
14 noiembrie 2025, 21:36
Edificiul roman cu mozaic din Constanța a fost redeschis publicului după ample lucrări de restaurare și conservare. Este un monument emblematic din perioada bizantină, păstrând una dintre cele mai valoroase comori ale vechiului Tomis. Vizitatorii beneficiază de acces gratuit în muzeu până la sfârșitul anului.
Zeci de persoane, de toate vârstele, s-au adunat la ceremonia de relansare a Edificiului Roman pentru a admira covorul de mozaic și fragmentele originale ale unei tehnici de artă decorativă utilizate acum aproximativ 2.000 de ani.
Mozaicul, vechi de peste 1.700 de ani, acoperă o suprafață de aproape 2.000 de metri pătrați. A fost utilizat pentru decorarea pardoselii unei mari construcții romane, descoperită accidental în 1959, în timpul unor lucrări de infrastructură. Este cel mai mare mozaic policrom din perioada romano-bizantină identificat până acum în Balcani.
Lucrările de reabilitare, care au durat trei ani și au presupus o investiție de 5 milioane de euro, au vizat stabilizarea structurii și instalarea de sisteme moderne de climatizare pentru protejarea artefactelor arheologice.
GHEORGHE HRISTU, inginer constructor CJ Constanța: Cel mai mult s-a intervenit la partea inferioră a mozaicului, în procesul de restaurare, fiind necesară o muncă migăloasă, realizată manual. Au colaborat specialiști din Italia, care au lucrat inclusiv la Colosseum, iar sistemele de microclimat au fost adaptate pentru a menține o temperatură stabilă de 21 de grade.
Dr. DELIA CORNEA, directorul Muzeului de Istorie și Arheologie Constanța: Este un monument foarte popular, inclusiv pentru turiști străini. În perioada în care erau frecvent vase de croazieră în Constanța, acest edificiu atrăgea mulți vizitatori. Acum, nu mai trebuie să ne fie rușine să îl expunem; poate fi vizitat și promovat așa cum se cuvine.
Reabilitarea a inclus nu doar conservarea mozaicului, ci și punerea în valoare a întregului complex, inclusiv clădirile anexe, depozitele și străzile romane.
ELENA GEORGESCU, director Direcția de Proiecte CJ Constanța: Se vor putea vizita și camerele boltate de la bază, care au fost restaurate, precum și zonele depozitate. În paralel, vom realiza și reabilitarea muzeului, iar aceste încăperi vor fi accesibile publicului.
Până la sfârșitul anului, accesul în Edificiu va fi gratuit.














