirmă regula. Numărul 13 îmi aduce noroc. În hotelul Armatei am stat ani de zile în camera 13! Și am câștigat câteva Cupe și campionate în acea perioadă.
La hotelul unde m-am cazat înainte de a câștiga Cupa Campionilor Europeni la Sevilla, am stat tot în camera 13. Călin, fiul meu, s-a născut pe 13 septembrie…Era amuzant, pentru că reprezentantele primăriei din Piața Amzei, București, încercau să mă convingă să-i înscriem pe 12 sau 14. Dar eu am fost ferm: rămâne în 13!
Interesant, partida de la Sevilla cu Barcelona a fost al 13-lea meci european al lui Ienei. Și el împărtășește alte superstiții: „Nu aleg haine sau pantofi de anumite culori sau vechime, deoarece cred că îmi pot purta ghinion. Nu port blugi la meci, nici cravată roșie pentru a evita deochiul. Sunt un creștin reformat, botezat conform tradiției, iar speranța mea este să mă întâlnesc cu Dumnezeu în timpul vieții, la momentul cel inevitabil„.