România are de doi ani o lege referitoare la dreptul pacienților la terapia durerii, dar aceasta nu este încă aplicată din cauza lipsei unor norme metodologice clare. În prezent, serviciile de tratament al durerii sunt disponibile doar în sistemul privat și contra cost.
Inițiativa și contextul legal
Proiectul pilot „Spitalul fără durere” a fost lansat în 2021 la Spitalul „Marie Curie” de medicul Eugen Oleineac. La acest proiect a colaborat o echipă din Statele Unite și Asociația „Dăruiește Viață”. Oleineac are experiență internațională, inclusiv stagii în capitale europene și o perioadă de lucru în Elveția.
Legea adoptată în 2024 prevede dreptul pacienților la servicii de terapia durerii, definite ca „ansamblul de servicii medicale de diagnosticare, tratament și monitorizare a pacienților de toate vârstele, cu scopul de a îmbunătăți calitatea vieții”. În lege se menționează că asigurații au dreptul la astfel de servicii pentru vindecarea bolii, prevenirea complicațiilor și recuperare.
Însă, legea nu are norme de aplicare concrete, care să reglementeze organizarea și integrarea serviciilor în spitale. În prezent, CNAS a invitat recent furnizorii de servicii medicale la consultări pentru modificarea Contractului-cadru, iar una dintre propuneri vizează decontarea terapiei durerii.
Originea proiectului și dezvoltarea acestei abordări
Proiectul a început în 2021, inspirat de experiența personală a Carmen Uscatu, președinta Asociației Dăruiește Viață, care a suferit o amputare parțială în urma unui accident. Ea a avut ocazia să vadă diferențe în gestionarea durerii în Franța, unde protocolul permitea autoadministrarea medicamentelor în spital, eliminând durerea sau diminuând-o semnificativ.
Uscatu a identificat cultura medicală din România, unde durerea este adesea considerată normală în spital, precum și percepția pacienților, care ezitau să ceară medicamente pentru durere din teamă sau rușine. În acest context, proiectul a vizat introducerea unor instrumente de evaluare și monitorizare a durerii, pentru a schimba abordarea generală.
Primul pas a fost organizarea unor cursuri pentru personalul medical, susținute de specialiști din Statele Unite, pentru a învăța cum să evalueze și să trateze durerea mai eficient.
Evaluarea durerii și percepția pacientului
Durerea este considerată al cincilea semn vital în secolul XXI, însă nu poate fi măsurată cu aparate. Ea trebuie evaluată similar cu tensiunea arterială sau temperatura, pentru a avea o imagine clară a stării pacientului.
Există două metode de evaluare: autoevaluarea, unde pacientul își apreciază nivelul durerii pe o scară de la 0 la 10, și heteroevaluarea, mai ales pentru pacienții care nu pot vorbi sau în cazul celor cu deficiențe neurocognitive. În acest din urmă caz, se observă comportamentul pacientului, grimasele sau mișcările, pentru a determina intensitatea durerii și a face această stare vizibilă pentru personalul medical.
Oleineac afirmă că absența plânsului sau a semnelor evidente nu exclude durerea, fiind nevoie de o evaluare atentă și adaptată fiecărei categorii de vârstă sau condiții speciale. Pentru cei incapabili să comunice, instrumentele de evaluare și observație devin esențiale.
Aspecte legale și practice ale terapiei durerii
Deși în sistemul public nu se oferă în prezent servicii dedicate terapiei durerii, aceasta se realizează în privat, la costuri variabile. CNAS a fost invitat să reglementeze în noul contract-cadru decontarea acestor servicii. Implementarea efectuării și acceptării instrumentelor pentru evaluarea durerii necesită însă timp și schimbări de mentalitate.
Inițial, au fost exprimate temeri legate de utilizarea opioidelor, precum morfina, care reprezintă doar o parte din tratament. Oleineac explică că opioidele sunt doar o componentă și că scopul este prevenirea suferinței, nu doar reacția la ea.
Experiența internațională și pregătirea în alte centre europene au arătat că tratamentul trebuie personalizat, iar un număr mic de specialiști în terapia durerii operează în sistemul public românesc, fiind considerați rare privilegii.
Prevenirea și managementul durerii
Oleineac a înființat primul serviciu de terapie a durerii în cadrul unui spital public din România, concentrându-se pe prevenție și tratament specializat pentru durere cronică și postoperatorie.
Implementarea unor dispozitive precum pompe PCA, care permit pacientului administrarea singur a dozelor de medicamente, demonstrează că gestionarea activă a durerii reduce intensitatea acesteia și crește calitatea vieții.
Pentru intervențiile majore, planificarea preoperatorie a tratamentului de durere începe încă dinaintea operației, pentru a preveni dezvoltarea durerii cronice ulterior, reducând astfel costurile sociale și medicale pe termen lung.
Cazul Simonei și tehnici avansate
Oleineac a amintit cazul Simonei, pacientă cu cancer, care suferea de durere refractară, în cazul căreia a fost implantată în premieră pentru un copil din România o pompă intratecală, un dispozitiv chirurgical ce duce medicamentul direct la măduva spinării, reducând dozele și efectele adverse.
Costul dispozitivului se ridică la câteva zeci de mii de euro, ceea ce face ca astfel de tratamente avansate să fie inaccesibile pentru majoritatea pacienților, fiind disponibil numai pentru cazurile extreme.
În sistemul românesc, numărul de specialiști capabili să ofere astfel de tehnici este extrem de redus, doar câțiva fiind pregătiți pentru terapia durerii complexe și avansate, inclusiv neuromodulare.
Discrepanța internațională și implicații
Deși, din 2022, durerea cronică este recunoscută internațional ca o boală în sine, România folosește încă clasificarea mai veche, tratând-o strict ca simptom. Astfel, pacienții cu durere cronică nu beneficiază întotdeauna de tratament decontat, iar sistemul nu recunoaște pe deplin această problemă ca pe o afecțiune independentă.
Proiectul „Spitalului fără durere” propune extinderea listei de servicii pentru durerea cronică, inclusiv în regim de spitalizare de zi, însă dificultățile administrative și lipsa de recunoaștere formală a terapiei durerii limitează implementarea la scară largă.
Oleineac subliniază că sistemul trebuie să perceapă durerea ca pe o problemă vizibilă și de rezolvat, nu doar ca un simptom neglijat, pentru a asigura un tratament adecvat tuturor pacienților care au nevoie.
În România, gestionarea eficientă a durerii rămâne o provocare, iar lipsa unui sistem coerent și previzibil continuă să cauzeze suferință inutilă pentru mulți pacienți.
