Puțin mai la nord de centrul Capitalei, în mijlocul traficului aglomerat,Stadionul Dinamo își trăiește, în aceste zile, ultimele momente de funcționare, fără a mai avea spectatori sau suporteri. Fără lumânări aprinse, dar cu zgomote de claxon în fundal, se pregătește demolarea. Astfel, pe 20 ianuarie, se va dărâma Groapa, dacă fotbalul românesc mai avea nevoie de o contradicție vie, chiar și în simboluri.
Sub o ninsoare neașteptată, totul pare suspendat între trecut și ce va urma, odată cu sosirea utilajelor de construcții. De la intrarea principală, contrastul este acut. În zona statuilor, aburul iese din conducte sparte, răpind zăpada înainte să atingă betonul, ca o respirație grea a unui bolnav. În același timp, porumbeii se joacă pe silueta lui Cătălin Hîldan, ca și cum ar ști despre despărțire iminenta. Nici ei nu-l vor însoți pe căpitanul care nu mai este în magazia clubului.
Se observă cum „Dinamo” vechi fierbe în interior, cu infrastructură obosită. Nu mai reușește să păstreze niciun element închis și, în această țară a promisiunilor, proiectează deja o nouă imagine, desenată pe planuri tridimensionale, rece, aproape perfectă. Dorită, dar momentan fără miros sau sens concret.
Stadionul Dinamo, în așteptarea demolării cu buldozere
În tot acest peisaj industrial, în ceață tehnologică, trecutul și viitorul se suprapun, fără a se intersecta efectiv, fiind în apropiere utilajele de construcții. Deși încă neproductive, ele simbolizează un vis de generații, acum doar transportat dintr-o epocă în alta.
La nivelul terenului, crăpături și predominanță de gri se găsesc peste tot, fiind decorați cu graffiti-ul ultrașilor sau cu scaunele uzate de timp, expuse la soare și ploaie. Puține activități mai au loc, dar elemente încă există, chiar dacă în stare de degradare.
Pe teren, câțiva oameni aleargă în mod haotic, fiecare în propriul ritm, ca singura modalitate de a evita golul din tâmple. Unii sprintând, nu pentru a ajunge undeva, ci pentru a nu simți vidul, altora doar le amorțesc gândurile.
Stadionul este într-o stare avansată de degradare, departe de ceea ce înseamnă o ruină romantică. Nu reprezintă o construcție frumoasă, ci simbolizează uzura finală, cu gunoaie, tencuială prăfuită și porți ruginite, abandonate în momentul în care nimeni nu a mai avut energie pentru reabilitare. Ca o relație de final, consumată, nu disputată în ceartă.
Primul pas către demolare: odată cu pensia lui nea Romică
Vestiarele, coridoarele și ușile emană un miros de umezeală și vechime. Elemente pentru care orice reparație ar fi inutilă, o simplă amânare.
Într-una dintre cabine, unde odinioară se aflau comentatori și operatori, locuiește acum un om al străzii, pe timp de noapte, transformând spațiul într-un refugiu măcinat de timp. Chiar și după plecarea echipei de fotbal, unele amintiri rămân și aduc încă o anumită căldură.
Printre pașii noștri, am întâlnit și unul dintre angajații care garantează anumite „măsuri de întreținere”, după cum singur afirmă. Se numește Romică Năstase, are 46 de ani, și a lucrat 46 de ani ca lăcătuș mecanic în cadrul stadionului. Așteaptă momentul final: „Pentru toți cei care au trecut pe aici, pentru sportivi, nu doar pentru cei prezenți și viitori.”
El și stadionul, în viziunea sa, evoluează paralel. Cu tact și cu vorbă bună, ne-a explicat cât de autentic mai este astăzi edificiul inaugurat în 1951 și de ce îi este ușor să accepte finalul.
„Din structură, mai rămân doar câteva elemente, suporturi de gradație, console pentru prinderea scaunelor de lemn și câteva balustrade. În rest, doar beton. Mi-am amânat pensionarea ca să pot participa la noua arenă, care va rămâne ca o moștenire peste ani.”
Am prins și Revoluția, și evenimente plăcute, și neplăcute. Aici, mai făceam pregătire din când în când. Când se spunea „Dinamo”, te simțeai mândru. Trăiesc și retrăiesc amintirile luptei pentru bilete. Și când voi trece în lumea de dincolo, voi vorbi mereu despre Dinamo. Am iubit acest club cu toată inima…”, ne-a spus emoționat nea Romică.
Aici a fost un izvor de sănătate. Încă mai aleargă oamenii, chiar dacă acum nu se mai percepe aceeași forfotă. În trecut, se percepea o taxă simbolică, de doi lei pe oră. În ultimul timp, această activitate a scăzut, iar stadionul pare tot mai mort. Înainte, era un furnicar. Acum, e un loc părăsit. Dacă nu se modernizează, ceva atractiv, nu va mai avea viață… poate doar un alt stadion ar putea salva acest loc.
