O fosilă de femur descoperită în situl Azmaka din Bulgaria a stârnit dezbateri în comunitatea științifică, fiind considerată posibilă dovadă pentru originile evoluției bipedale a homininilor în Europa. Descoperirea indică posibile trăsături de mers în poziție verticală ale unei specii atribuite lui Graecopithecus, o specie cu puține resturi fosile cunoscute până acum.
Detalii despre fosilă și caracteristici
Fosila este aproape completă și a fost găsită la Azmaka, unde anterior a fost descoperit un dinte atribuit acestei specii. În bazinul fosil, a fost identificat și un premolar în 2012, iar acum s-a adăugat un os de coapsă. Femurul provenea cel mai probabil de la o femelă adultă, estimată la circa 24 de kilograme.
Forma femurului indică trăsături legate de mersul pe două picioare. Zona gâtului femural este relativ lungă și orientată într-un unghi care seamănă cu cel de la hominii bipedali. Inserțiile musculare pentru fesieri și grosimea stratului exterior sugerează solicitări specifice deplasării verticale.
Studiile arată că osul păstrează și caracteristici de la patrupede, ceea ce susține ideea că animalul poseda o poziție de tranziție între marile maimuțe africane și hominini care mergeau bipedali regulat. Autorii studiului sugerează că Graecopithecus putea alterna mersul pe patru picioare cu cel biped.
Controversele și implicațiile descoperirii
Controversa principală vizează locul exact al originii mersului vertical. Cercetătorii care au analizat fosila susțin că regiunea Azmaka, în Miocenul târziu, era o savană rar împădurită, posibil mediu favorabil pentru apariția mersului biped, odată cu schimbările peisajului din pădure în pâlnii și pajiști.
Ei argumentează că schimbările climatice din estul Mediteranei și vestul Asiei, între circa 8 și 6 milioane de ani în urmă, ar fi facilitat deplasarea mamiferelor din Eurasia spre Africa, sugerând că evoluția acestor adaptări ar fi avut și în Europa o etapă de tranziție.
Criticii, însă, sunt sceptici față de această interpretare. Fosilele sunt rare, iar mulți consideră că nu există suficiente dovezi pentru a plasa originea liniei umane în această zonă. La începutul anilor 2010, câțiva specialiști au exprimat deja rezerve, susținând că apariția originilor homininilor în sudul Europei ridică probleme geografice și evolutive majore, mai ales în contextul lipsei unor dovezi mai consistente.
Această descoperire nu închide discuția, ci o redeschide, arătând cât de fragilă poate fi teoria originilor noastre în fața unei singure fosile vechi de milioane de ani.
Contribuția și limitările descoperirii
Inspirând o reevaluare a hărții evoluției humana, fosila demonstrează potențialul de a da perspective noi asupra originilor mersului biped în Europa. Totuși, un os de 7,2 milioane de ani, chiar dacă este important, nu rescrie definitiv istoria amintirilor noastre evolutive.
Studiile punctează cât de complicată poate fi interpretarea fosilelor rare și rareori concludente, dar încurajează cercetările în direcții alternative și mai amplu documentate.
Descoperirea de la Azmaka continuă să fie un punct de discuție în domeniu, adăugând o față nouă dezbaterii asupra originii bipedalismului și a traseului evolutiv al homininilor.