Mircea Răceanu, fost diplomat român, a murit pe 25 aprilie 2026, la vârsta de 90 de ani. A fost condamnat la moarte de regimul comunist pentru spionaj în favoarea serviciilor de informații americane, condamnare ulterior comutată în 1989 la 20 de ani de închisoare. A fost salvat de Revoluția română și a emigrat în Statele Unite, unde a trăit până la sfârșitul vieții. În cadrul unui interviu, istoricul Stejărel Olaru a povestit detalii despre activitatea de spionaj și prinderea lui Răceanu, precum și despre contextul politic al perioadei.
Racolarea și activitatea în serviciile de informații
Mircea Răceanu a fost recrutat de CIA în 1975, fiind unul dintre cei mai competenți diplomați din cadrul Ministerului Afacerilor Externe (MAE) român. În perioada 1969-1978, a fost detașat la Washington, unde a avut rolul de reprezentant al României și a dezvoltat contacte cu americanii. În 1982, a fost numit director adjunct al Direcției Relații 5, responsabilă de spațiul Uniunii Sovietice și a SUA, poziție ce i-a permis accesul la documente valoroase.
Deținea și calitatea de agent dublu. Securitatea a analizat activitatea sa și a considerat că a colaborat atât cu Direcția a III-a (contraespionaj) cât și cu Direcția de Informații Externe (DIE), fiind implicat în perioada 1963-1987 în cadrul UM 0201, unitate specializată pe activități în SUA. Au existat suspiciuni privind relațiile sale neoficiale cu americanii, dar și cu posturi de radio precum Europa Liberă și Vocea Americii.
Prinderea în flagrant și dovezi
Pe 31 ianuarie 1989, Răceanu a fost prins în flagrant de Securitate. Era oprit pe stradă în timp ce conducea o mașină, asupra sa fiind descoperite documente și note secretizate. În casă, securiștii au instalat camere foto-video și au monitorizat activitatea sa. La momentul capturării, avea asupra sa fotocopii ale unor informări referitoare la ședințe ale statelor membre ale Tratatului de la Varșovia în care era implicată România.
Dovezi directe au fost adunate încă din 1987, când securiștii au considerat că existau probe suficiente. În casă, au fost găsite camere montate în tavan care înregistrau în timp ce diplomatului îi erau înmânate note pentru serviciile de informații americane.
Condamnarea și evoluția procesului
La 20 iulie 1989, Mircea Răceanu a fost condamnat de regimul comunist la moarte pentru trădare și spionaj. Trei luni mai târziu, pedeapsa i-a fost comutată de Nicolae Ceaușescu la 20 de ani de închisoare, în urma unei intervenții directe din partea președintelui SUA, George Bush. În octombrie 1989, situația internațională tensionată și presiunea externă au influențat decizia liderului comunist; mai mult, în timpul interogatoriilor, Răceanu a susținut că în acea perioadă a fost și informator al Securității, fiind recrutat atât de Direcția a III-a, cât și de DIE.
Răceanu a declarat că în 1989 nu mai avea acces la alte informații sensibile, iar activitatea sa de agent se limitase. Anchetele securității au vizat identificarea ofițerilor CIA cu care a avut legătură și a potentialelor persoane din MAE și Securitate afiliată la rețeaua de informații.
Contextul politic și reabilitarea post-1989
După Revoluție, în 1990, Răceanu a solicitat reabilitarea și reintegrarea în MAE. Depusese asemenea cereri, dar au fost refuzate în contextul instabilității politice și al influenței continua a foștilor securiști în noul sistem. În 2000, în plină procedură de aderare la NATO, autoritățile române l-au reabilitat oficial și i-au retras condamnarea. În 2002, a fost decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de comandor de către președintele Ion Iliescu.
Originea deciziei de a nu-l reabilita rapid în 1990 a fost legată de factori politici și de poziția oficială anti-Răceanu a fostei nomenclaturi comuniste. În acea perioadă, majoritatea oficialilor erau încă sub influența Moscovei, iar regimul considerat ca fiind trădător era perceput ca un pericol pentru stabilitatea noii țări.
Dispariția dosarelor și actelor
După 1990, au fost avansate declarații despre colaborarea lui Răceanu cu alți oficiali și despre amploarea legăturilor sale cu Securitatea. În particular, el a susținut că în perioada comunistă, circa 95% dintre angajații MAE aveau legături cu Securitatea, cifră probabil exagerată. Majoritatea documentelor din arhive, inclusiv dosarul său și arhiva MAE, nu mai sunt accesibile, fiind cel mai probabil distruse sau pierdute, ceea ce limitează posibilitatea unei analize complete.
S-a speculat că, în timpul anilor 1980, securiștii au infiltrat și controlat activitatea MAE, pentru a supraveghea și influența diplomații, în contextul tensionat al perioadei. Dosarele despre activitatea de spionaj, inclusiv cele ale lui Răceanu, lipsesc sau nu mai pot fi consultate.
Impactul și controversele post-revoluție
După anularea condamnării, Răceanu a continuat să fie o figură controversată. În anii 2000, a relatat că a avut suspiciuni și a indicat oficiali precum Ioan Mircea Pașcu și Teodor Meleșcanu drept ofițeri acoperiți, bazându-se pe propria experiență și pe documente publicate. El a susținut că majoritatea angajaților din MAE aveau legături cu securitatea, însă dovezile complete lipsesc, iar arhivele oficiale au fost pierdute sau distruse.
După adoptarea cetățeniei americane în 1992, Răceanu a devenit un comentator și autor de volume privind relațiile româno-americane și istoria Securității, precum și activ în mediul public, fiind o voce critică la adresa trecutului comunist și a moștenirii Securității în politica românească.