
„Este dificil să armonizezi sistemul pensiilor cu administrația, pensiile magistraților cu companiile de stat. Este posibil ca acest pachet legislativ să fie implementat pe cinci proiecte. Ne propunem să inițiem această procedură până la sfârșitul acestei săptămâni, astfel încât, până la începutul săptămânii viitoare, să existe posibilitatea ca Parlamentul să prezinte observații și completări. Dacă acestea sunt fezabile, le vom integra. Procedura de adoptare va avea loc săptămâna viitoare. Ar trebui să finalizăm procedurile la sfârșitul săptămânii viitoare. Nu știm dacă va urma o moțiune de cenzură, rămâne de văzut”, a declarat Bolojan.
El a precizat că, după adoptare, pachetul legislativ trebuie să treacă prin Parlament și ar putea fi contestat la Curtea Constituțională.
„Este necesar ca pachetul legislativ să fie aprobat de Parlament. Există posibilitatea unor contestații la Curtea Constituțională. Această etapă va mai dura o perioadă, o săptămână, două, trei, până când Curtea se va pronunța. Obiectivul este ca propunerile să intre în vigoare la 1 octombrie”, a afirmat prim-ministrul.
Bolojan: Aderarea la OCDE sporește încrederea în România
Bolojan a explicat că Guvernul are două etape principale de respectat, una internă și una externă, care privesc aderarea României la OCDE și angajamentele asumate față de Comisia Europeană.
„Există proiecte de legi ce vizează aderarea României la OCDE. Ne propunem să adoptăm toate pachetele legislative hotărâte de guvern până la sfârșitul lunii septembrie, pentru a trece de evaluarea comitetelor. Mai avem 10 comitete de parcurs. Am parcurs 15 până în prezent. Dacă România aderă la OCDE, încrederea în țara noastră crește, atât pentru investitori, cât și pentru piețe, ceea ce înseamnă costuri financiare mai mici, dobânzi mai reduse și oportunități de investiții mai mari în România”, a afirmat prim-ministrul.
„Al doilea aspect extern este ședința comisarilor și miniștrilor de finanțe, ECOFIN, care va avea loc în octombrie, unde se va evalua situația din România. Angajamentele asumate de România față de Comisia Europeană în anii precedenți – pe care trebuie să le respectăm și să recuperăm, din păcate am întârziat, ceea ce a generat această neîncredere. Nu este vorba doar despre Comisie, ci despre încrederea piețelor. Dacă vom trece de acest test, fără alte probleme majore de risc țară și dezechilibre. Pe măsură ce se apropie sfârșitul anului, pachetele adoptate își vor produce efectul. Anul viitor vom observa o reducere a deficitului bugetar cu 2%, ceea ce ne va conduce spre o stabilizare financiară”, a adăugat Bolojan.














