Ștefan Baiaram (22 de ani), atacantul Universității Craiova, a discutat despre diferențele dintre Filipe Coelho (45 de ani), actualul antrenor al oltenilor, și Mirel Rădoi (44 de ani), fostul tehnician al echipei.
Filipe Coelho a rămas neînfrânt în cele 5 partide pe banca tehnică a Universității Craiova. Antrenorul portughez a obținut 3 victorii, 2-1 cu FC Argeș, 1-0 cu Mainz și 4-0 cu Petrolul Ploiești, precum și două egaluri, 0-0 cu U Cluj și 1-1 cu CFR Cluj.
VIDEO. Ștefan Baiaram a identificat principala diferență între Filipe Coelho și Mirel Rădoi: „Fiecare antrenor are stilul său”
„Regretăm că nu am câștigat cele 3 puncte, am evoluat foarte bine. Din păcate, portarul advers a fost cel mai bun om al meciului. Am avut ghinion extrem și ne pare rău că nu am obținut victoria. Nu reușim să marcăm, deși creăm multe ocazii de gol.”
„Sper ca, în următoarele partide, să producem mai puține situații periculoase pentru adversar și să reușim să marcăm mai mult.”, a declarat Ștefan Baiaram la Gala Fanatik.
Atacantul echipei Universitatea Craiova a vorbit și despre noul antrenor, Filipe Coelho: „Eu și colegii mei ne înțelegem foarte bine cu el. Mister a venit cu o filozofie diferită. Am încercat să o integrăm cât mai repede. Sperăm să câștigăm următorul meci și să finalizăm mai eficient ocaziile.”
Nu este neapărat că are ceva în plus. Pur și simplu, comunică mai mult. Vorbește mai des cu noi, ne oferă mai multă încredere. Nu că nu ne-ar fi susținut și Mirel. Fiecare antrenor are propriile metode și este esențial să le punem în practică pe teren.
A fost un an bun pentru mine, sunt fericit că am debutat la echipa națională, și că am marcat primul gol. Îmi doresc să continui în același ritm și să rămân la echipa națională, fiind visul meu.
Toți trecem prin perioade mai dificile, am învățat din aceste momente și sunt recunoscător că sunt sănătos și pot evolua în fotbal. Îmi doresc să câștig un titlu cu Universitatea Craiova și apoi să mă gândesc la un transfer. Sper să ne calificăm în faza următoare a competiției europene. Dorim să câștigăm joi cele 3 puncte și, în cazul unui succes, avem șanse să avansăm direct în turul următor.
– Ștefan Baiaram, atacantul Universității Craiova















