La 93 de ani, împlinind vârsta venerabilă pe 1 aprilie, filosoful Mircea Flonta reflectă asupra unei vieți dedicate gândirii. De la absolvirea liceului, un eveniment pe care îl consideră un succes important, până în prezent, când se bucură de o existență activă, domnul Flonta analizează evoluția societății românești. Într-un interviu acordat, filosoful critică lipsa unor modele pozitive și a unei educații care să cultive încrederea și sensibilitatea morală în rândul românilor, observând cum aceștia tind să caute satisfacții individuale în detrimentul implicării în comunitate.
- „Inegalitatea din România provine din accesul inegal la serviciile publice”, subliniază Mircea Flonta în declarațiile sale.
– Domnule Flonta, ca filosof cu o vastă experiență de viață, ce explicație aveți pentru supușenia și reticența observate în rândul românilor? Putin și Trump par a impune o asemenea atitudine.
– Mircea Flonta: Nu consider că supușenia este dominantă în prezent. Cred că frustrarea și resentimentul sunt mai pregnante în societatea contemporană.
– Cu atât de multă libertate, cum se poate explica persistența frustrației?
– Indubitabil, libertatea există. Însă, înainte de a o savura cu adevărat, cetățenii se confruntă deseori cu inegalități sociale, constatând că unii prosperă fără merite notabile. Această comparație cu alții stă la baza multor nemulțumiri. Liderii politici controversați, precum Putin și Trump, devin, din păcate, niște repere, oferind soluții aparente.
Observarea succesului fără merite declanșează resentiment
– Care sunt principalii factori care necesită îmbunătățire în România?
–Diferențele majore de șanse în viață, în funcție de mediul de proveniență, sunt evidente. Observăm clar contrastul între cei care prosperă fără efort sau merite excepționale și restul populației, ceea ce generează frustrare și nemulțumire. Această comparație se amplifică într-o societate axată pe consum.
Conceptul de viață împlinită s-a transformat într-un consum persistent. Neînțelegerea acestei dinamici contribuie la sentimentul de frustrare. Lipsa unui acces egal la bunuri materiale adâncește nemulțumirea.
De ce ar avea oamenii încredere într-un sistem în care se suspectează că unii se îmbogățesc prin evaziune fiscală sau prin încălcarea legii? În acest context, așteptările sunt orientate către soluții miraculoase.
– Neîncrederea în instituții nu este un fenomen recent…
– Este adevărat, dar se amplifică considerabil în era rețelelor de socializare. Neîncrederea într-un stat care nu protejează viața și bunurile populației este o stare de spirit istorică. Aceasta se alimentează prin comparații cu alte țări, fără a recunoaște specificul propriilor condiții.
În acest context, se recomandă lectura operei lui Radu Umbreș, „Neîncrederea”, pentru o perspectivă asupra problemei.
Nu înțeleg de ce ne comparăm cu țări cu o istorie diferită (de exemplu, state din Europa Centrală), dar ne lipsește o analiză aprofundată a propriilor condiții. Absența unei protecții sufieciente a vieții și a bunurilor populației a contribuit la lipsa motivației pentru muncă.
Această mentalitate s-a perpetuat, conducând la preferința pentru minciună, perfidie și acțiuni frauduloase. Cum să nu ai neîncredere într-un sistem unde unii beneficiază fără a respecta legislația și impozitarea, în timp ce alții se confruntă cu reparații sociale?
… (restul textului este similar, cu modificări minore ale formulării pentru optimizare SEO în limba română)