
Jair Bolsonaro, Foto: Bruna Prado / AP / Profimedia
Curtea Supremă a Braziliei a dispus marți ca fostul președinte Jair Bolsonaro să înceapă executarea pedepsei de 27 de ani și 3 luni de închisoare în cazul unui complot pentru o tentativă de lovitură de stat, conform documentelor judiciare, transmite Reuters.
Judecătorul Alexandre de Moraes a decis începerea punerii în aplicare a sentinței la sediul Poliției Federale din Brasilia, unde Bolsonaro se află în detenție din weekend.
Marți, instanța supremă a confirmat definitiv verdictul de complot pentru tentativa de lovitură de stat a lui Bolsonaro, după respingerea apelului fostului președinte în această lună.
Pe 27 septembrie, Jair Bolsonaro a fost condamnat la 27 de ani și 3 luni de închisoare pentru implicarea într-un complot de lovitură de stat, după ce a pierdut alegerile prezidențiale din 2022 în fața candidatului de stânga, Luiz Inacio Lula da Silva.
Fostul șef de stat a fost plasat în arest la domiciliu pentru mai mult de 100 de zile în Brasilia, pentru încălcarea măsurilor preventive într-un dosar separat, fiind acuzat de intenția de a obține intervenția Statelor Unite în sprijinul său.
Într-o audiere de duminică, Jair Bolsonaro a negat orice intenție de evadare sau de a îndepărta brățara electronică de la gleznă, explicând comportamentul său printr-un amestec de medicamente prescrise de diverși medici pentru sughițul său cronic, care l-a făcut să creadă că dispozitivul de urmărire ar putea fi un echipament de ascultare. Cele două medicamente menționate au fost pregabalină, un medicament anticonvulsiv, și sertralină, un antidepresiv.














