Cercetători de la Universitatea Cambridge examinează o metodă controversată pentru combaterea încălzirii globale: tăierea unor suprafețe extinse de pădure boreală și scufundarea copacilor în adâncurile Oceanului Arctic.
Inițiativa se bazează pe necesitatea urgentă de a reduce nivelurile de dioxid de carbon din atmosferă, în condițiile în care emisiile globale continuă să depășească obiectivele climatice internaționale stabilite.
Conceptul nu urmărește generarea de energie sau reutilizarea lemnului, ci store-ul pe termen lung a carbonului. Conform cercetătorilor, mediul rece, lipsit de lumină și oxigen de pe fundul Oceanului Arctic ar putea accelera aproape complet procesul de descompunere a copacilor, astfel blocând eliberarea carbonului absorbției acestora pe durata vieții. Notează publicația La Stampa.
De ce este considerat Oceanul Arctic un „depozit” de carbon
pădurile boreale au un rol esențial în ciclul global al carbonului, absorbind cantități semnificative de CO₂ din atmosferă.
Problema intervine când acești arbori mor, ard în incendii sau se descompun natural, procese care readuc carbonul în atmosferă. Cercetătorii de la Cambridge pledează pentru ideea că simply păstrarea pădurilor nu mai este suficientă pentru a face față accelerării schimbărilor climatice.
Scufundarea arborilor în Oceanul Arctic ar beneficia de condițiile extreme. Temperaturile foarte scăzute, lipsa oxigenului și absența luminii creează un mediu în care microorganismele care descompun materia organică nu pot funcționa eficient.
Astfel, lemnul ar putea rămâne intact pentru secole sau chiar milenii, prevenind eliberarea carbonului în atmosferă.
Cercetătorii subliniază că nu este vorba despre aruncarea necontrolată a copacilor în ocean, ci despre un proces supervisat, în care lemnul ar fi transportat și depozitat la adâncimi mari.
Din punct de vedere teoretic, această metodă ar putea constitui o formă de captare și stocare a carbonului, diferită de soluțiile industriale existente, care sunt costisitoare și dificil de implementat la scară largă.
Controverse, riscuri și limitări ale unei soluții extreme
Inițiativa ridică însă numeroase întrebări. Tăierea intenționată a pădurilor boreale ar avea un impact ecologic major, afectând biodiversitatea, comunitățile locale și echilibrul ecosistemelor nordice.
Deși scopul este reducerea CO₂, distrugerea habitatelor naturale poate avea consecințe imprevizibile.
De asemenea, impactul asupra ecosistemelor marine din zona arctică nu este complet cunoscut. Introducerea unor cantități mari de materie organică pe fundul oceanului ar putea modifica chimia apei sau afecta speciile adaptate la condiții extreme.
Cercetătorii afirmă că sunt necesare studii suplimentare pentru evaluarea acestor riscuri, înainte de a putea lua în considerare această metodă în practică.
Un alt obstacol îl reprezintă logistica și costurile. Transportul arborilor din zonele boreale către Oceanul Arctic ar necesita infrastructură, combustibil și resurse semnificative, ceea ce ar putea diminua sau chiar contracara beneficiile pentru climă.
În plus, această metodă nu reduce emisiile la sursă, ci vizează doar compensarea parțială a acestora.
Chiar și susținătorii ideii admit că nu poate fi o soluție universală. Cel mult, ar putea fi o măsură complementaryă, aplicată selectiv, în cadrul unui set mai amplu de strategii pentru climă, care includ reducerea emisiilor, tranziția către energie durabilă și conservarea pădurilor existente.
Propunerea cercetătorilor de la Cambridge evidențiază presiunea crescândă asupra comunității științifice pentru a identifica soluții inovatoare în fața crizei climatice.
Discuțiile academice despre astfel de idei indică gravitatea situației și limitele opțiunilor disponibile pentru stabilizarea climatului global.