![[p]-investitorii-din-uniunea-europeana-in-energie-solara-cer-executarea-silita-a-romaniei-in-instantele-americane:-un-nou-„caz-micula”-se-contureaza,-pe-banii-contribuabililor-–-hotnews.ro](https://roziar.ro/wp-content/uploads/2026/07/151198-p-investitorii-din-uniunea-europeana-in-energie-solara-cer-executarea-silita-a-romani6a561686475b5-scaled.jpg "[p]-investitorii-din-uniunea-europeana-in-energie-solara-cer-executarea-silita-a-romaniei-in-instantele-americane:-un-nou-„caz-micula”-se-contureaza,-pe-banii-contribuabililor-–-hotnews.ro")
România se află în fața unei executări silite peste ocean, după o sentință arbitrală pronunțată în 2024, prin care statul este obligat să plătească peste 52 de milioane de euro către un grup de investitori din Uniunea Europeană în energie solară. Cererea a fost depusă pe 7 iulie 2026, la Curtea Districtuală a SUA pentru Districtul Columbia, și vizează executarea unei hotărâri ICSID privind un arbitraj pierdut de România în condițiile în care a modificat, în 2013–2014, cadrul legislativ pentru energia regenerabilă.
Originea litigiului
Investitorii, compus din compania austriacă LSG Building Solutions și alte nouă entități din Austria, Germania, Cipru și România, au inițiat în 2018 un arbitraj împotriva României. Ei au contestat reformele din anii 2013–2014, care au desființat schema de sprijin pentru energia fotovoltaică, schema pe care se bazaseră pentru construirea a cinci parcuri fotovoltaice în sudul țării. În primă fază, prejudiciul solicitat era de 143 milioane de euro.
Decizii ale tribunalului arbitral
În 2022, tribunalul ICSID a respins argumentele României bazate pe jurisprudența CJUE în cazurile Achmea și Komstroy. Tribunalul a concluzionat că statul român a alterat drastic cadrul de reglementare pe baza căruia investitorii și-au fundamentat investițiile, încălcând obligațiile asumate. Arbitrul numit de România, americanul Thomas Johnson, a admis în opinia sa separată că investitorii aveau așteptări legitime privind stabilitatea schemei.
În 2024, tribunalul a obligat România să plătească 42,2 milioane de euro, plus dobândă calculată la rata Euribor la un an. Cheltuieli de judecată și arbitraj, în valoare de circa 5 milioane de dolari, au fost adăugate ulteror. Cu dobânzile, suma totală a depășit 52 de milioane de euro. România a solicitat anularea deciziei, dar comitetul ad-hoc, condus de Penelope Ridings, alături de Beverley McLachlin și Carita Wallgren-Lindholm, a respins cererea în februarie 2026. În urma acestei decizii, statul trebuie să plătească și 855.000 de dolari, sumă reprezentând cheltuieli suplimentare, iar investitorii cer executarea silită a hotărârii.
Precedentul Micula
Litigiul energeticienilor Micula, început în urmă cu peste 20 de ani, ilustrează același mecanism și același cost pentru stat. În 2005, România a revocat facilitățile fiscale regionale pentru companiile suedeze, aparent pentru armonizarea cu regulile UE privind ajutorul de stat, deși încă nu era membră. Investitorii au contestat această modificare în arbitraj ICSID, acuzând încălcarea tratamentului echitabil.
În 2013, tribunalul ICSID a decis în favoarea lor, obligând România la plata a circa 178 milioane de euro, plus dobândă trimestrială, calculată la ROBOR plus 5%. După 12 ani, dobânda a crescut suma considerabil. România a contestat hotărârea, iar în 2016, comitetul ICSID a respins recursul.
Un obstacol major a apărut în 2015 când, pentru a bloca executarea în UE, Curtea Europeană a decis că plata despăgubirilor urmărite reprezintă ajutor de stat ilegal. Ca urmare, în 2019, investitorii au reușit să blocheze în Belgia veniturile Romatsa și să pună sechestre pe acțiunile României, precum cele de la Nuclearelectrica și Hidroelectrica. În 2020, Curtea Supremă a Regatului Unit a ridicat suspendarea, fiind permisă urmărirea activelor românești.
Dosarul Micula a continuat peste ocean, unde, în 2026, România a fost sancționată pentru necooperare, primind sancțiuni de peste 21 milioane de dolari doar în acest litigiu, plus alte penalități pentru neconformare.
Similarități și diferențe
Paralela dintre cele două cazuri estompează diferențele, fiind evidențiat un model: schimbări legislative unilaterale, constatate de arbitri ca încălcări ale protecției investitorilor, și refuzuri de a plăti hotărârile, urmate de procese transfrontaliere și acumulare de dobânzi și penalități.
Diferența majoră constă în stadiul actual. Cazul Micula, după peste un deceniu, are deja o sumă plătită și sancțiuni multiple, iar litigiul nu s-a încheiat. Dosarul LSG în energie solară, început relativ recent, a ajuns deja la executare peste ocean, iar suma de peste 52 de milioane de euro începe să urmeze același traseu de creștere a costurilor.
Concluzie
Procesele în arbitraj investitional generate de schimbări legislative unilaterale și refuzurile de a onora hotărârile arbitrale continuă să genereze costuri financiare importante pentru România. Fără schimbarea abordării, se menține riscul ca hotărârile definitive și executorii să ducă la creșteri semnificative ale datoriilor publice, alimentate de penalități și dobânzi, peste suma inițială.
