Kaspersky avertizează asupra magazinelor online false pentru iPhone 18

0
1
iphone-18,-noua-tinta-a-escrocilor:-kaspersky-avertizeaza-asupra-magazinelor-online-false
iPhone 18, noua țintă a escrocilor: Kaspersky avertizează asupra magazinelor online false

Kaspersky avertizează asupra riscului creșterii fraudelor online legate de lansarea noului model de iPhone 18, identificând site-uri false create pentru a înșela consumatorii interesați de dispozitiv. Expertiza companiei de securitate cibernetică a identificat mai multe platforme online în limbi precum engleză, arabă și portugheză, menite să păcălească utilizatorii prin oferte atractive și prețuri reduse, dar care de fapt urmăresc să fure bani și date personale.

Magazine false promițând reducere pentru iPhone 18

Unul dintre site-urile monitorizate de Kaspersky oferă posibilitatea de a cumpăra un iPhone 18 cu o reducere de 25%. Pagina este concepută pentru a semăna cu un magazin online legitm, inclusiv prin specificațiile tehnice afișate. În ofertă, utilizatorii pot plăti inclusiv cu Bitcoin.

Pe site, plata cu Bitcoin nu reprezintă o garanție pentru sosirea telefonului, scopul fiind obținerea de informații personale și bani. Site-ul nu oferă nicio asigurare că dispozitivul va fi livrat, toate indicii fiind în direcția unei escrocherii.

Kaspersky subliniază că aspectul profesionist nu exclude natura frauduloasă a unui magazin online, paginile fiind create special pentru a induce în eroare și a reduce vigilența vizitatorilor.

Site destinat utilizatorilor din Brazilia

Un alt site de tip phishing vizează în principal utilizatorii din Brazilia. Platforma, în limba portugheză, afișează prețuri în reali brazilieni și permite precomanda unui iPhone 18 Pro, cu opțiuni pentru culoare și capacitate de stocare.

Oferta face promisiuni neobișnuite, precum plățile parțiale și rambursarea integrale în cazul anulării comenzii. Aceasta reprezintă un semnal de alarmă, deoarece nu există garanții reale pentru astfel de scheme.

Site-ul solicită în continuare informații personale: numele, numărul de telefon, adresa de e-mail, orașul și datele WhatsApp. În final, atacatorii cer detalii despre cardul bancar, punând în pericol datele financiare ale utilizatorilor.

Victimele pot ajunge să piardă bani sau să fie ținta altor tentative de fraudă, după furnizarea acestor informații.

Sfaturi pentru identificarea site-urilor frauduloase

Kaspersky recomandă cumpărarea produselor noi din magazine oficiale sau de la comercianți de încredere. O reducere excesiv de mare pentru un telefon scump trebuie verificată cu atenție înainte de a introduce datele de plată.

Primul pas este verificarea adresei site-ului și a modului în care este scris URL-ul. O adresă care seamănă cu cea a unui magazin cunoscut poate fi o firmă de tip phishing, menită să inducă în eroare utilizatorul.

Pentru siguranță, este indicat să se utilizeze carduri virtuale dedicate sau servicii care limitează expunerea datelor bancare principale.

Utilizarea unor soluții de securitate cu funcții anti-phishing, bazate pe inteligență artificială și algoritmi de învățare automată, poate proteja împotriva linkurilor și site-urilor falsificate. Kaspersky dezvoltă aceste tehnologii pentru a monitoriza comportamentul în timp real și pentru a detecta scurgerile de date sau tentativele de furt de identitate.

În 2025, Kaspersky Premium a obținut din nou certificarea „Approved” în testele anti-phishing realizate de AV-Comparatives, confirmând eficiența soluțiilor sale în protejarea consumatorilor împotriva fraudelor online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.