
John Coale, trimisul special al lui Donald Trump, întâlnit la Minsk de către Aleksandr Lukașenko. Credit foto: Serviciul de Presă Prezidențial Belarus / AP / Profimedia
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat numirea lui John Coale ca reprezentant special pentru Belarus, cu misiunea de a facilita eliberarea altor deținuți politici aflați în custodia regimului autoritar al lui Aleksandr Lukașenko.
„El a negociat deja cu succes eliberarea a 100 de deținuți și se pregătește să mai elibereze încă 50”, a declarat Donald Trump duminică, pe platforma Truth Social.
John Coale, fostul avocat personal al lui Trump
Anunțul intervine după eforturile SUA din septembrie pentru eliberarea mai multor deținuți politic, printre care figuri ale opoziției, jurnaliști, protestatari și cetățeni străini.
John Coale, atualul trimis special adjunct în Ucraina și fostul avocat personal al lui Trump, a fost implicat în negocierile pentru eliberarea prizonierilor în timpul vizitei sale din septembrie la Minsk, conform relatărilor News.ro.
După aceste eliberări, Washingtonul a ridicat sancțiunile impuse companiei aeriene de stat din Belarus, Belavia, aflate în vigoare din august 2023.
La rândul său, Minsk a intensificat eforturile de a ieși din izolarea diplomatică impusă de statele occidentale pentru rolul său și pentru sprijinul acordat invaziei rusești din Ucraina.
Minskul a fost supus unor sancțiuni politice și economice severe din partea Occidentului pentru suportul acordat Moscovei și pentru frauda electorală masivă care i-a permis lui Lukașenko să mențină puterea după alegerile prezidențiale din 2020, contestate pe scară largă.
Trimisul lui Trump, Keith Kellogg, a menționat la sfârșitul lunii septembrie că scopul reluării dialogului cu Belarus este de a „stabili canale de comunicare” cu președintele rus Vladimir Putin, în cadrul unui efort mai amplu de a soluționa conflictul din Ucraina. Lukașenko și-a exprimat, de asemenea, disponibilitatea de a consolida relațiile, dacă acest lucru ar fi în beneficiul Minskului.
„Aș dori să mulțumesc, în avans, foarte respectatului președinte al Belarusului, Aleksandr Lukașenko, pentru considerația sa privind eliberarea acestor persoane suplimentare”, a afirmat Trump în comunicatul său.
Lukașenko, aflat la conducerea Belarusului din 1994, este considerat de mulți un aliat strâns al lui Putin. În septembrie, Belarusul și Rusia au organizat exerciții militare comune la scară largă, denumite Zapad-2025. Kremlinul a afirmat că au participat aproximativ 100.000 de militari – o demonstrație de forță care a accentuat tensiunile de-a lungul flancului estic al NATO.