– Romică Năstase, lăcătuș mecanic
Un banner cu Dănciulescu în complexul Dinamo. Foto: Andrei Furnigă, GSP
În mod accidental sau nu, am dat de Florin Bratu, antrenorul echipei CS Dinamo, pregătit să reia antrenamentele pentru 2026. Pentru el, era momentul unei schimbări:
„Mă leagă multe amintiri. Și în calitate de adversar, și ca jucător, dar mai ales în tricoul lui Dinamo, în care am înscris goluri importante, inclusiv în meciuri europene. Poate e mai puțin relevant ceea ce simt eu.
Mărcile despre istoria acestui club, despre legendele purtătoare ale tricoului, vor fi mereu nostalgice, dar generația tânără așteaptă un stadion modern și atrăgător.”
Mașini abandonate, echipamente vechi și steaguri din anii 2000
În locurile sub tribunele stadionului, multe fără lacăt, Dinamo nu mai reprezintă un spațiu activ, ci un depozit de amintiri. Nu urci trepte, ci strat după strat, pentru că nu mai există prezent, ci doar obiecte fără stăpân și fără justificare, ca după o evacuare făcută în grabă, dar cu durată în timp.
Printre acestea, o mașină parcata definitiv. E acoperită cu folie de plastic, prinsă cu bandă adezivă, ca pentru conservare. Roțile sunt ruginii, iar caroseria acumulată cu praf pare nepăsătoare, fără a fi mutată de mult. Convențional, identificarea proprietarului ar fi o adevărată provocare.
Mașină abandonată la Stadionul Dinamo, înainte de demolare. Foto: Andrei Furnigă, GSP
Câțiva metri mai încolo, un alt autoturism, dar incomplet. Demontat bucățică cu bucățică, ca un puzzle neterminat.
În subterane, cu tavane joase și fără ferestre, se află mormane de vechituri. Imprimante vechi, scoase din uz când lumea încă tipărea decupaje pe hârtie, steaguri din anii 2000, niciodată reluate, televizoare vechi, documente prăfuite, cutii, saci și resturi, toate acoperite cu mucegai și uitare.
Ce au descoperit reporterii GSP la Stadionul Dinamo înaintea demolării. Foto: Andrei Furnigă, GSP
În vechea spălătorie și pe coridoarele care duc la vestiare, pereții sunt crăpați, faianța se desprinde, iar ușile sunt deforme. Într-un colț, un scaun de plastic roșu singuratic, la fel ca un martor tăcut, ce pare că nu s-a mai întors vreodată.
Nimic nu mai amintește de povești, ci doar de uitare și abandon.
Ce rămâne după ultima vizită la Stadionul Dinamo?
Chiar dacă nu au fost auzite câini, Stadionul Dinamo nu a fost niciodată un loc primitor, cel puțin în ultima sa formă. A impus distanță și a obligat la căutarea intrării exacte, poate și din acest motiv, a durat atât de mult în această stare.
În cele din urmă, a rămas o mare singurătate. Nu acea solitudine contemplativă, ci o izolare care confirmă sfârșitul unui capitol. O arenă menținută în viață doar din inerție, între lumi diferite.
Chipul lui Cătălin Hîldan se păstrează pe Stadionul Dinamo. Foto: Andrei Furnigă, GSP
Între Circul Globus și Spitalul Floreasca, între spectacol și urgență, între veselie și salvare. Aceleași coordonate din care, Cornel Dinu, autorul inspecției perimetrului, a urmărit de mai multe ori meciurile din fereastra salonului în care era internat.
Nici el nu mai recunoaște în întregime stadionul din care, odată, „Procurorul” își condamna adversarii, deși tribunele continuă să formeze aceeași geometrie.
Fără a fi blestemat sau nu, se poate spune că a fost o extensie a unor vieți care nu au știut să se încheie la timp, un spațiu din care e greu să scapi.
E dificil să pășești ultima dată pe Dinamo, știind că urmează să intre în scenă cupa de buldozer, trofeul lipsă din palmares. Nu se ridică deasupra, nu se sărută, nu se imortalizează.
Un spațiu de metal, unde se adună nu doar resturi, ci ani, orgolii, speranțe frânte. Este un loc pentru cei care își trăiesc visul.
-
Suporterii dinamoviști se vor despărți de vechiul stadion din „Ștefan cel Mare” pe 20 ianuarie, de la ora 12:00, cu prilejul unui eveniment simbolic organizat de Clubul Sportiv Dinamo, care va marca începutul demolării și construcției noii „Arene Multifuncționale Dinamo”, cu o capacitate de circa 25.000 de locuri. Inaugurarea este programată pentru 2028.
-
Noua arenă, cu un buget de 172 de milioane de euro, va fi construită pe o suprafață de 66.551 mp, din totalul de peste 180.000 mp ai complexului. Proiectul include 11 săli sportive, un amfiteatru, hotel, muzeu, spații expoziționale, și un heliport la 33 metri înălțime, destinat Spitalului de Urgență Floreasca.