Articol de Romeo Ene – Publicat miercuri, 07 ianuarie 2026, ora 20:21 / Actualizat miercuri, 07 ianuarie 2026, ora 20:21
Mijlocașul dreptDenis Bordun(20 de ani) și-a prelungit contractul cu Oțelul Galați până în 2029. Anunțul a fost făcut de clubul din Superliga, prin canalele oficiale. Fotbalist format în cadrul clubului, Bordun reprezintă o opțiune pentru poziția de jucător pentru tineret.
Oțelul a încheiat sezonul 2025 pe locul 6 în clasament, cu 33 de puncte. Echipa condusă de Laszlo Balint se pregătește în această perioadă la nivel local, urmând să dispute sâmbătă, 10 ianuarie, un meci amical împotriva Unirii Slobozia, pe stadionul „1 Mai”.
Denis Bordun și-a reînnoit angajamentul cu Oțelul Galați: „Să obținem cât mai multe realizări în tricoul cu culorile roș-alb-albastru!”
„SC Oțelul Galați anunță că a încheiat un acord pentru extinderea contractului jucătorului Denis Marian Bordun, tânăr fotbalist crescut în cadrul clubului nostru.
Bordun a semnat prelungirea angajamentului cu SC Oțelul Galați până la data de 30 iunie 2029, reafirmând astfel încrederea acordată unui jucător format în propria academie și cu perspective promițătoare de evoluție.
Denis Bordun, în vârstă de 20 de ani, a fost format la academia Oțelul Galați și a făcut parte din loturile de juniori ale clubului, dar și din echipa de seniori în perioadele în care a evoluat în Liga 3 și Liga 2.
În sezonul 2024/2025, a fost împrumutat la Unirea Braniștea, unde a acumulat experiență și minute importante pe teren. După revenirea din împrumut, Bordun a făcut pasul și a debutat în Superliga României la 20 iulie 2025, în partida contra lui Farul Constanța, disputată în etapa a 2-a a actualei stagiuni.
SC Oțelul Galați îi urează mult succes în continuare lui Denis Bordun și îi dorește cât mai multe reușite în tricoul cu culorile roș-alb-albastru”, transmite comunicatul oficial al clubului.
Denis Bordun și-a reînnoit angajamentul cu Oțelul Galați // FOTO: ascotelul.ro
Denis Bordun a jucat 11 meciuri pentru Oțelul în acest sezon, în care a marcat un gol și a oferit o pasă decisivă.
Este cotat de portalul de specialitate Transfermarkt la suma de 150.000 de euro și a disputat ultimul meci oficial pe 20 decembrie, când Oțelul a câștigat cu FC Argeș, scor 2-1.
Primul meci oficial al echipei în 2026 va avea loc pe terenul celor de la CFR Cluj, pe 18 ianuarie.















