Bucureștiul a avut mai mult de câștigat decât de pierdut în ultimii ani, afirmă Radu Paraschivescu. Într-un interviu pentru publicul HotNews, autorul menționează că ar modifica un singur aspect al acestui oraș: „aș face o magie pentru ca oamenii să nu mai vorbescă tare în spațiile publice”.
- Înainte de alegerile pentru Primăria Capitalei, HotNews invită cititorii să privească Bucureștiul diferit față de obișnuință. Astfel, încercăm să evidențiem nu doar aspectele nemulțumitoare ale orașului, ci și cele apreciate.
- În context, am contactat câteva personalități din scena culturală pentru a răspunde la întrebarea: „Este Bucureștiul o metropolă de iubit?”. „Desigur, cu condiția să nu o planifici. Iubirile nu se comercializează cu un program”, subliniază Radu Paraschivescu.
- Radu Paraschivescu este prozator, traductor, jurnalist și editor de cărți. Ultimul volum al său, „În virtutea inepției”, a fost lansat în acest an la editura Humanitas.
Între poezie și un oraș „torturat și schimonosit”
– Pe o scară de la mit la mitic (n.r. influențat de Caragiale, folosit pentru a descrie locuitorii orașului), unde ați plasa Bucureștiul contemporan?
– Modificarea accentului presupune și o schimbare de percepție. Sunt tentat să adopționez expresia „nici așa, nici altminteri” de la Caragiale. Bucureștiul nu e nici capitala românească a rătăcirii, nici izvorul național al identității.
Are, într-adevăr, propria sa mitologie, ilustrată în anumite figuri și momente fondatoare, precum și o poezie păstrată de numeroase cartiere. A fost, în același timp, un oraș chinuit, schimonosit și victimă a viziunii izoterme și megalo-mane a unui primitiv. Astăzi, este un oraș reintegrat în circuitul european. Cu provocări și probleme nerezolvate, dar cu farmec și din ce în ce mai mulți turiști care îl explorează.
– Este Bucureștiul un oraș de iubit? Care credeți că reprezintă cea mai valoroasă resursă a orașului?
– Cu siguranță, cu condiția să nu o planifici. Iubirea nu se programează, ea presupune o atracție inițială. O atracție care crește și se adâncește, până când o întinzi cu plăcere. Poți iubi acest oraș pentru numeroase aspecte: arhitectură deosebită, siguranța vieții, farmecul cartierelor vechi, scena culturală, viața de noapte, gastronomia etc. Consider însă că cea mai valoroasă trăsătură a sa ține de felul în care poveștile trecutului sunt păstrate și preluate de prezent, continuând să trăiască. București devine, astfel, un oraș cu o identitate culturală tot mai definită și distinctă.
– Care este prima amintire cu Bucureștiul care v-a făcut să simțiți că orașul este „al dumneavoastră”?
– O plimbare pe străzile din zona Pieței Domenii, mai precis pe strada Aviator Stâlpeanu. Am reluat, după aproape trei decenii, un traseu pe care îl făcusem în tinerețe, atras fiind de o colegă de clasă. Nici n-o conduceam acasă, nici n-o urmăream, ci doar mergeam pe urmele ei, din dorința de a o proteja. Ziua aceea, anii ’90, m-a făcut să realizez cu adevărat cât de mult iubesc acest oraș. Înainte, avusesem diverse preconcepții, comparându-l frecvent cu Timișoara în ceea ce privește frumusețea și fiorul interior.
„Mă întristează multele spații care necesită reabilitare”
– Ce considerați că a avut de valoare Bucureștiul și ce a pierdut în ultimele perioade?
– În ultimii ani, Bucureștiul a câștigat mai mult decât a pierdut. Bineînțeles, iubitorii de nostalgii regretă chioșcurile din Cişmigiu cu sirop de vișine, sifonăriile vechi, legătoriile cu miros de lipici, precum și cinematografele de cartier cu toate riscurile lor sanitare.
Dacă ne referim la pierderi, una dintre cele mai mari este ignorarea anumitor cartiere și monumente istorice ce merită o investiție masivă. În afară de clădirile cu bulină, ale căror riscuri sunt evidente, mă întristează starea multor spații care necesită reabilitare și reînnoire, precum casele din zona Buzești sau fostul cinematograf București de pe Bulevardul Regina Elisabeta.
– Ce ați afirmat că s-a câștigat?
-După cum am spus, orașul și-a recăpătat strălucirea și dinamismul cosmopolit. Blocurile nu mai sunt atât de deprimante, cel puțin cromatic, iar spiritul convivial a prins viață, iar griul a cedat locul culorilor și energiei. În plus, efervescența culturii—muzee, expoziții, spectacole teatrale, concerte, festivaluri—s-a intensificat. Chiar și mijloacele de transport urban încep să rivalizeze cu cele din Occident, pe anumite rute și linii.
„Două milioane de entități pentru două milioane de oameni”
– Există un spirit specific al Bucureștiului? Cum l-ați defini?
– Pascal îl descria pe Dumnezeu ca fiind „media între tot și nimic”. Spiritul Bucureștiului constă, probabil, în diversitatea și multifațetarea sa, în capacitatea de a reprezenta două milioane de idei și perspective pentru două milioane de locuitori. Unii critică lipsa de unitate, însă mie mi se pare ce îl face spectaculos, cu toate defectele lui.
– Ce ați schimba la București?
– Aș modifica același aspect pe care îl doresc pentru întreaga România: aș face o magie pentru ca oamenii să nu mai vorbescă tare în spațiile publice. În rest, nu am alte dorințe.
Orașul trebuie administrat cu pragmatism și viziune, pentru a deveni tot mai atrăgător, oferindu-ne prilejul să îl iubim, așa cum menționam mai devreme.