Discuțiile publice actuale despre desfășurarea de unități militare occidentale în Ucraina sunt contraproductive pentru negocierile dintre Moscova și Kiev privind un armistițiu, afirmă, într-un articol de opinie publicat pe HotNews, politologul german Andreas Umland. El susține că dezbaterile referitoare la crearea unei „forțe europene de reasigurare” în Ucraina distrag atenția de la problemele esențiale.
- Andreas Umland a urmat studii de științe politice și istorie la Berlin, Oxford, Stanford și Cambridge, fiind profesor asociat la Departamentul de Științe Politice al Academiei Kyiv-Mohyla (NaUKMA) și analist la Centrul de Studii din Europa de Est din Stockholm (SCEEUS) al Institutului Suedez de Relații Internaționale (UI).
Când președintele Volodimir Zelenski a sosit la Paris pentru discuții în cadrul Coaliției de Voință, un punct important de pe agendă a fost „forța multinațională condusă de Europa pentru Ucraina”.
Un proiect de declarație al Coaliției – aprobat de lideri pe 6 ianuarie – include „angajamente obligatorii” din partea membrilor de a sprijini Ucraina în cazul unui nou atac rusesc.
Documentul menționează că Statele Unite ar coordona un „mecanism de monitorizare și verificare a încetării focului”, cu implicare internațională, și s-ar angaja să „susțină” o forță multinațională condusă de Europa, desfășurată în Ucraina pentru întărirea armatei ucrainene.
Declarația detaliază idei anterioare despre garanțiile de securitate menite să asigure stabilitatea unei viitoare încetări a focului, care prevedeau o „forță de reasigurare” pentru Ucraina.
Inițial, planul era elaborat pentru primăvara anului 2025 și prevedea desfășurarea a câteva zeci de mii de militari de uscat în Ucraina, precum și trimiterea de nave de război în Marea Neagră, din partea unora dintre cele 33 de state membre ale așa-numitei Coaliții de Voință (CoW).
Cea mai dificilă chestiune privind trimiterea militarilor occidentali în Ucraina
Planul european de a institui o „forță de reasigurare” occidentală în Ucraina se confruntă însă cu două dileme strategice.
În primul rând, discuțiile actuale despre implicarea trupelor occidentale în Ucraina sunt contraproductive pentru negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina. Pe cât de binevenită este ideea unei „forțe de reafirmare” în Ucraina, pe atât de vehement este respinsă de Rusia.
Dacă Europa promite doar trimiterea de trupe după încheierea conflictului, acest lucru va reduce probabil disponibilitatea Moscovei de a accepta un armistițiu, crescând presiunile economice și militare pentru convingerea Kremlinului să accepte o încetare a ostilităților.
Al doilea paradox strategic derivă din neclaritatea scenariului „cel mai rău caz”, în care „forța de reasigurare” ar fi implicată în conflicte active cu armata rusă.
Cea mai complicată întrebare rămâne modul în care aceste forțe ar răspunde dacă ar fi atacate, de exemplu, de arme rusești precum rachete și drone, cauzând pierderi semnificative de vieți și echipamente.
Reacția la un astfel de incident nu ar reprezenta doar o dilemă militară, ci și impacte politice majore.
Dacă „forța de reasigurare” ar răspunde proporțional la provocări rusești și ar riposta îndată, țările participante, precum și NATO și UE, riscă să fie atrase direct în conflictul ruso-ucrainean.
Pe de altă parte, dacă nu ar reacționa adecvat, misiunea și-ar pierde scopul, iar trupele ar deveni demoralizate. Garanțiile de securitate ale Occidentului pentru Ucraina și disponibilitatea de a susține apărarea colectivă ar fi puse sub semnul întrebării, iar angajamentele reciproce ale statelor NATO și UE s-ar slăbi.
„SkyShield”
Există totuși o formă de suport militar direct pe care Coaliția de Voință (CoW) o poate oferi, în afară de asistența materială, financiară și informativă pentru Forțele Armate ale Ucrainei?
Un angajament limitat privind utilizarea aviației occidentale peste vestul și centrul Ucrainei pare mai puțin problematic decât desfășurarea de trupe și nave de război. Sprijinul prin interceptori occidentali pentru protejarea acestor regiuni – cunoscut și sub denumirea de „SkyShield” – este deja posibil și justificat în prezent, chiar înainte de un eventual armistițiu.
Constituirea unor zone comune de apărare aeriană deasupra unor regiuni întinse ale Ucrainei sau, cel puțin, asupra orașelor importante precum Ujhorod, Liov și Kiev, sau infrastructurii critice, implică un risc mai redus de escaladare, deoarece desfășurarea interceptorilor occidentali poate fi limitată în două moduri.
Primul, implicarea în apărarea aeriană ar putea fi convenită astfel încât să se limiteze la zona teritorială a Ucrainei departe de zonele actuale de conflict și frontiera ruso-ucraineană.
Al doilea, această restricție geografică a misiunilor avioanelor de luptă în interiorul Ucrainei înseamnă că acestea nu vor intra în contact cu aeronave sau elicoptere rusești. Aeroanele occidentale sau dronele și rachetele antiaeriene ar doborî doar ținte aeriene fără pilot rusești, evitând astfel pericolul pentru militarii ruși sau încălcarea spațiului aerian al Rusiei.
O astfel de prezență limitată a unui contingent european de militari (piloți, ofițeri comunicații și tehnicieni) în apropierea graniței și deasupra teritoriului ucrainian poate fi justificată atât în fața opiniei publice naționale, cât și în fața Moscovei și comunității internaționale, ca o măsură de protejare a intereselor legitime de securitate a statelor participante.
În primul rând, ambasadele statelor membre ale Coaliției celor Dispuși (CoW) de la Kiev sunt, conform Convenției de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice, teritorii inviolabile și găzduiesc diplomați și personal guvernamental de nevoie, fiind protejate corespunzător.
În al doilea rând, recentul trafic de drone rusești către teritoriul NATO, pornind din Ucraina, a evidențiat necesitatea unui scut împotriva unor astfel de incursiuni.
„În condițiile actuale, dezbaterile despre o „forță de reasigurare” în Ucraina distrag atenția de la probleme relevante”
În plus, politicieni, diplomați, jurnaliști, experți în dezvoltare și alți cetățeni ai statelor membre ale CoW călătoresc frecvent spre Ucraina pe cale ferată și rutier, aceste trasee necesitând protecție contra dronelor rusești în timpul deplasărilor.
De asemenea, Ucraina exportă cereale și alte produse agricole importante pentru echilibrul prețurilor alimentare la nivel global, aspect de interes mondial, inclusiv pentru statele din CoW.
Nu în ultimul rând, protejarea rețelei energetice și a centralelor nucleare ucrainene împotriva atacurilor cu rachete, proiectile sau dronelor ar reprezenta un interes comun, nu doar pentru estul UE, ci și pentru Rusia, Belarus și Moldova.
Peste câțiva ani, circumstanțele s-ar putea modifica, iar prezența militarilor străini în Ucraina ar putea fi considerată mai puțin problematică. Însă, în momentul de față, dezbaterile despre o „forță de reasigurare” distrag atenția de la aspectele prioritare.
În final, principalul garant al securității Ucrainei rămâne și va fi propria sa armată. Doar o Ucraină bine echipată și cu militari bine instruiți poate limita agresivitatea Moscovei, indiferent dacă este în război sau în pace.
Articolul de opinie a fost inițial publicat în Contributors.ro