În decurs de trei decenii, configurația economică s-a modificat semnificativ: ponderea Asiei în Produsul Intern Brut mondial a crescut considerabil, China a devenit a doua forță economică la nivel global, iar India a ieșit din poziția de periferie pentru a se plasa în top 5 cele mai mari economii mondiale.
Acest fragment face parte din buletinul informativ „EconoMix”, transmis săptămânal de jurnalistul Dan Popa în fiecare joi dimineață. Poți abonarea aici:
- China: de la 3% din PIB-ul mondial la putere economică globală
La începutul anilor ’90, China reprezentase aproximativ 2–4% din economia globală (în funcție de metodologie: PIB nominal sau valoare în paritatea puterii de cumpărare). În 2024–2025, China contribuie cu aproximativ 17–18% din PIB-ul mondial în paritatea puterii de cumpărare și circa 15–16% în valori nominale — ceea ce o plasează pe locul doi în clasamentul actorilor economici mondiali.
Factorii principali includ: industrializare accelerată și integrare în lanțurile globale de valoare, investiții masive în infrastructură și urbanizare, rolul Băncii Centrale a Chinei în controlul creditului, strategii industriale dinamice (de la textile și electronică până la baterii și inteligență artificială), aderarea la Organizația Mondială a Comerțului în 2001, stimulând exporturile.
Impactul geopolitic? Discuțiile globale nu se mai limitează la „economia mondială”, ci abordează teme precum „fragmentare”, „decuplare” sau „reducerea riscurilor”, în timp ce Beijingul devine un actor central în inițiative paralele față de Occident, precum Belt and Road, AIIB sau BRICS+.
- India: beneficiarul major al dinamicii demografice și al economiei digitale
În 1995, India abia începea procesul de modernizare post-liberalizare. Astăzi, are una dintre cele mai rapide creșteri economice din grupul G20 și a depășit Regatul Unit, devenind a cincea cea mai mare economie la nivel mondial.
Cei mai importanți factori sunt:
o piață internă extinsă (peste 1,4 miliarde de locuitori), creștere în domeniul tehnologiilor IT, externalizare, industria farmaceutică și spațială, o structură demografică favorabilă (vârstă medie ~28 de ani).
În următoarele două decenii, India poate deveni principalul contragreutate economică democratică față de modelul chinez, deși rămâne subindustrializată și cu disparități interne majore.
- SUA: trecerea de la unipolaritate la competiție strategică
Statele Unite continuă să fie cea mai mare economie în PIB nominal și singura superputere în domeniul tehnologic, financiar, militar, energetic și academic. Totuși, ponderea sa în PIB-ul global a scăzut față de anii ’90, iar dependența de lanțurile de aprovizionare asiatice a expus anumite vulnerabilități industriale. Competitivitatea tehnologică cu China în domenii precum semiconductori, inteligență artificială și quantum a devenit prioritară, reflectată în inițiative precum CHIPS Act și IRA.
SUA au răspuns prin reindustrializare selectivă, relocarea anumitor producții și stabilirea de alianțe tehnologice cu Olanda, Japonia și Taiwan, marcând o tranziție către o globalizare cu orientare strategică.
- Europa: stagnare relativă și dependențe geopolitice
Uniunea Europeană rămâne un motor economic important, însă se confruntă cu multiple vulnerabilități: creștere demografică redusă, fragmentare tehnologică, dependență industrială de China și dependență energetică de importuri, precum și absența unor giganți globali în domeniul tehnologic (cu excepții modeste).
Europa nu se prăbușește, dar pierde teren în raport cu alte regiuni: în 1995 era centrulând economia mondială, iar în 2025 se situează între America, inovatoare, și Asia, industrializată, constituind un adevărat „sandviș geopolitic”.
- Sudul Global: trecerea de la spectator la actor principal
BRICS nu mai reprezintă doar un acronim economic, ci devin influenți prin resurse naturale, piețe de consum, piețe financiare alternative, rol în lanțurile de aprovizionare și demografie.
- Sfârșitul unor procese de globalizare naive: fragmentare și „balkanizare” tehnologică
Ultimele trei decenii sunt împărțite în două perioade:
1995–2008:perioadă de hiper-globalizare, caracterizată de externalizare, aderarea la WTO și dezvoltarea lanțurilor mondiale de producție.
2008–2024: perioadă de fragmentare, marcată de criza financiară, pandemie, conflicte comerciale și reindustrializare.
Rezultatul final: lumea nu se deconectează complet, dar se reorganizează în blocuri – energice, tehnologice și financiare.