Aplauze politicoase. A doua zi, nimic nu se schimbă.
Acest ritual teatral se repetă din 2011 – momentul de început al guvernanței corporative moderne în România (prima reglementare: Ordonanța de Urgență nr. 109/2011 privind conducerea corporativă a companiilor de stat).
Reforma nu lipseste din cauza lipsei de idei, ci deoarece adesea, companiile de stat devin scena aceleiași piese politice jucate de zeci de ani – cu actori temporari, replici improvizate și decoruri uzate, dar cu o constantă: rolurile principale sunt atribuite politic, nu profesional.
Reforma recent anunțată pentru întreprinderile de stat – restructurări, un registru unic, eliminarea conducerei interimare – este prezentată ca o schimbare semnificativă. Însă, dincolo de comunicate, scopul real este dacă România poate, în sfârșit, să rupă cercul vicios în care politicile publice se opresc la porțile companiilor de stat. Anul 2025 devine astfel un punct de cotitură: nu doar pentru noile măsuri de reformă, ci pentru aproape 15 ani în care statul a promisiune de profesionalizare a companiilor de stat, fără a o realiza complet.
În cercetarea academică privind administrarea companiilor publice, vorbim frecvent despre structuri hibride: organizații care combină misiunea publică cu logici de management specifice sectorului privat. În teorie, aceste modele integrează „cele mai bune practici din ambele domenii”. În practică, însă, aceste bune intenții se convertesc adesea în contrariu.
De ce? Pentru că managementul profesionist are obiective clare, indicatori de performanță (KPI-uri) și responsabilitate, în timp ce politicul are propriile obiective, campanii și responsabilitate diluată. Atunci când aceste două lumi se întâlnesc fără norme clare, rezultatul nu este o armonizare, ci o confuzie instituțională.
Cel mai evident simptom? Mandaturi interimare permanente.
România a transformat mandatul temporar într-un mecanism de control politic continuu, ceea ce împiedică dezvoltarea unor strategii durabile. Un manager, nesigur dacă își va păstra funcția după schimbarea configurației politice, nu investește în reforme, ci pur și simplu evită riscurile.
La fel, regulile de guvernanță inspirate din normele europene sunt impecabile pe hârtie, dar devin adesea simple exerciții de conformitate. Fără o selecție profesională reală pentru membrii consiliilor de administrație, fără indicatori obligatorii și responsabilitate pentru rezultate, normele nu pot modifica cultura organizațională.
De aceea, reformele anunțate pentru 2025 reprezintă, în realitate, un test de maturitate administrativă. Nu pentru că vizează restructurarea a câtorva companii, ci pentru a ridica o întrebare fundamentală: pentru cine funcționează întreprinderile de stat? Pentru cetățean sau pentru partide?
Răspunsul ar trebui să fie clar: compania de stat există pentru cetățean. Însă, când conducerea este desemnată politic, iar procedurile sunt opționale, iar pierderile se acoperă din buget, proprietarul real – cetățeanul – devine un spectator involuntar la costurile propriei economii.
Pentru a rupe ciclul mandaturilor interimate și al pierderilor constante, România are nevoie de manageri selectați pe bază de competență, nu pe criterii politice, și de o conducere corporativă autentică, nu doar de o listă de verificare pentru imaginea europeană.
Este evident: politica are nevoie de povești, dar guvernanța trebuie să producă rezultate. Companiile de stat sunt un teren în care cele două dimensiuni se întâlnesc dur.
Iar în 2025, România se află în fața unui test de management public. Pentru că țările devin mature prin decizii dificile, luate la momentul potrivit, nu prin simple discursuri. Iar companiile de stat reprezintă un test pe care România nu-l poate amâna mai mult.
Victor Stănilă este avocat, Of Counsel în cadrul diviziei din România a rețelei internaționale bnt attorneys in CEE, societatea bnt Gilescu Văleanu & Partners, doctorand în domeniul Managementului și cadru didactic asociat la Facultatea de Administrație și Management Public din cadrul Academiei de Studii Economice din București.