Elevii români nu sunt învățați să lucreze în echipă, fiind premiați în școli și universități doar pentru meritul individual. Profesorul de filozofie Ciprian Mihali afirmă că, astfel, se alimentăm constant cu indivizi egoști, pregătiți pentru o societate de „lupi”. În timpul unui interviu pentru HotNews, el critică lipsa de valori cooperative în sistemul educațional și subliniază că această situație contribuie la fragilizarea țesutului social.
Pericolul comunicării emoționale în contextul crizei sociale și politice
Ciprian Mihali atrage atenția asupra utilizării frecvente a emoției în discursul public al liderilor politici în perioade de criză. El consideră că această strategie slăbește capacitatea populației de a raționa și de a analiza critic informațiile. Exemplele invocate includ comunicări ce se bazează pe imagini copleșitoare de „furt” sau „invasion”, fără a oferi cifre concrete despre import-export sau resurse.
El explică fenomenul prin faptul că oamenii nu reușesc să distingă între fricile reale și cele închipuite. Încărcătura afectivă exagerată reduce discernământul, iar reacțiile devin spontane și emoționale, fără analiză rațională.
Soluții pentru reconstruirea țesutului social
Profesorul Mihali recomandă cultivarea pasiunilor pozitive, menită să refacă legăturile între oameni. Crearea unor forme de atenție și de angajament reciproc, în loc de simple rezultate individuale, ar putea întări coeziunea socială. El menționează că în sistemele educaționale actuale, efortul colectiv și lucrul în echipă sunt puțin valorificate, accentul fiind pus pe performanțele personale.
În consecință, elevii și studenții sunt formați pentru competiție și individualism, ceea ce produce indivizi câteodată pregătiți să fie „lupi într-o societate de lupi”. Aceasta întreține o atitudine de egoism și lipsă de încredere în ceilalți, observă Mihali.
De ce este necesar să ne redescoperim adevărurile și identitatea
Mircea Miclea, fost ministru și profesor, spunea că oamenii au nevoie de adevăruri elementare pentru a putea funcționa. Mihali adaugă că, dincolo de aceste adevăruri de bază, atașamentul emoțional are o influență mai mare asupra comportamentului social decât raționalitatea.
El menționează că bombardamentul informațional recent produce oboseală, iar reacțiile defensive fac ca, uneori, să cedăm în fața acceptării unor adevăruri închipuite, pentru a rămâne parte din comunitate. Această tendință duce la cedarea adevărului în schimbul apartenenței emoționale.
Adevărul, nespectaculos, dar necesar
Întrebat dacă în alegeri câștigă cel care spune adevărul sau cel care transmite cele mai convingătoare povești, Mihali răspunde că, de obicei, câștigă cei care evocă cele mai emoționante narațiuni. El subliniază că adevărul, în mod obiectiv, este adesea nespectaculos și trebuie asumat critic, în timp ce oamenii preferă propriile versiuni și povești captivante.
Adevărul are „picioare scurte”, dar contează mai mult capacitatea de atașament la o poveste, nu neapărat veridicitatea ei. În politică și social, conform Mihali, poveștile care stârnesc emoții reprezintă mai mult decât simple fapte.
Impactul rețelelor și al „noului regim al adevărului”
Autorul explică conceptul de „noul regim al adevărului” ca fiind transformarea condițiilor în care se produce și se distribuie această noțiune. În epoca rețelelor sociale și digitale, adevărul nu mai aparține exclusiv mass-media sau politicului, ci circulă și în fluxuri de informație intensificată și repetată.
El afirmă că frecvența și distribuirea masivă sporesc forța anumitor „adevăruri”, inclusiv teoriile conspirației, independent de argumentul științific. Exemplele menționate includ cifrele și miturile din jurul unei posibile „furti” de apă din Lacul Vidraru, alimentate mai mult de numărul de „distribuiri” decât de evidențe concrete.
Reaproprierea adevărurilor din istorie și riscurile manipulării
Mihali analizează modul în care anumite personalități istorice sunt reinterpretate sau deconstruite în discursul public. Exemplul Octavian Goga, poet român, e prezentat ca fiind din punct de vedere istoric un pronazist fervent, cu poziții antisemite și radicale, dar această realitate a fost ascunsă mult timp în educație, iar schimbarea viziunii devine dificilă.
Un alt exemplu este Zelea Codreanu, despre care există tendința de a fi catalogat drept erou, deși, în realitate, a fost un criminal, fiind legat de o mișcare care a ucis și a executat oameni politici în stradă. Această distorsionare afectează capacitatea societății de a construi un viitor comun.
Rolul educației și responsabilitatea societății
Profesorul Mihali susține că și educația media trebuie integrată în curriculum de îndată ce copii încep școala. El accentuează că societățile trebuie să fie capabile să disciplineze atenția și să dezvolte pasiuni pozitive, pentru a preveni manipularea și consumul pasiv de informații.
El avertizează asupra „antreprenoriatului atențional” și asupra influenței celor care profită de vulnerabilitatea atenției. Influencerii și algoritmii devin de facto traficanți de atenție, ordonând tematica zilei și captând interesul publicului, acceptând această stare de conformism pasiv.
Concluzie: dialog și cooperare în construcția viitorului
Profesorul Ciprian Mihali punctează că, pentru a consolida socializarea și a construi o societate solidă, trebuie să evităm supunerea pasivă în fața algoritmilor și guru-lor digitali. Este nevoie de dialog, de proiecte comune și de încredere în ceilalți, pentru a putea planifica un viitor comun pentru România.
