Pentru Alfiyan Elfatah, un tânăr de 31 de ani din Indonezia, titlul de „cel mai mare oraș din lume” nu reprezintă doar o statistică abstractă, ci înseamnă patru ore de navetă zilnică între periferia Jakartei și centrul economic al capitalei. Timp pierdut în trafic, infrastructură supraîncărcată și un oraș care pare să se extindă mai rapid decât ritmul de gestionare al autorităților.
Organizația Națiunilor Unite a actualizat metoda de evaluare a aglomerărilor urbane majore. Rezultatul: Jakarta a urcat direct pe primul loc în clasamentul global, cu aproape 42 de milioane de locuitori, depășind Tokyo, estimat acum la circa 33 de milioane.
Schimbarea nu indică o creștere demografică bruscă, ci o redefinire a limitelor orașului.
De ce Jakarta a „surclasat” Tokyo
Noua metodologie ONU nu mai consideră strict limitele administrative, ci zonele urbane funcționale: orașul și rețeaua sa de localități satelit, conectate prin muncă, transport și servicii. În cazul Jakartei, aceasta înseamnă includerea unor localități precum Bogor, Bekasi sau Tangerang — zone unde trăiesc milioane de navetiști dependenti zilnic de capitală.
Dintr-un oraș „oficial” cu aproximativ 11 milioane de rezidenți, Jakarta devine astfel un mega-sistem urban de dimensiuni continentale. Metodologia a propulsat capitala Indoneziei de pe locul 30 în 2018 direct pe primul loc global.
Autoritățile locale contestă această definiție, dar recunosc utilitatea sa: un semnal de alarmă.
Megaorașele: motor economic sau capcană urbană?
Raportul ONU evidențiază că lumea devine tot mai urbanizată. Aproape 45% din populația globului locuiește în orașe, iar până în 2050, două treimi din creșterea populației va avea loc în mediul urban. Numărul megaorașelor (peste 10 milioane de locuitori) a crescut de la 8 în 1975 la 33 în 2025, peste jumătate fiind în Asia.
Jakarta reprezintă un exemplu extrem al acestui model:
- contribuie cu aproape 17% la PIB-ul Indoneziei,
- atrage milioane de navetiști,
- concentrează influența politică, financiară și simbolică a țării.
Totuși, costurile sunt considerabile: trafic cronic, poluare, creșterea prețurilor locuințelor și chiar scufundarea fizică a orașului, cu până la 20 cm pe an în anumite zone, conform Financial Times.
Infrastructura, veriga slabă
Guvernatorul Jakartei promite investiții ample în transportul public și conectivitatea regională. Aproximativ 3,5–4 milioane de oameni fac naveta zilnic, dar mai puțin de un sfert din locuitori utilizează transportul public. Comparativ, Tokyo sau Shanghai dispun de rețele dense de metrou, integrate la nivel metropolitan.
Problema este structurală: Jakarta nu a fost construită ca un sistem urban unitar, ci ca un magnet economic ce atrage populație din zonele adiacente, fără a redistribui eficient activitatea.
De ce mutarea capitalei nu solvează toate problemele
Planul Indoneziei de a construi o nouă capitală, Nusantara, pe insula Borneo, reprezintă o soluție radicală la supraaglomerarea Jakartei. Proiectul, în valoare de aproximativ 30 miliarde de dolari, are scopul de a reduce presiunea asupra orașului.
Cu toate acestea, experții avertizează: mutarea instituțiilor nu înseamnă mutarea întregii economii. Atâta timp cât angajările, investițiile și oportunitățile rămân concentrate în Jakarta, fluxurile migratorii vor continua.
Un aspect important din raportul ONU, adesea ignorat, este: orașele de dimensiuni mici și medii creșterea lor este mai rapidă decât cea a megaorașelor, găzduind în total mai mulți locuitori. Din peste 12.000 de localități analizate, 96% au mai puțin de un milion de rezidenți.
Pe scurt, viitorul urbanizării nu este doar despre megagiganți precum Jakarta sau Dhaka, ci despre rețele de orașe medii, mai gestionabile, mai reziliente și mai incluzive.
Ce legătură are România cu toate acestea
România rămâne una dintre țările europene în care zonele rurale încă predomină, însă tendința de concentrare economică este evidentă: Bucureștiul funcționează din ce în ce mai mult ca un centru unic, în timp ce orașele medii se confruntă cu dificultăți în atragerea investițiilor și a populației.
Top 10 cele mai mari localități din România
1. București – ~1,7–1,8 milioane
Principalaază economică a țării; concentrează cele mai multe locuri de muncă, investiții și salarii ridicate.
2. Cluj-Napoca – ~280.000
Punct de referință în IT, învățământ superior și servicii cu valoare adăugată mare.
3. Iași – ~270.000
Centru universitar major și pol regional pentru Moldova.
4. Timișoara – ~250.000
Economia diversificată și integrarea solidă cu vestul țării.
5. Constanța – ~260.000
Port strategic, centru turistic și logistic.
6. Craiova – ~230.000
Pol industrial relevant în Oltenia.
7. Brașov – ~250.000
Turism, industrie și atractivitate rezidențială ridicată.
8. Galați – ~220.000
Port fluvial și industrie grea, cu provocări demografice.
9. Ploiești – ~180.000
Economia concentrată pe energie și apropiere de București.
10. Oradea – ~180.000
Exemplu de revitalizare urbană și administrație eficientă.
Observații importante
- Clasamentul variază în funcție de populația rezidentă, populația după domiciliu sau zona metropolitană.
- Bucureștiul reprezintă un caz special: zona metropolitană depășește 2,2 milioane.
- Unele localități, precum Brașov și Constanța, alternează poziția în clasament în funcție de metodologia INS.
Concluzie
Jakarta nu a „câștigat” oficial titlul de cel mai mare oraș din lume, ci l-a obținut ca urmare a unei noi metodologii de evaluare. Totuși, realitatea pe care această metodă o reflectă — orașe care cresc mai rapid decât infrastructura, politicile și instituțiile — este cât se poate de palpabilă.
Urbanizarea reprezintă forța principală a secolului XXI. Întrebarea nu mai este cât de extinse vor deveni orașele, ci cât de reziliente și plăcuți de locuit vor rămâne.