Camille Neveux, jurnalistă franceză cu experiență în reportaje din Orientul Mijlociu, a scris romanul „Livada din Damasc” pentru a ilustra viața într-un regim totalitar, inspirat din experiențele unei familii din Daraya, suburbie a Damascului. Cartea urmărește destinul unei adolescente refugiate în Liban și describează, prin ficțiune, realitățile camuflate ale regimului Bashar al-Assad.
Contextul și intențiile autoarei
Neveux, licențiată în studii politice și limba și literatura arabe, a lucrat pentru Le Journal du Dimanche, realizând reportaje din zona Orientului Mijlociu. A aflat despre Siria prin intermediul soțului său, care a crescut într-o familie afectată de dictatura Assad. Autoarea a vrut să arate viața unei societăți supuse restricțiilor și represiunii, subliniind experiența copilului într-un asemenea mediu.
Experiența personală și motivația scrierii
La începutul războiului din Siria, autoritatea pentru care lucra nu a autorizat-o să fie prezentă pe teren, motivând riscurile de securitate. În schimb, a vizitat granițele turco-libaneze și a auzit povești despre viața în Siria. În 2015, în timpul cursurilor de arabă în Paris, a întâlnit un sirian cu care a format o familie, iar discuțiile cu soțul i-au oferit o perspectivă profundă asupra traumei și tăcerii din societatea siriană.
Autoarea a explicat că a dorit să descrie regimul din perspectiva unui copil, ilustrând cât de opresiv era să mergi la școală, unde mintea copiilor era îndoctrinată cu propagandă și libertatea de exprimare era sever restrictionată.
O societate rezilientă și diferente culturale
Neveux subliniază că, în ciuda represiunii, societatea siriană avea momente de bucurie și întrebări critice, mai ales în mediile religioase. Ea descrie moscheea ca fiind un spațiu al libertății și al gândirii independente, loc în care oamenii se întâlneau în condiții restricționate, fiind singura alternativă la rețelele oficiale și evenimentele sociale autorizate de regim.
Personajul central, inspirat din soțul autoarei, a schimbat mai multe nume și identități, ca modalitate de a face față traumei. Rând pe rând, și-a refuzat prenumele din timpul dictaturii, considerând că trebuie să devină o „persoană nouă”, liberă de trecut.
Reflecții asupra limbii și identității
Autoarea povestește că a avut dificultăți în a învăța și folosi limba arabă, percepută ca fiind asociată cu regimul dictatorial. Întrebarea „De ce să învăț arabă, dacă în țările arabe numai dictaturi există?” a fost un laitmotiv în familie. Cu timpul, însă, limba și cultura au devenit un simbol al libertății și al reîntregirii identității.
Neveux evidențiază legătura între limbă, identitate și traume, susținând că absența contactului cu limba maternă a fost una dintre dificultățile personale ale soțului său. În regimul Assad, limba arabă era, de fapt, un mijloc de control, nu doar o limbă culturală.
Reacția Europei față de criza siriană
Jurnalista critică răspunsul Europei față de refugiați, afirmând că, deși unele măsuri s-au luat, s-a putut face mult mai mult. Ea menționează că, în cazul Germaniei, aproape un milion de refugiați au fost integrați, mulți și-au deschis afaceri și contribuie economic. Liderii europeni au înțeles, dar nu au avut întotdeauna voința politică să acționeze în mod decisiv, invocând riscuri electorale și de populism.
Refugiații din Siria, după căderea regimului din 2024, fie au revenit în țară, fie s-au stabilit definitiv în Europa. Majoritatea preferă să-și asigure o educație europeană pentru copiii lor, cu speranța unui viitor mai bun, chiar dacă unii ar putea să se întoarcă în țara natală când copiii vor fi mai mari.
Legăturile regionale și cauza palestiniană
Autoarea subliniază rolul central al cauzei palestiniene în conștiința societăților arabe, fiind un simbol al solidarității regionale. În mediul familial al soțului, înainte de căderea regimului Assad, copiii desenau steaguri pentru Gaza și susțineau Palestina, ceea ce reflectă atașamentul profund al popoarelor arabe față de această cauză comună.
Neveux menționează că solidaritatea cu Palestina și suferința sirienilor nu sunt excluse reciproc, chiar dacă uneori regimul și propagandistii naționalisti exploatează această asociere pentru mobilizare.
Orașul Daraya și simbolul rezistenței
Un exemplu ilustrativ despre speranță și reziliență îl reprezintă socrul autoarei, care a construit o școală în Daraya în timpul dictaturii. El a refuzat să plece, afirmând: „Dacă plec, ne vor lua casa și nu o vom mai recupera”. Munca sa continuă și acum, după sfârșitul regimului, iar copiii i-au mulțumit pentru eforturile sale.
Camille Neveux a vizitat personal Daraya și a constatat că, deși orașul a fost marcat de conflicte, continuă să se reconstruiască în cadrul comunităților locale, din resurse proprii, într-un mediu afectat de lipsă de investiții.
Trauma și schimbarea identitară
Soțul autoarei și-a schimbat numele de mai multe ori, de la Rias la Rais și, în final, la Louis, pentru a se distanța de trecutul dictatorial. Această schimbare a fost o metodă de a face față traumei și de a începe o viață nouă, într-o cultură diferită.
Un fragment al cărții ilustrează modul în care această identitate complexă influențează și relația cu familia, dar și modul în care traumele trecutului rămân în memoria fiecăruia.
Revoluția și schimbarea socială
Neveux consideră că revoluția nu aduce rezultate imediate, dar deschide drum pentru valuri de schimbare. Ea citează exemplul Revoluției Franceze, citind că durează aproape o sută de ani pentru a produce rezultate durabile.
Pentru sirieni, aceste mișcări de protest sunt esențiale, însă trebuie înțeles că schimbarea socială necesită timp și se face în pași, fiind însoțită adesea de represiune. Autoarea atrage atenția asupra riscului revenirii la autoritarism dacă vigilenta societății civile nu este menținută.
Mesajul final și abordarea literară
Autoarea speră ca cititorii să înțeleagă ce înseamnă să trăiești într-o dictatură. Cartea ajută la conștientizarea pericolului și a nevoii de vigilență. Consideră literatura ca fiind un instrument politic, ce poate promova înțelepciunea și înțelegerea.
Ea se bucură de aprecierea cititorilor și consideră că poate povestea vieții sirienilor, prin ficțiune, a contribuit la creșterea nivelului de empatie și la conștientizarea faptului că migrația are, adesea, o conotație de îmbogățire culturală și socială, dacă este gestionată în mod responsabil.
