Un minor ajustament al accizei la tutun, valabil de la 1 aprilie, face parte dintr-un mecanism de creștere fiscală organizată pe două etape, menit să crească veniturile bugetare fără a genera reacții sociale evidente. Aceasta reprezintă a doua ajustare de la începutul anului, fiind precedată de o majorare semnificativă în ianuarie.
Cadrul fiscal al taxei pe tutun
Acciza la tutun constă din două componente. Prima, acciza specifică, este o sumă fixă calculată pe 1.000 de țigarete, situată între 560 și 570 de lei. Aceasta se percepe indiferent de prețul de vânzare și are un caracter stabil. A doua componentă, acciza ad valorem, reprezintă 14% din prețul de vânzare cu amănuntul și variază proporțional cu acesta.
De la 1 aprilie, creșterea vizează componenta fixă, acciza specifică. În termeni tehnici, această majorare reiese în câteva zeci de lei la o mie de țigarete, echivalent cu o creștere de aproximativ 0,25-0,35 lei pe pachet. În practică, prețurile din magazine vor crește între 0,50 și 1 leu pe pachet, în funcție de rotunjiri și alte costuri pentru producători. Ajustările vor fi vizibile pentru consumatori, dar diferența nu va fi abruptă.
În context, această ajustare nu e prima din 2023. În ianuarie, acciza a fost majorată semnificativ, reprezentând scumpirea majoră resimțită de fumători. Diferența de acum se află în a doua etapă a unui mecanism în două pași, menit să dilueze impactul asupra consumatorilor.
Modelul fiscal în două etape
Implementarea anuală a creșterilor în două pași a devenit o practică în România, având ca scop evitarea reacțiilor surpriză ale pieței și menținerea unui flux constant de venit din taxe. Creșterea mai mică din primăvară nu afectează drastic consumul, dat fiind faptul că cererea pentru tutun este foarte rigidă și inelastică, astfel încât creșterea prețului nu duce la reducerea proporțională a consumului.
Această metodă, cunoscută ca „salami slicing”, frazează creșterile fiscale în felii mici, aproape insesizabile, dar efectul cumulativ fiind semnificativ în timp.
Peste jumătate din prețul plătit pentru un pachet de țigarete ajunge la stat, prin accize și TVA. Orașele și distribuția au un lanț controlabil și puțini producători majori, făcând colectarea relativ eficientă. Consumul de tutun este, de regulă, stabil de la an la an, ceea ce asigură o sursă de venit fiabilă pentru buget.
Această predictibilitate și eficiență fiscală fac din tutun o sursă de venit preferată pentru guvernele aflate sub presiune bugetară, oferind un nivel de control și un flux constant de venit.
Creșterea programată nu va fi justificată oficial prin motivări bugetare, ci va fi prezentată aproape exclusiv ca o măsură de sănătate publică sau conform cu standardele europene. Argumentele de sănătate sunt reale, având în vedere scopul descurajării consumului de tutun.
În realitate, guvernul gestionează această ajustare ca pe o componentă discretă a politicii fiscale, având în vedere deficitul bugetar persistent, problema fiscală majoră în 2023. Creșterile fiscale pe tutun permit, astfel, o sursă de venit stabilă, fără a provoca reacții majore în rândul populației, datorită elasticității scăzute a cererii pentru produse din tutun.
Acest mecanism de majorare incrementală a taxelor la tutun rămâne o practică preferată și pentru perioada următoare, având un impact fiscal semnificativ, dar cu impact social minim.