În România, muzica redată în vehicule poate părea un aspect trivial, mai ales în cazul comenzilor de transport realizate prin aplicații digitale. Totuși, acest detaliu a devenit subiectul unui proces juridic, iar disputa nu mai ține doar de preferințele muzicale, ci de drepturile de autor și responsabilitatea pentru comunicarea publică a operelor.
Decizia instanței bucureștene modifică un obicei considerat de mulți ca fiind „de fundal”: dacă muzica este redată frecvent în mașinile utilizate pentru curse printr-o platformă digitală, aceasta nu mai reprezintă doar ascultare privată. Aceasta deschide o problemă mai amplă despre modul de aplicare a legislației privind drepturile de autor în sectoare economice în care consumul nu se mai limitează la baruri sau magazine, ci are loc în interiorul autovehiculelor.
Decizia Curții de Apel București și valoarea în litigiu
Conform informațiilor din mass-media economică, Curtea de Apel București a hotărât că Uber trebuie să achite taxe pentru drepturile de autor pentru muzica difuzată în vehiculele care efectuează curse prin platforma sa, în urma unui proces inițiat de UCMR-ADA, organizație reprezentativă pentru gestionarea colectivă a drepturilor de autor.
Procesele au vizat perioada septembrie 2015 – noiembrie 2018 și au susținut că muzica a fost redată public fără licență neexclusivă. Suma estimată în spațiul public depășește 7,3 milioane lei, la care se adaugă TVA. Decizia nu este definitivă, fiind posibilă depunerea de recurs.
Motivul pentru care muzica din mașină poate fi considerată „comunicare publică”
Aspectul esențial îl reprezintă distincția dintre ascultarea privată și comunicarea publică. În interpretarea frecvent utilizată în astfel de litigii, dacă muzica devine parte dintr-un serviciu repetitiv, destinat unui public larg și oferit în context comercial, aceasta nu mai este doar „radio pentru șofer”, ci o activitate care poate necesita obținerea unei licențe și plata drepturilor către titulari.
Situația seamănă cu muzica din spații comerciale precum restaurante, saloane, magazine sau recepții, păstrând particularitățile fiecărui loc. În cazul serviciilor de ridesharing, spațiul este mai mic și mai „personal”, însă cursa reprezintă o prestare de servicii publicului, pasagerii fiind în continuu înlocuiți. Din punct de vedere juridic, acest mediu repetitiv și contribuția muzicii la ambient și experiența utilizatorului pot susține ideea de comunicare publică.
Viitorul pentru Uber, șoferi și pasageri în anul 2026
Practic, această situație ridică o întrebare delicată: cine trebuie să dețină licența de utilizator, platforma sau fiecare șofer individual? În multe industrii, licențele sunt gestionate centralizat, însă aici vorbim despre mii de autovehicule și diverse practici, de la muzică oprită complet până la radiouri permanent funcționabile.
Pentru pasageri, aceste schimbări ar putea fi imperceptibile: fie costurile sunt absorbite în modelul de business, fie se impun reguli mai stricte pentru redarea audio în timpul curselor. În cazul șoferilor, este posibil ca să fie recomandate practici standardizate, precum dezactivarea muzicii, volume redus, utilizarea surselor fără drepturi sau soluții licențiate. În funcție de evoluția procesului juridic, această discuție s-ar putea extinde și asupra altor platforme și servicii similare, deoarece precedentul creat are o influență semnificativă, aproape la fel de mare precum valoarea litigiului.