„Am avut multe termene limită, dar dacă evoluțiile sunt favorabile, suntem optimiști să le extindem. Totuși, considerăm joi un termen potrivit”, a declarat Trump la Fox News Radio, referindu-se la intervalul stabilit pentru președintele ucrainean Volodimir Zelenski în privința exprimării asupra planului de pace în 28 de puncte propus de SUA.
Comentariul său survine după ce agenția Reuters și publicația Washington Post au indicat, citând surse anonime, că Statele Unite i-ar fi transmis lui Zelenski un ultimatum pentru 27 noiembrie, de Ziua Recunoștinței, să aprobe planul, în caz contrar riscând să își piardă sprijinul militar, respectiv Washingtonul va sista livrările de echipamente și informații către Kiev.
Întrebat în același interviu despre planul sugerat, care presupune cedarea de teritorii ucrainene către Rusia, Trump a subliniat că Ucraina „deja pierde teren” în acest conflict, pe care l-a descris ca fiind un „conflict scăpat de sub control, un masacru”.
Președintele american a adăugat că SUA au furnizat Ucrainei „cel mai performant echipament militar din lume”.
Referitor la posibilitatea ca președintele rus Vladimir Putin să decidă atacuri asupra altor state europene, Trump este de părere că liderul de la Kremlin „nu caută mai multe conflicte” și că a învățat lecția unui război „care ar fi trebuit să dureze o zi, dar continuă de patru ani”.
Președintele SUA a menționat și intrarea în vigoare vineri a unor sancțiuni împotriva a două companii petroliere majore din Rusia, Rosneft și Lukoil, sancțiuni considerate „foarte stricte”.
Într-un mesaj video adresat națiunii, președintele Zelenski a afirmat vineri seară că Ucraina riscă să își piardă sprijinul american dacă refuză planul propus de SUA pentru soluționarea conflictului cu Rusia, menționând însă că va propune Statelor Unite „alternative” la acest plan, în timp ce aliații europeni ai Kievului, nemulțumiți de planul de pace american, pregătesc împreună cu Ucraina o contrapropunere.
„Suntem într-una dintre cele mai dificile perioade din istoria noastră. Este un moment de mare presiune asupra Ucrainei. Ucraina se află în fața unor decizii extrem de complicate: fie pierderea demnității, fie riscul de a pierde un partener important. Fie cele 28 de puncte dificile, fie o iarnă extrem de dificilă”, a subliniat Zelenski în mesajul său.
Planul SUA prevede, în principal, ca Ucraina să cedeze Rusiei integral regiunea Donbas (compusă din provinciile Donețk și Lugansk), care, împreună cu peninsula Crimeea, ar fi recunoscute de facto ca fiind rusești. Teritoriile din Donbas cedate Rusiei și aflate în prezent în afara controlului acesteia ar deveni zone tampon demilitarizate, iar provinciile Herson și Zaporojie din sud și sud-est ar fi împărțite de-a lungul frontului actual, care urmează să fie stabilizat prin încetarea ostilităților. În același timp, Rusia ar urma să își retragă trupele din teritoriile ocupate din Dnipropetrovsk și Harkov.
De asemenea, Ucraina trebuie să își limiteze forțele armate, reducând efectivele la maximum 600.000 de militari, să renunțe la armele cu rază lungă de acțiune și la aspiratia de aderare la NATO, asumând o neutralitate militară înscrisă în Constituție.
Ca alternativă, Ucraina ar putea beneficia de garantii de securitate occidentale, prin care un eventual atac asupra sa să fie considerat atac asupra „comunității transatlantice”, fără a fi prezenți soldați străini pe teritoriul său. Totuși, avioane de luptă europene ar putea staționa în Polonia vecină, ca parte a acestor garanții.
Planul include și măsuri economice, precum direcționarea a o sută de miliarde de euro din active rusești confiscate în Occident către reconstrucția Ucrainei, cu contribuția similară din partea aliaților europeni, și profituri pentru SUA din participarea la aceste activități de reconstrucție.
De asemenea, energia provenită de la centrala nucleară Zaporojie, controlată de trupele ruse, va fi egal împărțită între Ucraina și Rusia.
Referitor la sancțiunile economice, planul prevede o ridicare treptată a acestora împotriva Rusiei.
Planul stipulează organizarea de alegeri în termen de o sută de zile și recunoașterea legală a utilizării limbii ruse în sistemul educațional și mass-media.
Președintele Zelenski, afectat de un scandal de corupție implicând colaboratori apropiați, se află sub presiunea atât din partea Washingtonului, cât și a Moscovei, care i-au cerut răspunsuri imediate pentru a evita pierderea noilor teritorii, pe măsură ce situația din teren se înrăutățește.















