
FCSB și Dinamo București au terminat la egalitate 0-0 în „Derby-ul României”. Partida a fost mai puțin spectaculoasă în comparație cu confruntările din sezonul precedent dintre cele două echipe.
Portarul echipei campioane, Ștefan Târnovanu, a abordat diverse teme în interviul acordat la finalul meciului.
VIDEO. Ștefan Târnovanu, după egalul din derby: „Rezultatul nu ne ajută” + Declarații despre contactul cu Caragea
La finalul întâlnirii cu Dinamo, goalkeeper-ul FCSB a discutat despre mai multe aspecte. A început cu analiza rezultatului, care nu ajută echipa în obținerea unui loc în play-off, și despre incidentul cu Adrian Caragea din prima repriză.
„Un rezultat care nu ne este favorabil, aveam nevoie de o victorie. Am început partida destul de dificil, nu am avut suficiente ocazii clare de poartă. Trecem prin etape și nu acumulăm puncte, dar mai sunt două runde în acest sezon și sperăm să strângem cele 6 puncte.
Am ieșit, am simțit că am prins mingea, apoi a avut loc contactul respectiv. Cred că pentru câteva secunde am fost puțin inconștient. I-am spus și lui, și-a cerut scuze, pentru că este tânăr. Atunci când nu mai ajungi la minge, trebuie să sari peste portar. Presiunea este mare încă din startul anului. Sper ca după pauza de iarnă și cantonament să evoluăm mai bine”, a spus acesta după meci.
De asemenea, Ștefan a comentat și despre duelul cu Feyenoord din Europa League, programat pentru data de 11 decembrie.
„Anul trecut, când reveneam din competițiile europene, câștigam în campionat. Anul acesta, rezultatele din Europa nu ne-au adus încredere, iar mulți jucători lipsesc din efectiv. E o situație dificilă. Mă concentrez doar pe echipa mea. Este firesc să vorbim despre asta, pentru că suntem campioana ultimilor doi ani și am fost cea mai bună formație. Sper să ieșim din criză.
Joi, în competiția continentală, trebuie să evităm înfrângerea pentru a avea încredere în meciul cu Slobozia. În privința sezonului european, a fost unul dificil. Vom vedea joi”, a adăugat portarul FCSB.
Întrebat despre grupa României pentru Campionatul Mondial din 2026, Târnovanu a răspuns clar și fără rezerve.
„Grupa României de la Mondial se va stabili doar dacă ne vom califica. Putem discuta doar după ce ne vom asigura participarea”, a încheiat goalkeeper-ul echipei campioane.














