Articol de Alexandru Tomuțiu – Publicat miercuri, 05 noiembrie 2025, 12:55 / Actualizat miercuri, 05 noiembrie 2025 12:57
Florentin Petre (49 de ani), fost jucător la Dinamo în perioada 1994-2006, actualmente antrenor secund al „câinilor”, s-a alăturat vocilor din fotbalul românesc care regretăplecarea lui Emeric Ienei.
Florentin Petre a rememorat partida cu Italia, din sferturile de la Euro 2000, pierdută de echipa lui Emeric Ienei cu scorul de 0-2. Antrenorul secund de la Dinamo a povestit momentul în care legenda fotbalului românesc l-a informat că va fi component de bază în „cel mai important meci al carierei”.
Florentin Petre, după decesul lui Emeric Ienei: „Vorbele lui mi-au dat o încredere enormă”
„Nea Imi m-a luat deoparte, cu o zi înainte de partida cu Italia de la Euro 2000, și mi-a spus că voi fi titular. Mi-a spus să nu am emoții și să nu fiu copleșit de importanța meciului. Cuvintele lui mi-au oferit o încredere deosebită. Când am ajuns în cameră, tremuram de emoție și fericire.
Pentru mine, a fost cel mai important meci din întreaga carieră. Eram tânăr, iar el a avut curajul să mă trimită în teren, într-o fază avansată a turneului, împotriva celor mai buni fotbaliști din Europa. Aceasta a fost forța lui Nea Imi. Știa să te facă să te simți pregătit, chiar și atunci când aveai inima cât un purice.
A fost un antrenor de mare valoare și un om care ne-a motivat pe toți. A avut încredere în mine atunci când aveam cea mai mare nevoie. Mulțumesc pentru tot, Nea Imi. Odihnește-te în pace”, a menționat Florentin Petre, pe Facebook.
Am primit cu profundă tristețe vestea trecerii în neființă a celui care a fost Emeric Ienei. Astfel, clubul Dinamo București transmit sincere condoleanțe familiei și celor apropiați.
Respectul și eleganța cu care a reprezentat fotbalul vor rămâne întotdeauna un exemplu pentru toate generațiile. Odihnește-te în pace!
– Comunicat Dinamo București, după dispariția lui Emeric Ienei















