Decizie Curtea de Apel București privind suspendarea numirii a doi judecători CCR la cererea AUR

0
20
curtea-de-apel-bucuresti-decide-astazi-asupra-cererii-aur-de-suspendare-a-numirii-a-doi-judecatori-ccr
Curtea de Apel București decide astăzi asupra cererii AUR de suspendare a numirii a doi judecători CCR

Cauza este judecată de magistratul Olimpiea Crețeanu, aceeași judecătoare care, săptămâna trecută, a respins o altă solicitare formulată de Silvia Uscov, în care se cerea suspendarea deciziei premierului Ilie Bolojan de a constitui, la Palatul Victoria, un comitet pentru analiza legilor Justiției.

În acest caz, avocata a solicitat suspendarea executării decretului nr. 774/08.07.2025, prin care președintele Nicușor Dan l-a numit pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător la CCR, precum și suspendarea hotărârii Senatului din 24 iunie 2025 privind numirea lui Mihai Busuioc.

În esență, Silvia Uscov a susținut în instanță că cei doi candidați nu îndeplinesc una dintre condițiile pentru numirea ca judecător al Curții Constituționale – vechimea de cel puțin 18 ani în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior.

Pentru Mihai Busuioc, reclamanta se confruntă cu un precedent: există o decizie a Curții Constituționale din 1 iulie 2025 care a stabilit că numirea acestuia este constituțională, iar hotărârile CCR nu pot fi contestate de instanțele judecătorești.

În privința lui Dacian Cosmin Dragoș, avocata Partidului AUR a argumentat că vechimea necesară trebuie acumulată fie în activitate juridică practică (avocat, consilier juridic, judecător, procuror), fie în învățământ universitar cu profil juridic. Conform declarațiilor sale, Dragoș ar fi fost profesor universitar la o facultate de drept aproximativ 3 ani și 4 luni (octombrie 1998 – februarie 2002), iar restul carierei l-ar include activitatea la Facultatea de Științe Politice și Administrative a Universității „Babeș-Bolyai”, instituție care, deși include discipline juridice, nu ar constitui „învățământ juridic superior” în sensul constitutional și legal.

În timpul dezbaterilor, reprezentantul Administrației Prezidențiale a solicitat respingerea contestației, invocând tardivitatea demersului. A arătat că decretul de numire a lui Dacian Cosmin Dragoș a fost publicat în Monitorul Oficial la 8 iulie 2025, iar reclamanta avea la dispoziție 30 de zile pentru depunerea plângerii prealabile, însă aceasta a fost depusă abia la 30 decembrie 2025. De asemenea, consilierul juridic a menționat că termenul de 30 de zile pentru solicitarea suspenderii curgea din momentul în care reclamanta a aflat de numire, precizând că, la 16 iulie 2025, Silvia Uscov a publicat pe o rețea socială un mesaj referitor la această numire.

Privind vechimea, reprezentantul Administrației Prezidențiale a indicat că există probe conform cărora Dacian Cosmin Dragoș a predat exclusiv discipline cu caracter juridic, norma didactică fiind formată din Drept administrativ, Uniunea Europeană, Achiziții publice și Dreptul muncii. De asemenea, acesta ar fi desfășurat activități conexe – expert științific, cercetător și consilier – inclusiv ca specialist angajat de statul român într-un litigiu internațional.

Decizia instanței de la Curtea de Apel București este așteptată vineri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.