
Președintele României, Nicușor Dan, a afirmat luni, la Conferința privind Parteneriatele Industriale în Domeniul Apărării dintre Germania și România, că țara noastră are posibilitatea de a-și revitaliza sectorul de apărare prin colaborări și investiții comune.
„Avem o șansă de cooperare, și de aceea apreciez că acest eveniment se organizează, în condițiile în care know-how-ul, investițiile și o abordare managerială inovatoare pot revitaliza rapid oportunitățile industriei românești de apărare”, a declarat președintele.
Nicușor Dan a menționat că România dispune de baza necesară pentru o dezvoltare accelerată a industriei de apărare, fiindcă „nu trebuie să începem de la zero”.
El a accentuat că România are și resursele financiare pentru a susține creșterea acestui sector.
„Și avem și fondurile, programul SAFE și alte inițiative viitoare vor stimula această producție”, a menționat Nicușor Dan, urând participanților „contacte și contracte cât mai productive”.
Nicușor Dan evidențiază potențialul mare al colaborării dintre România și Germania
„Este o onoare pentru mine să sprijin acest eveniment și să fiu alături de dumneavoastră în această dimineață”, a spus Nicușor Dan, precizând că parteneriatul româno-german are o componentă economică solidă: Germania este principalul investitor străin în România, cu investiții de 17 miliarde de euro și peste 235.000 de români angajați în companii germane.
Președintele a făcut referire la actualul context european, în care sectorul de apărare trebuie accelerat, transformând o situație neplăcută într-o oportunitate majoră pentru România.
A exemplificat investiția Rheinmetall în fabrica de pulberi, afirmând că această inițiativă va genera lanțuri locale de furnizare și transfer de tehnologie.














