
Un caz medical neobișnuit și tragic a captat atenția comunității științifice din SUA: un bărbat din Michigan a decedat din cauza rabiei după ce a primit un transplant de rinichi de la un donator care fusese zgâriat anterior de un sconcs infectat. Deși transmiterea rabiei prin transplant de organe este extrem de rară, incidentul evidențiază riscurile ascunse în procesul de donare și importanța verificării complete a istoricului donatorilor.
Evoluția simptomelor și eforturile medicilor pentru stabilirea diagnosticului
Bărbatul a primit un transplant de rinichi stâng într-un centru medical din Ohio, iar la aproximativ cinci săptămâni ulterior, au apărut primele simptome alarmante: tremur, slăbiciune la nivelul membrelor inferioare, incontinență urinară și dezorientare. Inițial, semnele păreau vagi, însă evoluția rapidă a acestora a generat îngrijorări pentru medicii implicați, menționează presa internațională.
După o săptămână de la debutul simptomelor, pacientul a fost internat în spital. În plus față de agravarea stării generale, prezenta febră, dificultăți la înghițire și hidrofobie, o teamă irațională de apă specifică infecțiilor cu rabie. În scurt timp, a necesitat suport ventilator pentru respirație.
Mediculilor le-a fost suspicionată rabia, pe baza tabloului clinic, și au solicitat sprijinul specialiștilor de la Departamentul de Sănătate din Ohio și de la Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC). Testele trimise la CDC au confirmat prezența materialului genetic viral rabic și a anticorpilor specifici. Din păcate, odată instalată, rabia rămâne aproape întotdeauna fatală. Pacientul a decedat într-un interval scurt după internare, fiind primul caz de acest fel în Michigan din ultimii 15 ani.
Originea infecției: un donator și un incident ignorat
Investigațiile efectuate de CDC au dus la o descoperire neașteptată. Donatorul de organe, originar din Idaho, fusese implicat într-un incident cu un sconcs în octombrie 2024. Conform declarațiilor familiei, animalul l-ar fi atacat în timp ce ținea în brațe un pisoi. În timpul confruntării, sconcsul a fost lovit și a leșinat, iar donatorul a suferit o zgârietură adâncă la nivelul tibiei, sângerând, dar considerată un incident minor.
Săptămâni mai târziu, bărbatul a început să manifeste simptome caracteristice rabiei: confuzie, dificultăți la înghițire, halucinații și rigiditate în gât. A fost găsit inconștient și transportat de urgență în spital, unde a fost resuscitat, însă starea sa s-a înrăutățit rapid. A fost declarat în moarte cerebrală după cinci zile.
O componentă esențială a anchetei a fost lipsa de informații despre zgârietură din partea personalului medical, ceea ce a condus la interpretarea simptomelor ca fiind cauzate de alte probleme cronice. În urma cercetărilor retroactive, probe de la donator au fost analizate și au confirmat prezența virusului rabic în țesutul renal.
Deși rinichiul stâng, cel transplantat în cazul pacientului din Michigan, nu a avut probe suficiente pentru confirmare directă, rezultatele pozitive din celălalt rinichi și contextul clinic au susținut concluzia: virusul a fost transmis prin intervenția de transplant.
Un eveniment medical extrem de rar, dar cu consecințe semnificative
Din 1978 până în prezent, în Statele Unite, au fost raportate doar patru cazuri de rabie transmisă prin transplant de organe, evidențiind raritatea totală a unui astfel de incident. Procedurile spitalicești includ multiple măsuri de siguranță pentru prevenirea infecțiilor, însă rabia reprezintă o provocare particulară, deoarece evoluează adesea fără simptome evidente până în etapele târzii.
Rabia continuă să fie una dintre cele mai letale boli cunoscute, cu o rată de mortalitate aproape totală odată ce apar semnele clinice. Tratamentul preventiv – administrarea de imunoglobuline antirabice și vaccinarea – este extrem de eficient dacă este aplicat imediat după expunere. În acest caz, însă, nici pacientul, nici medicii nu suspectau o contactare anterioară cu virusul.
Cazul subliniază importanța unei evaluări riguroase a istoricului donatorilor, inclusiv a interacțiunilor aparent minore cu fauna sălbatică. De asemenea, evidențiază dificultățile în recunoașterea rabiei la pacienți cu simptome nespecifice, în lipsa unui incident clar de expunere.
Chiar dacă riscul de transmitere a rabiei prin transplant rămâne extrem de scăzut, cazul reamintește necesitatea actualizării continue a protocolelor medicale în funcție de tendințele epidemiologice. În zonele cu frecvente interacțiuni cu animale sălbatice, chiar și o zgârietură minoră poate avea consecințe fatale.
Forța comunității medicale constă în lecția valoroasă a acestui caz: în lupta cu bolile infecțioase, detaliile minore pot fi decisive, iar o verificare amănunțită a istoricului donatorilor poate fi diferența între viață și moarte.














