Autoritățile din Uniunea Europeană analizează posibilitatea introducerii unor restricții regionale pentru activitățile de închiriere pe platforme precum Airbnb, în condițiile în care astfel de măsuri ar putea fi impuse în zonele cu probleme grave de accesibilitate a locuințelor. Reformele urmăresc crearea unui echilibru între protejarea drepturilor proprietarilor și asigurarea unui acces mai facil la locuințe pentru rezidenți.
Contextul și condițiile pentru introducerea restricțiilor
Legislația națională permite deja intervenții similare, însă autoritățile pot stabili anumite restricții, mai ales pentru proprietățile care nu sunt reședințe principale. În orașe cu o activitate intensă pe platforme precum Airbnb, aceste măsuri pot fi implementate dacă activitatea a avut, timp de cel puțin trei ani, un efect negativ asupra disponibilității locuințelor.
Autoritatea trebuie să demonstreze că accessibilitatea locuințelor s-a deteriorat semnificativ și că nu există soluții mai puțin restrictive pentru atingerea aceluiași rezultat. Restricțiile nu pot fi justificate doar prin numărul mare de apartamente închirieri turistice.
Criterii de identificare a zonei problematice
Un indicator principal pentru stabilirea unei zone problematice îl constituie raportul dintre prețul unei locuințe și venitul disponibil pe cap de locuitor. Pentru a fi considerată problematică, această valoare trebuie să fie cel puțin 8, adică prețul unei locuințe medii devine egal cu minim opt ani de venit disponibil.
Dacă indicatorul ajunge între 8 și 10, autoritățile trebuie să demonstreze că accesibilitatea s-a înrăutățit în ultimul deceniu și că situația nu se va îmbunătăți în următorii trei ani fără intervenție. În cazul unui raport de peste 10, această verificare nu mai este necesară; zona vizată poate fi un întreg oraș, un cartier sau o altă subdiviziune.
Proprietățile secundare și locuințele neocupate în vizor
O altă măsură importantă vizează proprietățile care nu sunt utilizate ca reședință principală. În zonele cu acces limitat la locuințe, pot fi impuse restricții privind locuințele secundare, apartamentele cumpărate pentru investiție sau cele lăsate goale sau neocupate.
Printre măsuri se numără limitarea numărului acestor proprietăți, declararea destinației înainte de cumpărare sau rezervarea unor locuințe pentru persoanele care intenționează să locuiască efectiv în ele, inclusiv pentru cumpărătorii de prima casă.
Autoritățile au precizat că aceste condiții nu se vor aplica retroactiv pentru locuințele achiziționate anterior intrării în vigoare a noilor reglementări.
Rolul și limitele intervenției asupra chiriilor
Propunerea nu stabilește plafonarea chiriilor sau uniformizarea acestora în statele membre. În schimb, se urmărește creșterea ofertei de locuințe pe termen lung, pentru a diminua presiunea asupra prețurilor și chiriilor.
Retragerea locuințelor neocupate sau a celor folosite pentru închirieri turistice de pe piața rezidențială ar putea avea un efect indirect asupra prețurilor și disponibilității de locuințe de închiriat.
Durata și reevaluarea măsurilor restrictive
Orice restricție aplicată pe o zonă problematică trebuie să fie proporțională și limitată, cu o durată maximă de cinci ani. La finalul acestei perioade, situația trebuie reevaluată pentru a decide dacă măsurile rămân necesare.
Dacă condițiile nu mai justifică restricțiile, acestea trebuie eliminate, iar proprietarii afectați pot contesta în instanță decizia de declarare a zonei sub presiune locativă.
Comisia Europeană a recunoscut că limitările asupra platformelor precum Airbnb sau asupra locuințelor secundare nu pot soluționa problema de fond, motiv pentru care se iau în considerare și măsuri complementare, precum renovarea și reconversia clădirilor sau facilitarea autorizării proiectelor de construcție noi.
