
O manifestare de protest este programată joi, la ora 19:00, la Cercul Militar Naţional din București.
„În nicio țară de pe planetă un acuzat de crime împotriva umanității nu poate avea funeralii naționale!”, declară reprezentanții „Corupția Ucide”.
„Ion Iliescu, istoria nu-l va uita, dar nici nu-l va ierta. Rănile provocate după 1989 mai sângerează în sufletul poporului. Nu moartea este judecata supremă, ci conștiința unei vieți trăite pe seama suferinței altora”, au mai spus reprezentanții „Corupția Ucide”.
Ziua de joi, 7 august, este declarată zi de doliu național în urma decesului fostului președinte al României, Ion Iliescu, și vor fi respectate prevederile legale privind doliul național pe teritoriul național și în misiunile diplomatice ale României.
În conformitate cu legea, în ziua de doliu național, toate instituțiile publice vor purta drapelul României la jumătate.
Totodată, drapelul național va fi coborât la jumătate la sediul partidelor politice, sindicatelor, asociațiilor patronale, instituțiilor de învățământ, instituțiilor de cultură și misiunilor diplomatice ale României, la punctele de trecere a frontierei, la aeroporturi, porturi, gări și stații de autobuz, precum și ca pavilion pe nave și ambarcațiuni care navige sub pavilion românesc. Această obligație revine și persoanelor fizice care arborează drapelul la domiciliu.
De asemenea, posturile de radio și televiziune, precum și instituțiile de cultură, vor adapta programele și activitățile în mod corespunzător.














